Naționala Portugaliei, care a trecut cu imense emoții de cea a Cehiei marți seară, cu scorul de 2-1 (gol al victoriei în minutul 93) îm grupa F, este una dintre favoritele cel puțin la o prezență în semifinale la EURO 2024 sau, în cel mai rău caz, în sferturile de finală.
Însă jocul lusitanilor, cu toate că pe teren a fost și cel care are șase turnee de CE în palmares, legenda Cristiano Ronaldo, a dezamăgit în multe momente, fiind necesar un moment de inspirație genială din partea selecționerului Roberto Martinez prin introducerea pe teren în ultimele minute a celui mai tânăr jucător din lot, Francisco Conceicao, unul dintre cei trei fii ai unui jucător portughez binecunoscut, Sergio Conceicao. El a decis cele trei puncte uriașe în contul lusitanilor.
Meciul a marcat însă un eveniment istoric, prezența pe teren a celui mai bătrân jucător din istoria EURO, fundașul central portughez Pepe (pe numele complet Képler Laveran Lima Ferreira), care a stabilit un nou record de longevitate al competiției, jucând la 41 de ani și 113 zile.
Până acum portarul naționalei Ungariei, Gabor Kiraly, deținea onoranta poziție, 40 de ani și 86 de zile pe 26 iunie 1916, la meciul cu Belgia. Pe locul 3 se află alt portughez celebru, Cristiano Ronaldo, 39 ani și 134 de zile iar pe 4 germanul Lothar Matthaus, din Germania – Portugalia, 20 iunie 2000, în grupa României.
Cristiano a fost la un centimetru de a deveni jucătorul cel mai vârstnic autor de goluri la EURO, trimițând balonul, cu capul, în transversală, de unde Diogo Jota reluase în plasăm, dar era în poziție de ofsaid.