Târgul iconarilor, de două decenii, la Muzeul de la Şosea

Târgul iconarilor şi al meşterilor cruceri se desfăşoară de vineri până duminică, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

Târgul este, de mai bine de două decenii, o tradiţie a MNŢR.

”An după an, prăznuim împreună Ziua Crucii cu un târg-expoziţie, unde publicul vizitator poate descoperi obiecte-simbol (icoane pictate pe sticlă şi lemn, cruci, pristolnice, obiecte de cult, încrustaţii în lemn, reprezentări iconografice contemporane, în diferite tehnici şi materiale), care reafirmă identitatea şi specificitatea instituţiei noastre”, precizează reprezentanţii muzeului.

Astfel, Muzeul de la Şosea devine, timp de trei zile, locul în care iconari şi meşteri cruceri continuă să recupereze frumuseţea meşteşugului şi a obiectelor de cult.

Iconarii şi meşterii cruceri sunt însoţiţi şi de meşteşugari din sfere conexe: manufacturarea scoarţelor, a ceramicii şi a lemnului.

”Aşa cum v-am obişnuit, şi de această dată vă întâmpinăm cu dulciuri de casă, miere şi produse apicole, plante de leac, fructe şi flori de toamnă. De asemenea, invităm copiii şi adulţii să descopere cum lucrau iconarii vechi izvoade şi zugrăveau icoane, pictând pe sticlă sau pe lemn grunduit ori cum se însemnează şi încrustează pristolnicele şi icoanele de vatră, în cadrul unor ateliere ţinute de artişti şi meşteri iconari”, mai anunţă MNŢR.

Intrarea la târg este liberă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.