De ce îl ”perie” Viktor Orban pe Ciolacu? ”E tânăr, puternic și agil”

Premierul ungar Viktor Orban îl reevaluează Marcel Ciolacu, căruia i-a adresat, într-un interviu la postul public de radio, numai cuvinte de laudă.

Este ”tânăr, puternic și agil”, a spus Orban despre Ciolacu, precizând totodată că el crede împreună cu acesta poate face unele lucruri importante.

Atitudinea lui Viktor Orban surprinde, în contextul în care, în urmă cu o săptămână, discursul ținut la Băile Tușnad a fost unul ironic la adresa țării noastre, ceea ce stârnit un val de indignare.

Nu a fost reverențios nici față de premierul român căruia i-a transmis o scrisoare de mulțumire deși, la Universitatea de Vară a maghiarilor, făcuse o remarcă referitoare la faptul că este al 20-lea premier al României de când este el în funcție.
Ulterior, Ambasadorul Ungariei la București a fost convocat de Ministerul de Externe, însă, potrivit unui mesaj publicat pe o rețea de socializare, nu a fost surprins.

Oficialul a infirmat ulterior că ar fi existat un document MAE, oficial, în care să i se spună ce are voie să vorbească, așa cum susținuse Viktor Orban. A fost vorba de o notă verbală transmisă ministerului ungar de externe, a mai precizat ministrul de externe ungar.

Și Uniunea Europeană a fost criticată de premierul maghiar: „Spun că putem vorbi despre valorile occidentale, dar nu într-o lumină proastă. Dacă cineva urmareşte politica europeană aşa cum o fac eu, atunci valorile europene sunt migraţia, LGBTQ şi războiul, aşa că, dragi prieteni români, aceste valori nu trebuie puse într-o lumină proastă pentru că deja sunt într-o lumină proastă.”

În interviul în care îl vorbește de bine pe Marcel Ciolacu, Viktor Orban a continuat seria declarațiilor controversate, de data aceasta la adresa Ucrainei, despre care a afirmat că și-a pierdut suveranitatea.

”Acest război nu mai este al ucrainenilor. Desigur, ei sunt cei care suferă cel mai mult. Dar cu toţii ştim că practic suveranitatea Ucrainei nu mai există”, a spus Viktor Orban.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5

38 de Comentarii

  1. Aprecierile obiective, realiste ale lui Victor Orban trebuie invatate pe dinafara de nazistii rusofobi ai Romaniei care au mai bagat odata Romania in Razboi Mondial in cardasie cu Germania hitlerista….Apoi dupa ce Rusia a invins, nazistii rusofobi ai Romaniei s – au ascuns ca Sobolanii pozand in victime si complotand impotriva Romaniei 45 de ani…pana cand au reusit sa aduca Armatele Americane in Romania, clocind o noua interventie in Rusia, pentru a- l razbuna pe idolul lor Adolf Hitler….

  2. Faptul ca victor orban il lauda pe ciolacu este dovada ca este dusmanul Romaniei,daca nu cumva una dintre cele mai bune dovezi.

  3. Il perie in speranta ca-l va lamuri pe Ciolacu sa acorde autonomie Tinutului Secuiesc, sau chiar sa renuntam la Transilvania si sa le-o facem plocon hungurilor……[Rumburak]

  4. Păi știe că românu are incredere maximă in bulibașa, in ștabor și in stafilococul auriu ortodox, cu epoleți. Deci e viitorul și trecutul imbârligat in șefimea șantajabilă română actuală…

  5. Daca Germania a fost pedepsita pentru antisemitismul ei milenar, Romania va fi la fel pedepsita pentru rusofobia ei seculara….Daca nu ar fi existat Rusia ar trebui inventata…. Acest lucru elementar a fost priceput de Victor Orban si NU a fost priceput de rumanii cu muci in cap….Trebuie sa fii antiroman paranoic daca esti rusofob….Romania regala a UITAT ca depusese Tezaurul la Moscova cand a intrat cu Armata romana la Chisinau ca sa cucereasca Basarabia!!! Cat de idiot trebuie sa fii ca sa aplauzi o asemenea Interventie Criminala, Sinucigasa, Prosteasca, Imbecila, demna de politrucii cei mai grei de cap, cei mai analfabeti!!!….Si Boborul ce facea? Cum a raspuns acestei Prosteli imbecile? A raspuns prin aplauze la fel de imbecile si de analfabete, intrand voios in Razboi alaturi de Armata nazista pe care se baza ca omoara Comunismul…Rumanu rupt in cur, care slugarise sute de ani era dornic sa omoare Comunismu care l -a facut cu adevarat om liber.

  6. Asa l-au bobinat si pe Ceausescu, cu periatul!:))Sa nu crezi niciodata in vorbele maghiarului si ,daca poti,un cap in gura lui e dezirabil!

  7. Pentru ca asa fac leprele politice. Se pupa in cur si se razboiesc de fatada, in timp ce suntem jefuiti de resurse, de energie si timp.

  8. Îl perie, fiind un bun psiholog, așa faci cu omul simplu, îl lauzi, te dai egal cu el, îi faci cite un mic cadou și ăla, minte simplă, flatat, sare și în foc pt tine. Krvaungureasca nu se dezminte ?

  9. Repede! Sa iasa Johannis sa spuna ca peeeeseeedeee si Ciolacu vor sa vanda Ardealul ungurilor! Rezisti, sariti si voi sa aparati Ardealul!

  10. Voi jigniți pe alții,din inerție.Nu trebuie sa fie pupincuriști că nu duce la nimic bun.Este dificil,aici pe forum ,sa despărțit adevărul de minciună din cauza trolilor fara minte,cu htagul in suflet,Când va aduce aminte cineva de cine sunteți și ce ați făcut de-a lungul istoriei va inflamați.Dar să știți că națiile cu coloana vertebrala și istorie adevărată in spate nu va uita.Romania s-ar putea,repet s-ar putea să iasă norocoasă din combinația asta regionala,dar nu datorită politicului la vedere ci unor negocieri subterane care nu țin cont de voi trolilor imbecili

  11. UDMR trece pragul de 5% la alegeri NUMAI CU AJUTORUL GUVERNELOR ROMANESTI. Acum bate tare vant contra lui Orban si cum guv Romanie s-a aliniat exista riscul ca udmr sa nu mai treaca pragul. Asta e explicatia de ce il lauda Orban pe Ciolacu.

  12. Fiecare tara are imbecilii ei, precum „axon”,Marele Urs, s.a.m.d. ,partea optimista ar fi faptul sa nu fie prea multi .

  13. Tânăr și agil în traducere înseamnă ‘ nalt ca bradu prost ca gardu. Îi vede și el gușa aia de porc mistreț și nu putea să se abțină să nu îl perie pe ea pe Păcăliciu României sluga credincioasă a occidentuli si păpușa lui Iohannis.

  14. Hai, ca-mi place poza:Orban se umfla gata sa plezneasca.De,arata ca un cocos, e drept, fara pene in coada.Ciolacu,nitel cam bronzat ,il priveste blajin si-i spune in gand:-ai sictir !

  15. Cand te lauda dusmanul sau cel care jinduieste sa te prade, asta ar trebui sa-ti dea serios de gandit.
    Este cea mai buna dovada ca este perfid si are intentii ascunse.
    Asa si cu Victor Orban……[Rumburak]

  16. @kirlian….sunteti jefuiti pentru ca va place. Aia cu ..se prefac ca sunt in razboi.. e o prostie imensa. SUA/ NATO vor Dominatia asupra Lumii inclusiv a Rusiei. Pentru asta s – a extins NATO ingloband si Romania, pentru a reusi sa invinga Rusia…singura care se opune, singura care nu vrea sa stea capra…..pentru asta se sacrifica sute de mii de soldati rusi….A murit vreun roman pentru Rusia? Nu….In schimb au murit pentru Romania sute de mii de sooldati rusi…De aceea respect Rusia cu care altfel nu am nici in clin nici in maneca…

  17. Așa e Chiparosule ,gagiul/ gargaragiul e *dă valoare și dă *coloare ca și tine. Ce *șmen te *strofoci să faci cu Panacotaru ? Ți l-a recomandat Omar Hayssam sau AVO ? Tu cu * devla și el cu *mușchii ?

  18. Cu un numărul 20 la insectar, Orban Viktor, viitorul șef al EU, nu are de ce se preocupa.. Românu se termină singur.. are eficiență in a-și fura singur căciula. Și chiar de ia ocazional o șapcă de la american, tot cu capul gol este..

  19. Vezi lucrurile exclusiv d.p.d.v. material . Esențialul ^spiritualul – credința creștin ortodoxă comună a romănilor și rușilor este PRIMORDIALĂ . Intră pe *grupurile on-line, cu mii de credincioși și clerici de pe întreg teritoriul Romăniei Mari și vezi ce și cum . Apoi exprimă-te referitor la poporul tău .

  20. Viktor Orban își bate joc de CioCiolan…
    „Tânăr” cu barbișonul de macac (/RumburKaK) plin de fire albe…
    „Agil” când îl „LOVEȘTE” cu fruntea, în genunchi, pe ?-ul PIANIzD…
    Se miră cineva că trolacii Urcaci sunt DEOSEBIT DE DEȘTEPȚI, așa că nu sesizează ironia ungurului ??

  21. Așa e . Viitorul/ea ^șăfă la Uie *trebă să fie transgender. Noi nu știm ce e aia , dar bănuim că necesită o *operație. Pe ce dată e programat la clinică *iubitul tău Fotbaliator/ Fotbaliatoare ? Sau poate e deja eligibil/ă pt. ^foncția de *săfă la Uie?

  22. Victoras de la oras se uita in sus, admirativ, ca la statuia Libertatii din Buda+Pesta

  23. axon Orban e o lepra gitano-kazara, iar Ciolacu un gitan mason. Nu sunteti, ci suntem. Dac nu esti jefuit , probabil esti unul din jefuitori.

  24. Unde-s ma aia sutele de mii de soldati rusi care au murit ptr Romania, despre care latri tu?
    Rusii au intrat in Romania deja eliberata de nemti la 23 August, iar in luptele ptr izgonirea nemtilor si hortystilor au luptat cel mai mult tot romanii. Nemtii si ungurii mai mult fugeau decat luptau.
    Despre vreo 8 rusi morti in Romania iti spun eu:
    -3 rusi morti de beti, inecati in vin intr-un beci al unei case din Rm Sarat. Au dat de butoaiele cu vin, le-au impuscat, jetul de vin le curgea in gura, au baut pana au crapat si au adormit. Vinul s-a scurs prin gaurile de glont si s-au inecat in beci ca niste jigodii. Proprietarul casei si beciului a intrat in beci dupa mult timp si a descoperit marea bucurie. S-a dus cu o spaima de moarte in suflet la comenduirea ruseasca si a spus ce are el in beci. Nu a patit nimic ptr ca nu a fost singurul caz.
    -4 rusi, dar nu soldati prosti, bineinteles ca tot beti, s-au rasturnat pe camp cu masina de teren, cu care mergeau pe sosea, langa orasul meu. Masina s-a aprins si au ars ca niste sobolani ce sunt.
    -1 rus care prada casele oamenilor intr-un cartier marginas al orasului meu si care avea program fix de pradat dupa ora 15:00, a fost pandit de o patrula ruseasca si l-au impuscat pe loc dupa ce iesise pe poarta unei case pradate.
    Iaca dintr-odata 8 ,,eroi” rusi ale caror oase zac acum la loc de cinste in cimitirul eroilor sovietici de la noi, iar de Ziua Eroilor li se pun flori la cap.
    Nu mai minti ma sarlatanule……[Rumburak]

  25. Pentru ca PSD : „esalonul 2” ???
    Mai multe nu zic ???
    unii inteleg chiar si de ce ambasada USA lauda PSD-ul, acum, desi PSD-ul lui DRAGNEA era si inca e , SUBTERAN, cu TRUMP.
    HELVIG (!) stia ? ca te poti face o vreme tacut, frate cu dracul pana treci puntea !
    TRUMP se va reintoarce POTUS !

  26. Mi-e mila de CIA , sectia BUKALE ! 🙁
    Unii au vazut „dovezile”-n ELVETIA 🙁 = BIDEN e OUT daca republicanii le scot la interval !
    STRANIU e ca si asta (vezi cele 123 noduri bancare ale clanului BIDEN) o ANTE-stia misteriosul MISHTEAUX
    (care taman prin asta arata ca nu e un PION cum CHIAR pare „pierzandu-si” vremea pe-aici ??? !)

  27. Este ”tânăr, puternic și agil”, a spus Orban despre Ciolacu!
    Exact așa spun și eu despre Rex, câinele meu.Nu este foarte inteligent(cainele), dar compeseza cu agilitatea…

  28. berbecuti, daca ii gadili pe la cornite, sa cred zimbrii!
    Mai il pacaleste cu ceva retrocedari pentru a treia oara, cu ceva gaze, poate ceva sare…
    Dupa aia merge la Tusnad, mai face misto de el…

  29. Daca ar fi spus ca este capabil, bun profesionist si patriot, atunci ar fi fost un compliment valabil. Tanar si agil este si boul.

  30. De observat.. Orban Viktor are inteligența de a lucra din materialul clientului.. Deci de MAE nu făcea gafa democratică, evident nu era o temă de batjocură,.. La fel nu ratează ocazia de a șuta o minge potrivită referitor la schimburile de guverne romînești nereușite..Cu remarca de ”mai incercăm odată”.. Clar romînu nu e prost destul, nu pricepe real.. are de ascultat imnul mai des..

  31. Cine cunoaste limba magheara,stie ca in Ungaria si mai ales la Budapesta,etnicii SECUI din Ardeal sunt numiti GIPSY (tigani unguri) !. O etnie FARA limba,scriere,cultura si istorie proprie,din anul 1311 cand apar in Transilvania adusi de regii unguri pentru a păzi trecatorile Carpatilor de invazia tătară. Azi au fost complet ASIMILATI de comunitatea magheara,astfel ca la recensamantul din 2022 s-au inregistrat oficial NUMAI 41 de secui (sau gipsy-unguri)!.

  32. Maghearul (conducator barbar-tribal) Vajk fiul lui Geza,a fost botezat si s-a casatorit in anul 997 cu sora ducelui Henric al Bavariri,catolica Ghizela,astfel Vajk a primit misionari catolici-ilalieni si a intrat in legatura cu papalitatea.In anul 1.000 papa Silvestru al II-lea in intelegere cu imparatul Otto al III-lea i-a acordat coroana regala lui Vajk,sub numele crestin de Stefan. Traditia ungaria acorda o uriase importanta acestui act,care a facut din coroana lui Stefan semnul mistic al statului ungar si crestinarea acestora. O capitala politica a fost creata din temelii la Szekesfehervar „orasul tronului alb” (in latina Alba Regia) la nord-est de lacul Balaton. Inainte de moartea lui Stefan (1038) intreaga Ungariei,corespunzand vechi Panonii romane incepuse sa se integreze in civilizatia catolica-papala.Dificultati dinastice (toti regii erau numiti NUMAI de Papa) au pus in discutie directia crestina fixata de Stefan,dar aceasta a fost pana la urma mentinuta si a triumfat prin regii Ladislau (1077-1095) si Koloman (1095-1119). De mentionat ca inainte de primul rege-catolic Stefan,tatal sau Geza I a primit botezul crestin de la Constantinopol.

  33. Voievodul roman Mihai Viteazu a fost cel care a REDAT demnitatea etnica SECUILOR din Transilvania in 1601..,dar acestia l-au trădat.
    Secuiul Gheorghe Doja (Dozsa Gyorgy) nascut in anul 1470,sat Dalnic,Scaunul Chizd,Tinutul Secuiesc in Regatul Ungariei,a fost executat in anul 1514 in Timisoara,de grofii unguri,pentru conducerea RASCOALEI-secuilor exploatație si inrobiti de maghearii-grofi. Ungaria a fost mult slabita de răscoală si va trebui sa suporte in anul 1526 infrangerea zdrobitoare de la Mohacz in fata otomanilor,dupa care va urma o perioada de 160 de ani (cititi BINE) de stapanire OTOMANA,regatul ungar disparand definitiv din istorie. Abia in 1867 imparatul Austriei Frantz Josef acepte sa fie REGE la Ungariei si IMPARAT al Imperiului Austro-Ungar.

  34. Reneaoshizatzilor … stetzi la kuru broastei fatza de kapabilitatzile Orbanului … la kooroo broastei … neicaneimenilor neaoshizatzi de okazie la apell bokancilor – seektyyr bre !

  35. Premierul Ungariei Orban Victor cel mai apropiat prieten al pres.Putin in afara serpariei NKVD-iste din Austria unde corupția oficialilor vienezi a început să miroasa a cadavru în putrefacție,îl respectă pe premierul României pentru că se teme de Ciolacu.Ciolacu nu este sluga loiala a bavarezilor cu pieptul plin de tinichele pentru fapte de tradare în beneficiul Berlinului.Ciolacu poate aduce bani la bugetul statului jefuit de fosta guvernare,prin întreruperea circuitului banilor din Ardeal spre Ungaria.Anaf poate fi reformat,dând afara pe securiștii ineficienți care fac politică și nu sunt in slujba patriei.Sa ajungi sa te ocupi de lucruri mărunte, sa vânezi formatori de opinie,sa provoci o tentativa de accident mortal senatorului de Prahova Savu,fost ofițer de contraspionaj,pentru declarațiile date la televizor,neimplicat în afaceri,este într-adevăr o încercare de a pune pumnul în gura presei independente,care nu aduce laude celui mai iubit fiu al poporului și să ajungi sa ameninți și să intimidezi consilierii și pe cei care oferă idei și soluții pentru restructurare administrativă,dând afara pe politrucii rude ale ale mafiei și corupției de partid,pandindu-i in parcare, filmandui și amenințandu-i cu camera video și cu amenzi halucinante că au plecat cu proiectoarele pornite,în plina zi,și că ai grija ce vorbești că ești filmat,supravegheat,intimidat ,de poliția bucătarului lui Johannis,Predoiu care împarte societatea românească în liberali și dușmani va duce în scurt timp la revolta,din cauza politizării liberale a poliției, sub directa îndrumare a celui mai iubit fiu al poporului Johannis, alte forme de convingere de tip putinist, va duce Romania la răscoală pentru recastigarea dreptului la opinie la libertate.Lipsa de voință politică din partea presedintelui CSAT,Johannis de a marii cu 25 la sută forțele armate ale României prin mobilizarea rezerviștilor pentru instruirea tinerilor recruți

  36. Credem ca Ciolan nu a ,,gustat “ miștoul lui Orbán un fost fotbalist ,,scolit” pe banii lui Soros in UK , apoi transformat intr- un critic puternic al acestuia. Pentru ,,morcovul” Transilvania promis de rusi , care prevăd schimbări ale vechii împărțiri a Mapamondului , Orbán e in ștare de fapte ,,mari “ lângă Rusia, chiar de minciuni fara niciun fel de sens.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.