Declarație de război a fotbaliștilor ucraineni

Ucraina a rezolvat problema participării la turneul final al EURO 2024 ceva mai greu decât părea că o va face. Spre surprinderea multora la pauză, în meciul jucat în Polonia contra Islandei, scorul era de 1-0 pentru nordici.

Însă, la fel ca în semifinala din Bosnia și Herțegovina, unde a fost condusă până în min. 87, pentru a marca apoi două goluri în 120 de secunde, naționala pregătită de Serghei Rebrov a revenit în a doua parte și a punctat de două ori, ultima dată în minutul 86, devenind ea uvertura total nedorită a României.

Președintele Volodimir Zelenski a adresat un mesaj de felicitare echipei, dar mult mai tranșant, mai dur, a spus lucrurilor pe nume fundașul lui Arsenal, Oleksandr Zinchenko, investit cu banderola de căpitan. Acesta a avut un mesaj din care rezultă că Ucraina va fi o forță la Euro și nu doar o echipă la număr.

„Sunt foarte mândru să fiu ucrainean, să fiu de acelaşi sânge cu cei care acum îşi dau viaţa pentru libertatea noastră”, a declarat căpitanul echipei, Oleksandr Zinchenko, după victoria de marţi.

„Trebuie să vorbim despre asta, să strigăm despre asta în fiecare zi. Doar aşa putem câştiga. A fost unul dintre cele mai emoţionante meciuri ale noastre. Este un sentiment extraordinar. Sunt foarte fericit pentru că este un alt vis devenit realitate. Un mare mulţumesc fanilor noştri, ne-au ajutat să trecem prin aceste momente dificile în mod uimitor“.

În schimb, selecționerul Serghei Rebrov parcă venea după front în momentul în care a vorbit despre calificare, dezvăluind că jucătorii săi au fost îndârjiți la maxim în momentul în care au aflat de ultimele bombardamente rusești, la Kiev și la Odessa.

„Rachetele zboară în fiecare zi. Misiunea noastră este să arătăm că suntem cu toţii în viaţă şi că luptăm împotriva ruşilor şi că avem nevoie de sprijinul Europei. A fost foarte greu să fiu pe banca tehnică astăzi, am văzut cât de greu le-a fost băieţilor. Le sunt recunoscător tuturor pentru acest cadou pentru ţara noastră. Într-o perioadă atât de dificilă, este foarte important”, a declarat Rebrov.

El a adăugat că jucătorii săi „au urmărit ştirile despre bombardamentele de la Odessa şi Kiev (şi au devenit) şi mai furioşi şi mai dornici să ne arătăm potenţialul pe terenul de fotbal“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

21 de Comentarii

  1. Daca esti asa belicos, atunci dece nu te duci pe front?! Sunteti neam de criminali si trebuie sa platiti pentru asta. Ucraina nici n-ar trebui admisa in competitii pana nu se discuta de pace. Slava Z!

  2. Ukruina va ramane doar cu teritoriile care au apartinut Romaniei si cu maximum 4 echipe de fotbal, sa vezi atunci campionat intern.🤮

  3. Este deja cam obraznică această ukraina,în curând vor cere să se mute bruxellesul la kiev !Cât de repede uită gunoaiele că sunt tot ruși,poate mai ruși decât rușii !

  4. Slava Ciolacu, Slava general Ciucă, slava Președinte Iohannis.
    SLAVĂ, slăvi, substantiv feminin : Faimă, glorie, renume. Din slava (veche): slava.

  5. Românii să devină și mai furioși !
    Să-și amintească de Nordul Bucovinei și Ținutul Herța !
    De Copia Pravilei lui Alexandru cel Bun de înființare a Cernăuților, de Școlile Românești desființate prin Legea Educației (art.7), de Panoul „Basarabia e Ucraina” de la Odesa !
    De Mitropolitul Longhin Jar, de Legea Minorităților, de Canalul Bîstroe șamd.
    Hai cu FURIA !
    Și cu funia de sub Podul Pivnichnîi din Kiev, măR😜g

  6. Să vedeți ce scriu ziariști in presa de la Kiev…”… ne-am calificat în grupă, n-avem probleme cu nimeni,poate cu Belgia… în rest vom trece peste ei… referitor la Romania,nu ne vom împiedica de niște amatori!…”…

  7. Propunerea cea mai corecta pentru UEFA este ca Ukrainei sa i se decerneze titlul de compioana europena, chiar de pe acum. Asta le-ar permite ukrainenilor sa lase liberi fotbalistii care doresc sa lupte pe frontul de Est,ca sa-si apere Rodina. Campionatul European insa trebuie sa se desfasoare dupa programului initial, altfel se duc naibii incasariel si colectele pentru organizatori, multe sute de milioane de parai. Singura diferenta va fi doar ca finala va conta pentru locurile 2 si 3. Onorific, in locul selectionatei ukrainei pot juca perdantii din Israel (dat fiind ca si ei au Patria in razboi), doar ca meciurile lor vor fi ‘hors-concours’ si vor ramane in afara statisticilor. De ce propun eu chestiunea asta, care mi se pare destul de oportuna, este pentru ca exista pericolul ca federatia ukraineana de fotbal sa nu mai reziste pana in vara,in acest format.

  8. Imi vine sa vomit cind ii vad pe acesti nazisti ukrainieni cum se comporta.Au invadat intreaga lume ,li se plateste toata intretinerea lor si mai au tupeul si obraznicia sa spuna ca ei sint patrioti si lupta pt. Ukraina.

  9. Propunerea cea mai corecta pentru UEFA este ca Ukrainei sa i se decerneze titlul de compioana europena, chiar de pe acum. Asta le-ar permite ukrainenilor sa lase liberi fotbalistii care doresc sa lupte pe frontul de Est,ca sa-si apere Rodina. Campionatul European insa trebuie sa se desfasoare dupa programului initial, altfel se duc naibii incasarile si colectele pentru organizatori, multe sute de milioane de parai. Singura diferenta va fi doar ca finala va conta pentru locurile 2 si 3. Onorific, in locul selectionatei ukrainei pot juca perdantii din Israel (dat fiind ca si ei au Patria in razboi), doar ca meciurile lor vor fi ‘hors-concours’ si vor ramane in afara statisticilor. De ce propun eu chestiunea asta, care mi se pare destul de oportuna, este pentru ca exista pericolul ca federatia ukraineana de fotbal sa nu mai reziste pana in vara,in acest format.

  10. Este foarte normal ca acum ucainenii sa priveasca totul prin prizma evenimentului de maxima importantza din viata lor: razboiul cu Rusia. Cu atat mai mult cu cat si ceea ce se intampla pe un teren de fotbal se aseamana destul de bine cu un mic razboi, din fericire fara victime (de regula, dar cateodata sunt si victime).
    Pt mobilizarea jucatorilor trebuie folosite cele mai neobisnuite motivatii, in cazul de fatza invazia si crimele muscalilor……[Rumburak]

  11. Mie imi vine sa vomit cand vad imbecili care au pus botul la propaganda filorusilor si au ajuns sa acuze ca sunt patrioti, un popor care lupta impotriva bestiilor care i-au invadat.
    Probabil ca la fel ar spune asemenea specimene si despre noi, romanii, cand vom fi invadati si omorati in bombardamente de armata psihopatului kremlinez.
    Este greu Doamne sa nu mai ai in scafarlie nici macar un neuron functional si nici urma de compasiune ptr femeile, copiii si batranii nevoiti sa-si paraseasca tara, ca sa nu fie masacrati de niste bestii navalitoare!……[Rumburak]

  12. Ma bucur pentru ei!Au meritat-dupa atatea pierderi de sportivi,stadioane si sali sportive distruse-sa castige,pentru moralul intregului popor!Mult succes pe mai departe!Orcii sa fie interzisi macar 3 generatii.Asta daca reusim sa-i denazificam .Cu nemtii a fost mai scurt,cca 20 de ani.Azi reprezinta o mare putere mondiala.

  13. „Ministrul rus al Sporturilor, Oleg Matițin, a declarat că apelurile miniștrilor din peste 30 de țări de a interzice sportivilor ruși și belaruși să participe la Jocurile Olimpice din 2024 sunt inacceptabile” BA SUNT FOARTE ACCEPTABILE SI CHIAR NECESARE!Ce sa caute un stat terorist la un concurs sportiv.

  14. Interzicerea orcilor la competitii trebuie sa se faca din cauza a multor motive. 1. Din motiv de igiena, nu vrei sa aduci vreo pesta si sa infectezi oameni nevinovati, nu mai spun de putoarea care s-a instala pe stadioane. 2. Motive de securitate, majoritatea sportivilor is agenti FSB. 3. Motive umanitare, astia casapesc oameni nevinovati si distrug efectiv o tara din placere, au sange pe maini!!!!

  15. Umilitor este pentru ruși atâta timp cât acceptă să fie conduși de o grupare criminală. În 2023 rușii omoară civili cu rachete trase spre intimidare . Este o crimă și nu poate fi justificată prin minciuni odioase . Ani la rând Putin a încurajat grupări rebele de ruși să lupte cu arme rusești pentru indepedență teritorială cu forța. El de fapt urmărea să refacă cu forța un teritoriu ce și-a câștigat independența în 1992. Și în prezent avem de a face cu un impriu și cu o Rusie imperialistă.

  16. Daca mujicii vor competitii, pot face una impreuna cu Eritreea, Sudanul de sud, Burkina Faso, Coreea de Nord, Iran, Siria si Nicaragua, tinuta la Kim nu mai stiu care acasa. Sigur vor castiga o multime de medalii , sa aiba tata putin cu ce sa se mandresca!Medaliile sa fie din otel de tanc distrus in Ucraina.Cu muscali inauntru.

  17. Svarba UEFANIA! Vedeti golurilw urcacilor ce plonjoane artistice a facut portarul israldez!

  18. IQ100 17.15..Clona!
    Eu spun : meci trantit, vedeti plonjoanele in piscina ale portarului islandez. Scarba u3f@!

  19. Cronica unei infrangeri anuntate. Tupeianii anunta ceea ce știu , de la meciul truc…aaasta, jucat cu Islanda. Colonia mica Roemanica va ceda ca mereu ( aici,3 puncte) in fata coloniei mari Uricania.Pe bune sau, daca Ianis Hagi and comp. se dau patrioti ( romanii NU au voie), atunci cu arbitrii. Sa nu ziceti ca nu v-am spus.Scarba U3FANIA!

  20. Uratcanii, neam pr0$t si pr0$t! pur si simplu. Neam pr0st pt că e nediplomatic si DISCRIMINANT sa subestimezi adversarul.Aloo, amatorii de VALORI DEMOCRATICE EUROPENE , se aude?
    Pr0st! pur si simplu pt ca, subestimand adversarul, iti subestimezi si eventuala victorie.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.