De ce s-a dus Zelenski în Arabia Saudită

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi că a ajuns în Arabia Saudită pentru a discuta despre medierea acestei ţări în schimburile de prizonieri de război dintre Kiev şi Moscova, relatează AFP şi Reuters.

„Am ajuns în Arabia Saudită” pentru discuţii cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, a anunţat Zelenski pe X.

Negocierile se vor concentra pe „formula de pace” propusă de Kiev pentru a pune capăt invaziei ruse şi pe „întoarcerea prizonierilor de război” deţinuţi de Moscova, la care Riadul „a contribuit deja”, a adăugat el.

Ucraina a organizat mai multe întâlniri multilaterale pentru a discuta formula de pace cu reprezentanţi din zeci de ţări.

Kievul speră să organizeze un summit de pace în Elveţia care să îi implice pe liderii acestor naţiuni în primăvară.

„Acum suntem foarte aproape de organizarea primului summit de pace şi contăm pe continuarea sprijinului activ din partea Arabiei Saudite”, a scris Zelenski în mesajul său.

Arabia Saudită a acţionat anterior ca mediator în schimburile de prizonieri dintre Ucraina şi Rusia. Zelenski a declarat că este sigur că întâlnirea sa de marţi va „aduce rezultate” în această privinţă.

Foto Arhiva

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

16 Comentarii

  1. Si acolo s-a dus ? Sunt uluit . Sa fie el noul Mesia ?
    Nu-l inteleg pe printul Bin Salman; i-l stiam om al verticalitatii.

  2. De ce s-a dus?
    Pai acasă îi război și trist..
    Cei 31 mii de căzuți sunt 180 mii și îi vin în vis..

  3. Se pare că saudiții sunt buni negociatori mai ales dacă americanii îi țin pe iranieni departe.

  4. Adevarul este ca Zelinsky o cauta pe acolo pe Olena,care isi face de cap cu seicii de a facut-o invidioasa si pe Prodanca.
    Ma intreb si eu ca prostul-Cum dracu sa trimiti iar pe front prizonierii capturati stiind ca aia te vor impusca,sau incerca macar….Asta nu este razboi nici cat o tragere de par intre Olena si nevasta lui Navalnai care sa fie prima sa-l calareasca pe mos Bidon.Araboii aia nu sunt in stare sa opreasca uciderea de copii si femei ARABE,neamurile lor, de niste nebuni care vor sa-si faca kibitzuri in Gaza,dar se ocupa de medierea intre rusi.

  5. Nici un prizonier ucrainian sanatos la cap aflat la adapost in Rusia nu are vise erotice de reintoarcere pe front. Piticul suprem ucronazist delireaza pianizdico-vodevilic.

  6. Parca e o profeție în vremurile din urma:”când toată lumea striga pace , pace, peste noapte începe dezastrul”! Doamne apara și pazeste!

  7. Nu mai are cum doborî Cerșenski avioane rusești, mai ales dacă sunt pline de soldați ucra care au avut „ nesimțirea” să se predea și nu au executat ordinul de a lupta până la ultima suflare, cum a învățat el de la Hitler. Dacă mai reușește un schimb, pușcă doi iepuri deodată, mai doboară un avion rusesc și totodată le arată bravilor militari ucrainieni ce pățesc dacă se predau.

  8. Stie si el ca vizitele lui nu mai au succes ca inainte ,dar la fel cum procedeaza Firea cu Primaria Capitalei ,o face si Zelenskii, insistind pe la toate usile in speranta ca, poate va mai pacalii pe cineva .

  9. Acțiune corecta cu șanse reale de liniștire pentru o perioadă dar nu liniște și pace durabilă. Zelensky sigur a discutat și de trocul: grâne contra armament. O să auzim câteva foșnete dar nu in gura mare. Oricum, ukraineenii pun pe YouTube absolut tot ce primesc și de unde din primele zile.

  10. Ce slugi sunt toti asa zisii lideri ai tarilor unde acest mediocru actor Editat Zelensky le cere mila. Unul, macar unul nu-i capabil sa-i ceara tinuta protocolara.
    Face Zelensky ce vrea cu ei.

  11. @Q Este tinuta „benetton”, raion copii, in fata careia este de bon ton sa taci beton. chiiz!

  12. S-a dus trimis de David Rothschild ca sa-i propuna printului mostenitor ca ii da pachetul majoritar al Bancii Elvetiei (controlata de familia Rothschild) cu conditia tradarii Rusiei.

    Tre’ sa fii idiot nativ din consangvinitate si foarte disperat sa crezi ca Rothschild ca printul mostenitor se multumeste cu firfirei (controlul Bancii Elvetiei falimentara) dupa ce anul trecut a bagat in faliment Credit Suisse retragandu-si banii si declarand ca „nu mai este intersat de investitiile elvetiene”.

    D-aia s-a dus, c-a fost reuniune in Elvetia cu alde Rothschild si Hodorhovsky (evreul care luase resursele de petrol si gaze ale Rusiei in anii ’90; traieste in Elvetia sub indrumarea si protectia lui David Rothschild din casa franceza, reunita cu casa engleza in 2022, dupa moartea lui Evelyn Rothschild).

  13. Familia Saud
    a lasat CREDIT SUISSE sa faca faliment in ELEVETIA
    a nu se uita asta !
    Si a nu se uita ca Familia Saud a rusot definiti orice CONTRACT cu ISRAELUl dupa …GAZA ! 🙁 ! Oy wey ISRAEL !

    SHALOM !
    (multi vad , putini pricep ! Familia Saud nu va fi intermediar intre ZELENSKI si TRUMP ! Desi cam asta-i rugamintea etnicului non-urkan venit pe un val propagandistic de PACE in gubernul urlan ! NULANDIERII#S prashtie ! 😀 )

    MAGA !❤️❤️❤️

  14. Semnul este extrem de clar că lucrurile nu merg ca în Rai, în Paradisul numit BRICS. Sauditii rămân prudenți, și deschiși și către negocieri cu SUA și aliații acesteia, căci semnele slăbiciunii Rusiei sunt tot mai evidente. Iar faptul că este ales de către Zelensky să fie negociatorul într-o problemă atât de gravă ca aceea a schimbului de prizonieri dintre Ucraina și Rusia este un motiv de satisfacere a orgoliului prințului saudit, și el nu ratează o asemenea ocazie.
    În ciuda victoriilor militare din ultima perioadă ,Rusia rămâne foarte slabă și neapetisantă pentru partenerii din BRICS, căci ea nu.poate oferi decât arme, căci practic tot restul producției merge spre efortul susținerii războiului. Doar China iese net avantajată, căci primește gaz, combustibil și materii prime la prețuri incredibil de avantajoase, materii cu care produce în continuare pentru vestici. Și probabil vinde și o parte din combustibil tot în Vest, ceea ce ar explica faptul că prețurile la combustibil din Europa și America nu au cunoscut vreo creștere semnificativă.
    Se pare că deja BRICS începe să se clatine, iar saudiții cei șireți vor să își pregătească o ieșire onorabilă în cazul în care vor trebui să revină la Zeul Dolar. Căci Zeița Rubla nu a făcut până acum nicio minune, din cele promise!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.