De două luni, Iohannis minte că urmează recomandările specialiştilor

De două luni, comisia centrală a specialiştilor pandemioţi nu a mai fost întrunită. E cert. Informaţia a fost confirmată din interiorul acelei comisii. Atunci? Ce sfaturi de specialitate au urmat Iohannis şi Orban în acest timp? Cu ce mandat şi-au permis aceşti politruci să mintă populaţia?

Încă de la înlăturarea doctorului Cercel din comisia aceea, a fost destul de clar că politrucii au alte interese decât specialiştii, dar le cade bine să pună pe seama experţilor deciziile lor, de cele mai multe ori aberante, uneori de-a dreptul anti-România. De ce nu s-au revoltat experţii? Iată că, în cele din urmă, au făcut-o: „Nu mai suntem consultaţi de două luni”.

Această situaţie deschide o urgenţă de natură penală. O urgenţă urgentissimă. Dar aşa cum procurorul general este (are a fi) un laş sinistru, cam tot aşa şi experţii s-au temut să dezvăluie că sfaturile lor au fost urmate doar pe jumătate în toată perioada pandemiei. Au recomandat testări PCR pe scară largă şi teste rapide, apoi s-au lăsat păgubaşi, constatând că politrucii se prefac a înţelege că testările masive nu ar fi recomandate de OMS.

Ciuma lui Caragea a ajuns să poarte numele domnitorului dat fiind că acel Caragea nu a convins poporul că măcar îl doare sufletul. Ciuma lui Iohannis îşi va binemerita numele dat fiind faptul că acest „domnitor” nu are suflet nici cât un peşte de acvariu, iar mâna sa dreaptă, clarvăzătorul Orban, vede doar gardurile în care a dat deja cu oiştea. Puterea de anticipare a orbetelui clarvăzător s-a dovedit a fi nulă.
Informaţia certă cu privire la ocolirea comisiei de experţi constituită pentru combaterea pandemiei aduce în prim-plan aspecte gravissime. N-ar fi fost mai grav să fi aflat că azi-noapte tancurile ruseşti au trecut Prutul.
Acţiunea politrucilor de a acţiona strict politic este perfect similară. Hoarde de politruci mincinoşi au pus stăpânire, cu tancurile minciunii, pe mintea românilor.
Ce doresc noii noştri stăpâni (de la Est, de la Vest, ce contează?) nu este să pună mâna pe petrolul ori pe grâul nostru. Ei vor să fure timp din viitorul României. Până în 2024, ţara va fi scutită de alegeri. Noii noştri stăpâni vor să beneficieze de aceşti patru ani de linişte electorală pentru a aranja treburile din ţară în aşa fel încât noua dictatură liberală să fie mai lungă decât aceea de sub Carol I. Aceea a fost una modernizatoare, datorită Regelui. Aceasta ce stă să vină promite să fie una înmormântătoare. După morţii COVID-19, avem a băga în mormânt Constituţia din 2003, apoi Curtea Constituţională, iar în 2024 îl vom vota pe clarvăzătorul Orban cu ochii închişi să ne fie preşedinte.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

15 Comentarii

  1. Domnul Presedinte isi intemeiaza mare parte din declaratii pe minciuna. Inca de la debut, dumnealui povestea ca s-a umplut de bani si, in consecinta, de case, „din meditatii la fizica”. Ori, sa ma ierte Dumnezeu, eu nu cred ca poate rezolva probleme la fizica de nivelul clasei a VI-a… Ii place traiul bun, ii plac excursiile, concediile si cam atat. Cand e sa declare ceva, este foarte atent ce i se sopteste. Daca este intrebat cu ce se hraneste calul si i se sopteste „cu prune”,dumnealui iti raspunde, „cu prune”

  2. Daca 66,66% apreciaza prestatia ‘guvernului meu’ condus S[t]ic[l]a Mandolina atunci isi merita soarta.

  3. Domnul Buduca,aliază-te cu invingatorii!Altfel urmatorii ani vor fi foarte grei

  4. Dece la colectiv si-a dat Fonta demisia si Piedone 11 ani puscarie …si la Spitalul Colectiv Horban nu-si da demisia si Tataru tot 11 ani de puscarie. Ca sa fie echilibru.

  5. Inca nu a demarat demiterea lui Iohannis si a Guvernului SAU?Mai prinde Craciunul?

  6. trebuie sa fi fraier mare sa alegi asa specimen sa fie presedinte. hotul asta nu e capabil decit sa isi bata joc de cei care nu sint de acord cu el. deci acest actor mediocru nu se pricepe la politica din pacate nu prea stie vorbi limba noastra cind ne da cu morala lui nazista.

  7. Situația în ansamblu e mai gravă decât la Colectiv. Și de data aceasta NU a mai demisionat nimeni semn că protestele din 2015 au pur politice să vină tehnocrații USR la putere. Acum politic n-a mai protestat nimeni.
    ‘Ciuma Roșie!’ a plecat imediat în 2015 în schimb ‘Ciumeu Galbenă’ nici că-i pasă.

    Iohannis să se dea exemplu pe el să fie primul care demisionează urmând exemplul lui Ponta.

  8. De cand e presedinte, johanis incalca legea de baza a tarii, VIZIBIL, NEINTERPRETABIL. Si? Romanii s-au dus la vot, cand i-a chemat el, si nu s-au dus, cand el le-a spus sa nu se duca. Partidele? Care … partide? johanis le-a numit GĂȘTI și, de data asta, a avut dreptate. Așa că … Adulat de români, johanis face ce vrea el, în interesul lui PERSONAL și ATÂT. Cum i-a trimis pe ăia la sparanghel, de exemplu, pe șpagă.

  9. Kommissarii OberStumpFuhrerului Kaput Kohannis informeaza Primatele Acefale din Perimetrul Mioritic ca incepind de Luni 16 Noiembrie se va Aplica Legea Martiala impotriva Presei si Televiziunilor anti Governul Meu. Cetatenii Patrioti, Limbricii USR+ si Trupele de Soc #Rezist vor Face Zid Komun pentru a Mentine la Butoane Regimul Fanariot al Despotului de la Cotroceni.

  10. Exact. Situatia covid in Romania e dezastruoasa si se impune stare de urgenta si carantina totala pentru a degreva spitalele si a salva vieti de romani. Aceasta insa ar insemna amanarea alegerilor pana in martie conform legii. INSA IOHANIS SI ORBAN VOR ALEGERI IN CEA MAI CRUNTA MOLIMA CU ORICE PRET; CU PRETUL VIETII ROMANILOR. Acesti indivizi Iohanis si Orban calca pe cadavre pentru a pune mana pe parlament si a schimba bruma de democratie care exista in Romania cu dictatura.Cu Ciolacu sluga si STSul sub controlul presedintelui vor inhata miseleste parlamentul si vor macelari Constitutia, vor desfiinta CCRul si Ionhanis isi va spori puterile pentru a guverna el direct de la Cotroceni. Este o nebunie, este sfarsitul democratiei aia care era ea in Romania. Vom avea dictatura prezidentiala cu niste marionete pe post de ministi si un parlament fara substanta. Asta e miza acestor „alegeri” facute in cea mai crunta pandemie. Sa nu zicem ca n-am stiut.

  11. Îndemn mai oportunist nici că se putea, formulat cam analfabet. Deschideţi o gramatică română la cazul „vocativ”!

  12. wernere ? cand ii ceri demisia slugoiului subinginer ratat manuitor de mandolina ,altfel habarnist jegos? incompetentii si iresponsabilii din guvernul tau au pe langa cei ucisi de ,,corona werner,, si acesti NEVINOVATI ! ce ai facut tu in ce 5 ani continua astia in aproape 365 zile de TRANTORIE si HOTIE !

  13. Iohanis nu are nevoie de specialisti din domeniu pentru a ‘lupta’ cu pandemia. De cand l-au speriat de nu-si mai revine, agonisitorul de case lucreaza cu procurorii

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.