De ce nu vor românii să se vaccineze

Criza din sănătate a fost abordată în România strict politicianist, fiind transferată tuturor învârtelilor economice care, între timp, în mod justificat au devenit obiectul unor cercetări la DNA.

Cum s-ar vaccina românii în proporție de masă când autoritățile publice se situează pe aceeași poziție de satrapi, neschimbată în ultimii 30 de ani?

Comunicarea și foia de parcurs privind responsabilitățile aparatului public privind epidemia nu sunt altceva decât propagandă, departe de a fi emise de un sistem integrat, obligatoriu în asemenea situații de criză.

Grupul de comunicare strategică, obscur și ocult, pare a fi tot ce a oferit sistemul cetățenilor români, în această perioadă.

Președintele și Guvernul nu au făcut nimic să deblocheze un sistem blocat, inept și criminal, dimpotrivă, s-au alăturat în mod interesat acestuia prin lipsa unei agende, alta decât a restricțiilor, care este o chestiune de altă natură privind ordinea publică.

Românilor li s-a oferit confuzie cât poate oferi tot mecanismul de resort al unui inamic militar, un sistem sanitar paralizat, un Comandant al acțiunii, și spaimă pe pâine.

Toate această recuzită nu a fost depașită în principal de fapte administrative, de comunicate științifice adecvate, popularizatoare, de apropierea sistemului public de comunități, până în ultimul cătun și cartier.

Și în acest moment faptele guvernamentale lipsesc cu desăvârșire, nu din prezumata rea credință, ci din incompetență dovedită și acte criminale în folosirea mecanismelor publice.

Pregătirea unei legi prin care vaccinarea va deveni obligatorie, în condițiile în care situația vaccinărilor nu depășește 40% la sută din populație, reprezintă doar o simplă aiureală avându-se în vedere situația dramatică a sistemului sanitar și incapacitatea democratică a celor puși să aplice actele normative.

Legea vaccinului obligatoriu este un simplu paleativ legislativ care să acopere dezastrul și incompetența din sistemul sanitar, caracterizat, în general, de o minimă raportare la normele spitalicești și de asistență primară.

Conservatorismul românilor și bulgarilor la aplicarea unor norme științifice este deplin întemeiat, hoția și relele practici ale celor din sistem fiind paradigma publică generând o reacție de autoconservare, cu posibile efecte sinucigașe la nivelul societății.

România are nevoie de resetare, cu debarcarea întregului sistem, format din persoane și norme de funcționare criminale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9
Ioan Vieru 1336 Articole
Author

15 Comentarii

  1. „De ce,de ce Tolea,de ce?”(OTV-DD)
    Au contraire don Vieru,cifrele zilnice de vaccinati bat recordurile…Ai ce ai cu sistemul democratic, implementat de 30 de ani,nici mie nu imi place,sincer, are niste slabiciuni la capitolul „palavrageala”…

    • Daca ai fi fost destept, ai fi spus ca „cifrele zilnice de vaccinati RAPORTATE DE AUTORITATI bat recordurile, ceea ce inseamna ca rata de vaccinare este in crestere, dar insuficienta pentru a stapani pandemia”, DAR unde nu e, nici Dumnezeu nu cere! Mda, una din slabiciunile democratiei e ca si idioti ca tine pot palavragi in spatiul public!

  2. eu nu m-am vaccinat ca asa ne-a spus Catu si KWJ.
    ne-am vaccinat pentru ca asa au facut toate popoarele civilizate.
    inclusiv poporul ales. aia au inceput cu vaccinarea militarilor. daca nici asta nu iti spune ceva, inseamna ca esti redus rau de tot.

    • Ala redus esti tu, loaza! Te-ai vaxxinat, pentru ca esti incapabil sa intelegi ce e ala un vaccin, desi definitia e simpla, si nici nu pricipi pe ce lume traiesti, chiar daca asta presupune ceva mai multa minte si oarecare experienta de viata.

  3. Ce teapa isi iau unii…faci vorbire despre „poporul ales”…Imiti ceea ce fac altii fara sa gindesti.
    Daca tot vorbim despre poporul ales si vaccinarea lui, atunci sper ca stii si ce spune Biblia despre poporul ales…
    Cica la sfirsitul timpului, poporul ales va mai numara doar 144.000 de oameni.
    Intelegi cum devine treaba cu poporul ales, Biblia si 144.000 ?
    Eu te felicit ca te-ai vaccinat. Acum esti ales si tu.

    • Apocalipsa spune ca dintre evrei, doar 144.000 sunt iudei autentici, restul fiind „iudei care nu sunt iudei” (Apoc. 3, 9). Aceasta minoritate il vor respinge pe Antihrist si se va increstina. „Poporul ales” nu este poporul evreu, ci crestinii, noul Israel. E simplu! Biblia are doua Testamente, adica doua Legaminte. Deoarece evreii nu si-am mai reinnoit Legamantul cu Dumnezeu Tatal prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu a facut Legamant cu alte neamuri.

  4. aia cu numai 144.000 de mantuiti din toate neamurile pamantului e o interpretare fortata a Apocalipsei intr-o viziune a iehovistilor din cate imi amintesc (sper sa nu ma insel) .

  5. Nu ma vaccinez pentru ca nu functioneaza, cunostinte si rude spitalizate cu simptome severe dupa 2 sau 3 doze. Cele mai vaccinate populatii au rate record de infectare, unde este logica? Nu ma vaccinez pentru ca nu garanteaza nimeni nimic si nu raspunde nimeni pentru nimic. Nu ma vaccinez pentru ca un stat ticalos care a cautat mereu cum sa ma jefuiasca si sa ma omoare, dintr-o data vrea sa ma salveze de la un singur lucru, e ok sa mori de foame si multe altele da sa mori de covid… cum adica sa mori de covid, disonanta cognitiva

  6. daca Robert Malone -creatorul acestui ser experimental-a cerut oprirea asa zisei vaccinari ,considerand continuarea ei o crima impotriva umanitatii,cum putem fi pentru a fi intepati?Sa-mi spuna arahat si ceilalti …ca vaccinul este eficirnt si sigur!

  7. PENTRU CA NU SUNT VACCINURI. NICI UN „VACCIN” DE 31 DE ANI INCOACE ADUS DE BIGPHARMA IN ROMANIA, PRECUM SI TOATE „MEDICAMENTELE” LOR EXPERIMENTALE PE COBAI UMANI (care apoi sunt retrase discret de pe piata!) NU SUNT CEEA CE SPUN EI CA SUNT! ATAT TIMP CAT PRODUCATORII NU SUNT ROMANI, medicamentele nu sunt fabricate in Romania SI NU exista RASPUNDEREA PRODUCATORULUI – PE VREMEA LUI CEAUSESCU ERA CONDAMNARE PE VIATA SAU EXECUTARE, DA? – DIN PUNCTUL DE VEDERE AL MAJORITATII ROMANILOR, TOT CEEA CE SE INTAMPLA PE PIATA „MEDICAMENTELOR” DE 31 DE ANI ESTE EXPERIMENT MENGELE. ROMANIA TREZESTE-TE!!

  8. Poporul roman nu se vaccineaza ptr. ca are, a dezvoltat un „instinct de supravietuire” si o inteligenta nativa cu mult superioare altor popoare. De obicei aceste calitati care in conditii de acalmie trec neobservate, ies la iveala atunci cand situatiile vitrege o impun. Istoria ne-a invatat ca nu ne putem baza pe nimeni,iar atunci cand am facut-o ne-am ars, suntem doar pe contul nostru, chiar si ultimile trei decenii confirma din plin acest aspect cand ni s-a impus bineanteles ca spre „binele nostru” ca „singura alternativa” aceasta directie UE-NATO, iar „beneficiile” le vedem din plin, la nivel de popor suntem de 4 ori mai saraci economic, iar demografic populatia nativa romaneasca a regresat la nivelul interbelic. Acum avem din nou tot spre „binele nostru”doar aceasta „singura alternativa” de a ne „vaccina” doar cu anumite „seruri experimentale” , fara sa stim ce efecte reale ar putea provoca in timp(asta in timp ce exista vaccinuri create pe metoda traditionala, anumite medicamente care in alte tari sunt utilizate si se pare ca tin lucrurile sub control,macar sa fie lasata ca alternativa daca tot experimentam, dar la noi sunt complet interzise). Asa ca e perfect normal sa fie toata aceasta reticienta.

  9. nu cred ca raspunsul la intrebarea: „de ce romanii nu se vaccineaza?” poate avea un singur raspuns. este evident ca nici statul si institutiile sale si nici populatia nu au fost prea entuziasmate de vaccinare. personal m-am vaccinat de indata ce am „prins un loc” prin martie la 60 km de domiciliu si cam toti cunoscutii mei s-au vaccinat. cred ca in primul rind comoditatea i-a facut pe unii sa nu se vaccineze. si s-a vazut citi stateau la coada sa se vaccineze din masina deoarece este foarte comod si sigur. cred ca, exceptind o minoritate cu gura mare, romanii nu refuza vaccinarea daca se face intr-un mod considerat comod, fara deranj prea mare, fara sali de asteptare si altele de acest fel. guvernul pare-se ca nu a priceput asta daca ar trebui sa cautam vina la guvern si la institutiile sale. acum ne aflam in stadiul „scapa cine poate” si desi ma pazesc foarte tare impreuna cu cei pe care ii cunosc, acest „principiu” luat mai degraba din vocabularul razboiului este cel care ne orienteza viata……

    • Nici tu nu ai inteles nuimic, pentru ca NU esti roman, caci un roman autentic ar fi stiut ca Romania se afla sub protectia Maicii Domnului si a Fiului Sau Preaiubit, care a dezvaluit alesilor Sai ca asa zisele vaccinuri nu vin de la El, ci de la Satana.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.