Reticența puterilor occidentale de a interveni în Siria, unde pragul de 100.000 de morți a fost depășit cu mult înainte de a fi lansat presupusul atac cu arme chimice, demonstrează că Mediterana nu numai că a pierdut titlul de mare centru global de putere, dar riscă să decadă la un statut nesemnificativ. Pasul înapoi facut de Marea Britanie, unde parlamentul nu a avizat o intervenție în Siria, dar și de președintele Barack Obama, care dorește să împartă cu Congresul SUA responsabilitatea unei decizii, sunt două exemple în acest sens, la care se pot adăuga, deciziile, motivate de politica internă, ale Germaniei și Poloniei de a nu-și asuma vreo responsabilitate.
Așa-zisa pivotarea strategică a SUA în zona Asiei de Sud-Est, împreună cu incapacitatea statelor europene și a UE în ansamblu de a acționa decisiv în flancul sudic al Uniunii face ca speranțele creării unui spațiu economic unificat al Mediteranei, grație politicii energetice comune, să fie deșarte. Și devine tot mai limpede faptul că așa-numita Primăvară Arabă a devenit din oportunitate pentru UE, o piedică în calea impunerii Bruxelles-ului ca soft-power în Mediterana.
’’Dacă nimeni nu vrea să moară pentru Siria, aceasta se datorează unei evoluții a statutului Mediteranei. Epicentru cultural, comercial și politic al lumii timp de secole, ea apare astăzi ca o regiune scindată și fără viitor unit într-o ’’globalizare’’ care dictează noul mers al lumii. De acum, o altă mare, cea a Chinei, impulsionează dinamica mondială’’, scrie La Tribune.
Reducerea interesului american față de Mediterana, unde SUA au instaurat, după Al Doilea Război Mondial, o ’’Pax Americana’’ garantată de prezența Flotei a 6-a, riscă sa producă un vid de putere. Venirea la putere a islamiștilor in Egipt, afirmarea lor în Tunisia si in Libia, masacrele ce par de neoprit în Siria și manifestațiile violente din acest an din Turcia sunt exemple ale absenței unei puteri stabilizatoare în bazinul mediteranean.
Cine își va asuma acest rol? La Tribune atrage atenția că în toate statele confruntate cu crize majore, cea mai importantă influență au exercitat-o monarhiile salafiste dinGolf, cu Arabia Saudită și Qatarul în prim plan, secondate de Bahrain, Emiratele Arabe Unite. Sunt state care, în funcție de intersele lor particulare, au oferit sprijin financiar, logistic și chiar militar în timpul conflictelor din Libia, Egipt, Siria. Mai mult, monarhiile din Golf au început să profite de criza economică europeană pentru a-și extinde influența economică în UE. Mari companii franceze precum Vinci, Suez, Bouygues au creat societăți comune în Qatar. Finanțele din Golf vizează și investiții majore în companii strategice precum EADS (producătorul Eurofighter). Societe Generale a cedat filiala sa egipteana Qatarului. Același emirat a lansat o ofensivă pentru investiții (în special agricole) în România, statele balcanice si Polonia. La fel, speranțele marilor producători de armament din UE pentru o gură de oxigen vin tot din partea monarhiilor din Golf, care le asigura cele mai importate contracte. Iar Arabia Saudită propune Moscovei o înțelegere legată de prețul petrolului, pentru a ușura o intervenție în Siria. Intersele finanțelor islamice, bazate pe respectul sharia, sunt promovate constant de Al Jazeera, care a început să emită și de pe teritoriul SUA.
Reacția UE la aceasta ofensivă tăcută a petrodolarilor din Golf în Mediterana: lipsa evidentă de unitate în intervenția din Libia (când Germania s-a abținut în Consiliul de Securitate la votul rezolutiei ce permitea intervenția), acțiune la limita minimei rezistențe în Egipt, în ciuda unui sprijin consistent acordat armatei, și susținerea declarativă constantă acordată Israelului. Toate sunt, în opinia publicației franceze, expresia unei lipse de voință.
La nivel instituțional, UE a avut inițiative ce păreau promițătoare pentru zona Mediteranei. Președintele Nicolas Sarkozy a lansat Uniunea pentru Mediterana. Numai că această structură se suprapunea deja peste mai vechiul Proces de la Barcelona și nu a avut parte de susținerea Germaniei, mult mai preocupată de afacerile continentale. Mai mult, Uniunea pentru Mediterana, cu 43 de state membre (dintre care 28 de state membre UE) este mult prea mare și prea eterogenă pentru a oferi rezultate, iar barierele Schengen și protectionismul Politicii Agricole Comune divid Mediterana în mod evident.
Având în vedere că bazinul mediteranean cuprinde 22 de națiuni riverane, cu 475 de milioane de locuitori cu origini culturale și religioase foarte diferite (creștini, musulmani, evrei,europeni, turci, arabi, berberi) și cu o istorie bogată în conflicte și interese divergente face ca inițiativa unei Uniuni Mediteraneene să riște, în cuvintele fostului ministru francez de Externe, Hubert Vedrine ’’să ațâțae aceste conflicte, să nu rezolve niciunul dintre ele și Europa să se pună pe ea însăși în pericol.’’
Nu este deci nicio speranță pentru ca Mediterana să redevină o putere economica? Pe termen scurt, cu siguranta nu. Însă, pe termen mediu, Mediterana poate redeveni un centru economic important. O primă etapa este formarea unei uniuni energetice, printr-un parteneriat între statele producătoare și cele consumatoare. Aceasta ar reduce dependența europeană față de Rusia. UE este singura entiate capabila să organizeze această unitate în cadrele de cooperare care există deja. Apoi, aceasta trebuie întărită, pentru că, pe lângă resursele energetice, Mediterana oferă resurse agricole și o industrie turistică care poate fi dezvoltată durabil. Europa nu se poate impune ca o ’’hard power’’, însă are resursele de a exercita o ’’soft power’’ prin acordurile bilaterale și multilaterale existente. Însă pentru aceasta, UE trebuie să găsească o unitate care acum îi lipsește.
Însă un asemenea proiecte este, în conditiile de astazi, o utopie, atât timp cât puterile regionale – Arabia Saudită, Turcia, Iranul și aliatii lor – se luptă și destabilizeaza țărmul sudic al Mediteranei.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.