Declarație fără precedent a Moscovei despre conflictul din Ucraina

„Da, a început ca o operațiune militară specială, însă odată ce s-a format acest grup, când Vestul colectiv a devenit un participant de partea Ucrainei, pentru noi a devenit un război”, a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, pentru publicația Argumenti i Fakti. Declarația a fost făcută vineri, 22 martie, în ziua atentatului de la Moscova. ”Sunt convins de asta. Și fiecare ar trebui să înțeleagă asta, pentru a se mobiliza”, a spus Peskov. După interviu, Peskov a venit cu o clarifcare: ”De jure, este o operațiune militară specială. Dar, de facto, s-a transformat într-un război, după ce Vestul colectiv și-a sporit nivelul implicării în conflict”.

Este cea mai explicită declarație a Kremlinului despre transformarea operațiunii militare speciale din Ucraina în război. Președintele Putin a numit operațiunea din Ucraina „război” în recentul său discurs despre starea națiunii, însă nu a subliniat în mod special acest lucru.

Declarația lui Peskov privind starea de război cu Ucraina a venit după ce Vladimir Putin a câștigat alegerile prezidențiale, pe 17 martie. Pe acest detaliu se concentrează majoritatea analizelor din presa vestica de mainstream, pentru care operațiunea militară speciala a Rusiei a fost botezată de la bun început drept război de agresiune, iar apoi i s-a adăugat câte un apendice care să justifice reculul forțelor ucrainene, poticnelile Vestului și noua politică de înarmare din UE și NATO. Astfel, războiul de agresiune a devenit și ”război pe scara larga”, și de ”mare intensitate” și ”pe termen lung”.

Victoria lui Vladimir Putin era sigură, la fel și fraudele, însă ceea ce a contact mai mult a fost prezența la vot, care să ofere legitimitate liderului. Au contribuit la prezența mare și apelurile liderilor opoziției (Mihail Hodorkovski, Iulia Navalnaia, candidatul prezidențial respins Boris Nadejdin) ca alegătorii să protesteze înghesuindu-se la urne la amiaza ultimei din cele trei zile de vot (17 martie). Legitimitatea reconfirmată îi permite lui Vladimir Putin să declare că Rusia poartă un război in Ucraina și că este nevoie de o mobilizarea mai mare decât în cazul unei „operațiuni militare speciale”.

”Acum este oficial: operațiunea militară specială este recunoscută drept război. Desigur. operațiunea devenise de facto război de mult timp. Însă este un prag psihologic dincolo de care populația și elitele vor fi confruntate cu alte solicitări față de perioada operațiunii militare speciale”, spune Tatiana Stanovaia, de la Carnegie Endowment for International Paece, citată de NBC.

”Nu este ceva nou. Ideea de operațiune specială ca un front, deși cel mai sângeros, într-un război politico-economico-cultural cu Vestul a fost lansată de mult, inclusiv de Putin în discursul său despre starea federației, de luna trecută, când a folosit cuvântul război”, spune Mark Galeotti, profesor la University College din Londra. ”Kremlinul cere ca fiecare rus să adopte o atitudine războinică și să înțeleagă că nu mai există cale de mijloc între a fi patriot și a fi trădător”.

Pe de altă parte, transformarea ”de facto” a operațiunii militare speciale în război este un avertisment transmis Vestului, după declarațiile ambigue ale președintelui Franței privind posibilitatea unei intervenții a aliaților vestici cu trupe în Ucraina. Rusia sugerează că va lovi forțele occidentale din Ucraina. În viziunea Rusiei, Vestul nu poate accepta înfrângerea strategică pe frontul din Ucraina și încearcă să ”escaladeze pentru a dezescalada”, nu pentru a transforma înfrângerea într-o victorie, ci pentru a ține linia împărțirii Ucrainei cât mai aproape de actualul aliniament, încercând menținerea la gurile Dunării și ieșire la Marea Neagră pentru viitoarea Ucraina.

Premierul Ungariei a declarat că retorica lui Emmanuel Macron ”părea absurdă acum două luni” și că alimentează o ”spirală a războiului”. Pentru încetarea conflictului pe actualul aliniament s-a pronunțat și Papa Francisc și se așteaptă să o facă și India, acolo unde se va deplasa în curând ministrul de Externe ucrainean.

Pendularea Kremlinului între ”război” și ”operațiune militară specială” poate fi analizată în paralel cu valul de „dezvăluiri” ale presei și oficialilor occidentali despre prezenta personalului militar din state NATO în Ucraina. Înregistrările convorbirilor ofițerilor germani despre trimiterea rachetelor Taurus în Ucraina au revelat existența unor militari din Occident în Ucraina. Apoi, The New York Times a scris că în Ucraina sunt mulți agenți CIA care oferă informații privind țintele inamice. Apoi a intervenit cancelarul Germaniei, care a sugerat că în Ucraina este personal militar francez și britanic. Apoi, ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, a vorbit despre prezența militarilor din unele țări NATO, fără a numi aceste țări. Totul în decurs de câteva săptămâni.

O analiză publicată pe site-ul Institutului Libertarian din SUA oferă câteva explicații pentru acest val de dezvăluiri din partea Vestului.

  • Aliații vor să creeze percepția ambiguității strategice: lideri precum Emmanuel Macron consideră că, după eșecul campaniei militare ucrainene din 2023, anunțarea unor noi ajutoare militare pentru Ucraina nu mai este suficientă pentru a descuraja Rusia, motiv pentru care este agitat spectrul implicării militare directe a Vestului. Aceeași ambiguitate strategică poate fi urmărita și de pendularea Kremlinului între „operațiune militară specială” și ”război. Înainte de atentatul de la Moscova de pe 22 martie, Rusia a executat cel mai mare atac asupra rețelei ucrainene de energie electrică; aliații occidentali pot deduce însă din declarațiile lui Peskov că acest atac este doar unul limitat, pentru că Rusia executa, oficial, o operațiune militară în Ucraina, fără a fi într-un război propriu-zis.
  • Dezvăluirile despre prezenta trupelor unor state NATO în Ucraina sau despre planurile implicării militare directe pot fi un mijloc de presiune asupra SUA și statelor europene, pentru grăbi trimiterea de noi ajutoare – disputele politice și ezitările s-ar reduce atunci când alternativa ar fi implicarea directă în război.
  • Există și scenariul în care aliații occidentali au hotărât deja să se implice direct la nivel militar în Ucraina, iar dezvăluirile amintite nu fac decât să pregătească terenul pentru a trimite și mai multe trupe. Este un mod de a le arăta celor mai reticente guverne din NATO și cetățenilor că riscul a fost deja asumat, că linia roșie a fost deja trecuta, că Rusia a observat prezența militara NATO și că nu a escaladat conflictul. Este o tactică a ”felierii salamului” aplicată în relația cu guvernele prudente și cu populația statelor NATO, ceea ce face și Rusia în raport cu NATO, dar și cu propriii cetățeni (care pot fi oricând vizați de noi mobilizări), vorbind când despre ”operațiune militară specială”, când despre ”război”, de jure sau de facto.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 11

23 de Comentarii

  1. In Ucraina e un Razboi provocat de Expansiunea NATO la granitele Rusiei…Rusia nu vrea sa ajunga ca Romania, o Baza Militara Americana….Rusia se apara de agresiunea NATO….Nu cred ca exista vreun imbecil care sa nu vada agresiunea NATO asupra Rusiei!!….Toti cei care zic ca Rusia e agresorul sunt constienti ca mint…dar mint fiindca lor le place America…asta e tot.

  2. Fără ajutorul neprețuit al Vestului cele două „județe” rusofone din estul Ucrainei căpătau o anumită independență şi locuitorii lor nu mai stăteau să tremure de frica teroriştilor Azov care au omorât 14.000 de civili, nu murea niciun soldat şi viața mergea mai departe. Aşa, cu ajutorul „prietenilor” occidentali ucrainienii au rămas fără un sfert din țară, vor pierde în curând Odessa şi implicit ieşirea la Marea Neagră, şi-au sacrificat o generație întreagă, peste un sfert din populație a fugit din țară, economia e ruinată, sunt datori-vânduți către grupurile financiate de peste Ocean şi practic au devenit străini în propria țară.
    „Fereşte-mă Doamne de prieteni, că de duşmani mă feresc şi singur” spune zicala…

  3. Daca sintem mai atenti la tot ce se intimpla in acest moment in Canada ,cu Bisericile care le-au dat foc cei care vor sa elimine crestinismul ,la fel in Europa unde se incearca acelas lucru ,dar deocamdata prin alte metode ,atunci Putin are perfecta dreptate sa se apare si sa duca o lupta impotriva occidentului ,care vor sa termine crestinismul in itreaga lume.

  4. No, acu drăguților mujici pregătiți-vă de mobilizare. V-ați reales alesul, acum mergeți să muriți pentru el. Nici o Ucraina nu-l interesa pe Putin. Îl interesa să vă țină ocupați și speriați de un pericol de care numai el vă poate apăra. Să luptați ca proștii ca nu cumva să vă vină ideea să întrebați de ce în alte țări se mai schimbă președinții la opt -zece ani și numai al vostru stă proțăpit la Kremlin și nu se mai dă dus. Hai, lăsați concertele și pas alergător pe front.

  5. Doua Razboaie Mondiale au venit din Occident..Colonialismul planetar, vanzatorii de sklavi au fost si sunt creatii ale Occidentul anglo -saxon…Antisemitismul, nazismul sunt creatii Occidentale….Democratia mincinoasa, zisa Westminster care are rolul de a proteja Oligarhii si Miliardarii, Mafiotii, este creatie Occidentala….Asta nu inseamna ca Occidentul nu a dat oameni mari si luminati..insa ideile lor au fost pervertite de Lacomia care este definitia occidentului…. Occidentul nu e decadent dar ii place sa domine restul Planetei, e vorba de nazismul inradacinat.

  6. Spalatorii rumuni de izmene occidentale sunt inroziti de teama pierderii Ratiei de Parizer de la NATO….De aceea Putin a devenit pentru ei vampiru, dictatoru insetat de sange, piticu cracanat, iar pe poporul rus il denumesc cu dispret si superioritate…orc… betiv…in ciuda statisticilie oficiale….Acesti spalatori de izmene nu au
    argumente valabile..nu sunt chiori sa nu vada Expansiunea NATO de la usa Moscovei…dar neaga evidenta de teama fundamentala a pierderii Ratiei de Parizer cu Soia fe la NATO….ei se simt incapabili sa se descurce singuri….Marh pe Front contra orcilor!!

  7. ConteaZă doar ce se întâmplă pe front !

    Unde VITEJII Urcaci tocmai au ELIBERAT Krasnoye.
    Unde urmeaZă să INFRANGĂ mai repede ?
    La Chasov Yar sau la Berdichi ?
    măR🤣g…
    {●RoumbourQaQ- StatMajoriZdu GărZilor Patriotice Tulcene -RoumbourQaQ ●}

  8. PERNICIOȘII Talibani, desculți și înarmați cu sulițe, au făcut NATO muci și terci în Afghanistan.
    Evident, în Urcaca va fi ceva complet diferit, chestiune de eduKKatZie:
    Trupele NATO vor fi făcute mai întâi terci șide-aboa apoi muci, măR🤣g…
    ●(Toros Dinu, Dr.Q, IQ100, Viorica Bălteanu etc }●

  9. DECLARATIILE LUI PUTIN SUNA DESTUL DE CLAR.Asta a fost un atac terorist patit si conform logicii si legilor criminalul este cel care plateste NU CEL CARE EXECUTA.In USA asa sun legile:intr-o crima „la comanda” cel care a comandat-o primeste mai mult decit executantul.Asa e legea IN TOATE STATELE AMERICII.”CONSPIRATIE PENTRU CRIMA”,ASA SE NUMESTE ARICOLUL,EI STIU MAI BINE.Cel care executa crima nu este un inger,dar crima n-ar fi existat fara cel care a comandat-o.

  10. Razboiul e ca si incheiat, Rusia isi pastreaza sfera de influenta iar SUA realizeaza ca Ucraina e „un pod prea indepartat”. Cei mari se inteleg intotdeauna pe spatele celor mici, de exemplu deficitul nostru bugetar din primele 2 luni vine de la cheltuielile militare…

  11. ISIS isi mai incalca uneori activitatea „sfanta”,traditionala.Mai „lucreaza” si pe bani cash cind acestia sunt msurati in mc.Este exact ce s-a intimplat de aceasta data.

  12. Iar se bat paradiții ăștia cu NATO.
    Rusia o sa ajungă un fel de leprozerie cu garduri de sarma la graniță.
    La cum se dezvolta tehnologia in 2-3 decenii gazul si petrolul nu or sa mai aibe cautare.

  13. cu ce maruntisuri il f…e grija pe Elenul Popii, in loc sa faca si el ceva pt. un trai mai demn.

  14. @axon:
    Sa-ti explic, sa nu mai vomiti prostii pe-aici:
    In WW1 rusii i-au atacat pe nemti in Prusia Orientala, unde „armata dreptatii” a fost trecuta in „lumea celor drepti”;
    Deci agresiune ruseasca asupra Germaniei, o ambitie cretina a Rusiei de a se crede protectoarea slavilor din Balcani.
    Uite-asa a inceput razboiul:
    Ca in jocul copilariei „n-
    are varf”!
    Rusii s-au bagat ca musca in c..ul calului doar pentru a si-o lua original pe cocoasa.
    Era o chestie intre nemti si englezi, dar s-a bagat si Ivan, sa scrie la gazeta despre el, ca nu aveau nemtii timp pentru el.

  15. @ Vand dolari!…Esti analfabet!!!. Primul Razboi Mondial a fost declansat de Imperiul Austro – Ungar, care a fost rapid sprijinit de Germaia Kaiserul Wilhelm 2…Cei atacati de cele doua imperii au fost Slavii din Balcani…Rusia fiind protectoarea Slavilor a intrat in razboi impotriva agresorilor occidentali…Tu te bagi ca musca in chiuru calului, nu Rusia…Rusia a eliberat de Otomani intreagii Balcani, plus Romania prin 12 razboaie duse contra Otomnilor….Inainte de Revolutia bolsevica din 1917, Armata tarista a spulberat Armata austro- ungara in Galitia, fapt ce a dus la prabusirea Monarhiei de la Viena, iar Transilvania a ramas fara Stapan, de accea a fost acordata Romaniei in cinstea celor 800.000 de romani morti pe Front alaturi de soldati rusi..Analfabetule!!!

  16. @ axon (bucuresteanul-DILIU) dupa ce a baut toata VOTCA din cămară proprie,s-a apucat sa tina lectie de istorie si politica invatata de el in perioada comunista-sovietica in anii’50,cand limba rusa era predata obligatoriu in toate scolile din Romania.
    Acum MOSULICA pensionar amarat,s-a apucat sa ne povesteasca ce bine era in anii de TEROARE comunist-bolsevica sub ocupatie ruseasca din anii ’45-’60.!!

  17. Vorbă lui Caragiale din „o scrisoare pierduta” ,nu brațul care lovește ci voința care ordonă este devină

  18. De ani de zile marile puteri fac razboaie (Kosovo, Iraq, Afganistan, Ucraina) dar nu le mai declara oficial se ascund in fata a tot felul de definitii contorsionate si stupide. Cand tragi si bombardezi cu avioane, cand ai tancuri si blindate e razboi. Cand ajuti o parte implicata livrand arme gratis deci nu pe bani pe o piata libera esti in razboi.

  19. @ Vand dolari. Primul razboi mondial pornit de Germania ( generalii germani maniaci care l-au fortat pe Wilhem) la fel si al doilea. E abc-ul istoriei. Castigarea independentei in 1877 s-a facut pentru ca Imperiul Otoman a fost invins de armatele rusa si romana luptand impreuna. Atunci am primit si Dobrogea dar am dat la schimb Nordul Basarabiei rusilor. Am primit Transilvania inapoi de la ….Stalin. Desigur o meritam, dar Stalin a vrut sa-i pedepseasca pe unguri si sa recunoasca insurectia de la 23 august. Unirea de la 1918 recunoscuta de Rusia care putea sa nu-si puna semnatura pe tratatul cu francezii, englezii si italienii.

  20. inca o data…rusii dupa 1918 au fost sclavii Khazrilor bolshevici…
    astia au ucis tzarul rus…si i-au bolshevizat…
    rusii s-au eliberat de khazarii bolshevici dupa 1993
    e adevarat ca unii dintre oligarhii de dupa 93 au fost khazari..ce se dau acuma ca sint ‘de matase’..westici in capul lor

  21. @axon (bucuresteanul)!.19.43:
    axon, desi pretinde ca ar fi roman, este in realitate un trol transnistrean care uraste cu patima poporul roman.
    Nu-mi pot imagina un cetatean roman sa vorbeasca atat de urat de propriul popor, sa arunce cu gunoi pe propria istorie.

  22. „Sa fii prieten cu Rusia e periculos, sa fii prieten cu SUA e fatal” … Kissinger

  23. a facut razboi sa-si salveze „scaunul” ,acum a angajat teroristii sa elimine proprii cetateni!
    nu punem botul ca sunt aia din isis..chiar daca ar fi : daca sunt platiti tot de Putin prin interpusi arabi rezultatul e acelasi: scopul final e sa elimine intalniri de la concerte intre occidentali si anti-regim!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.