Delirum tremens la FR Judo     

Asistăm în aceste zile la un război mediatic fără precedent în istoria judo-ului românesc între Cozmin Gușă președintele FRJudo , Florin Bercean vicepreședinte executiv al FR Judo  pe de o parte și Președintele IJF( Internațional Judo Federation) pe de altă parte. Lucrurile au ajuns la un punct în care FR Judo trimite o scrisoare deschisă direct președintelui CIO , dl Thomas Bach în care îl reclamă  pe președintele IJF dl  Marius Vizer 

            La o analiză atentă observăm că scrisoarea e semnată de Directoratul FRJ . Trebuie să menționăm faptul că toate deciziile luate de Directorat trebuie supuse aprobării CD ( Comitetului Director ) lucru care nu s-a întâmplat. Directoratul este o formulă restrânsă a CD care se întrunește în situații de necesitate, cum ar fi mari competiții, și ia decizii de organizare , sportive sau financiare  pentru fluidizarea unei situații bine stabilite. În acest caz, întrunirea Directoratului pe o temă de reglare a unei situații banale nu se explică, semn că el nu s-a întrunit de fapt și au semnat o scrisoare care nu poate angaja FRJ deoarece nu e aprobată de CD. În aceeași scrisoare mai scrie că au fost sesizate ANS (Agenția Națională pentru Sport ) COSR (Comitetul Olimpic și Sportiv Român). Tot în același timp au fost sesizate IJF  (Internațional Judo Federation) forul mondial al judo-ului condus de dl Marius Vizer și EJU (European Judo Union) condus de dl Laszlo Toth .

            În mod normal trebuia așteptată o decizie a forurilor naționale și apoi trimisă eventual o sesizare la CIO forul suprem al sportului mondial. În același spirit de etică trebuia așteptată și o decizie de la IJF și EJU și apoi făcut un demers la un for superior, respectiv CIO, dar la ce comisie ?!

            Trebuie să menționăm faptul că problemele judo-ului românesc sunt multe și complexe, iar în ultimii 7 ani și jumătate a ajuns la cel mai jos nivel de la înființarea FRJ, din 1968, iar ANS (MTS) și COSR au fost complici la această situație . De ce s-ar sesiza COSR când a avut nevoie de doi ani ca să dezbată și să răspundă la reclamațiile de abuz ale lui Bercean și a echipei lui de la Cluj ? Când Gușă a declarat că fetele au acționat din spirit de turmă?  Avem o veste pentru ei , mai nou CIO nu mai acceptă prescrierea abuzurilor din sport . Sunt curios cum își va adapta COSR regulamentul la noile cerințe ale CIO. Mai menționăm că COSR are în regulamentul propriu integritatea fizică și psihică a sportivului român , lucru de care nu s-a prea achitat.

            De ce s-ar sesiza ANS (MTS) când au fost complicii multiplei legitimări promovate de Bercean pentru a specula avantaje material  necuvenite pentru el și acoliții lui și care a distrus carierele a cel puțin 10-12 antrenori, care erau toți mai buni ca el? De remarcat și complicitatea aparatului FRJ, niște idiocrati selecționați personal de Bercean, care au fost de acord să pună judo-ul și sportul românesc în această situație penibilă. Pentru că dl Bach când va  citi această epistolă isterică, dacă o va citi, își va face o părere despre tot sportul românesc, nu numai de spre judo. Pentru că FRJ face parte dintr-un sistem cu ANS și COSR .

            Această epistolă tristă arată că cei de la FRJ nu înțeleg cum funcționează o federație, iar celor de la ANS și COSR nu le pasă și nu prea înțeleg nici ei.

            Pe scurt, scrisoarea deschisă  reclamă “ declarații” , “situații” și “ fapte ilegale “ fără a aduce dovezi în acest sens, adică reclamă libertatea de expresie de pe urma căreia dl Gușă își câștigă existența. El se poate bucura de ea,  dar dl M. Vizer nu. Din păcate, educația nu poate fi înlocuită cu limbajul de gangster, iar falimentul nu poate fi acoperit cu urlete și insulte . ÎI sfătuiesc să păstreze niște răcnete pentru executarea silită.

            Din cauza lipsei cronice de rezultat a celor care conduc azi FRJ, aceștia au început să caute vinovați în altă parte și așa a venit și rândul dlui M. Vizer.  Se pare că terfelirea marilor campioni pe care acest sport îi are și a conducătorilor  forurilor sportive mondiale e singura performanță a FRJ. Nu e în obiectul ei de activitate și e total contraproductiv din toate punctele de vedere. Este extrem de greu , durează ani de zile   să îți construiești ca organizație și mișcare sportivă niște relații care  să funcționeze  și care se doresc a fi distruse de un scelerat în trening de la București. Cei care practică acest sport sunt mulțumiți cu asta?! Asta ne reprezintă pe noi ca români?! Cui folosește ?

            În fapt, președintele FRJ se află în campanie electorală cu partidul AUR și vrea să creeze senzația unui David care se luptă cu Goliat  în scopul atragerii alegătorilor care preferă filmele cu Zorro. Folosirea FRJ ca platformă electorală și de interese proprii este ilegală și fără precedent. Partidul AUR nu își va îmbunătății cifrele, iar mai devreme sau mai târziu vor sfârși în „ haznaua libertății de expresie a lui Gușă”. Îi sfătuiesc să renunțe imediat la acest ipochimen.

            Cred că FR Judo ar trebui sancționată drastic, adică suspendată de IJF și EJU, pentru a se da un exemplu de etică și disciplină. Gușă și Bercean ar trebui suspendați pe viață din activitatea sportivă . Ceea ce se întâmplă nu mai are legătură cu judo și nici cu sportul.

            Cum poți să ceri tu sportivilor să se sacrifice să fie cuminți și să lupte pentru țara lor când tu terfelesti marii sportivi , nu numai de la judo  și insulti forurile mondiale ale sportului. De ce să mai faci sport în România?

                                                                                                                      Alexandu Bălgrădean

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

3 Comentarii

  1. Nu de ieri de azi, de dinainte de 1989, federațiile de sport sînt căpușate de neștiutori nesimțiți. Omul cu suflet curat nu se bagă unde nu se pricepe, îi este rușine.
    La JO, CM, CE, sînt chemați dintre aceștia, sau se bagă, să comenteze jocuri, întreceri sportive. Acele înegistrări pot fi orînd dovezi ale nepriceperii lor. Nici jargonul specific fiecărui sport nu-l cunosc. De multe ori opresc sonorul să mă pot uita liniștit.
    Dacă România a contat în sport, în unele dăeam ora exactă, a fost pt că cei ce au condus și atunci România au vreun interes de care, iată, nu mai au nevoie.
    Se prea poate că unele din odraslele celor ce conduc și țara noastră au pus geana pe un sport și, uneori din pasiune, se pun șefi sau antrenori. Asta nu e chiar atît de rău; deschid uși, au fonduri, condiții. Rău este că majoritatea acestor odrasle sînt nepricepuți la orice, înceți la minte, iar mamițica îi pune șefi si antrenori dacă e vorba de sport să nu rămână fără coledzi.

  2. Articolul infiereaza cu manie bolshevica dreptul la petitionare si pare o reglare de conturi, nu sursa de informare a cititorilor. Aflam ca niste cetateni au trimis o scrisoare necenzurata de catre Directorat, dar autorul articolului ii acuza tot pe expeditori de incalcarea libertatii de exprimare. Nu ne spune ce scrie in scrisoare, semn ca informarea cititorilor nu prea conteaza, important e ca un scribalau da lectii cum se conduce o federatie. Inteleg ca totul a pornit de la o „situatie banala” nerezolvata la timp (ca deh, directorii au si alte treburi platite prin alte comisii si consilii), dar pare ca a deranjat grav „onoarea” unui clan. Nu cred ca scrisoarea e „electorala” si ar face campanie pentru AUR, alianta de care autorul (care prefera filme cu ben gurion) este obsedat precum majoritatea alogenilor parveniti din aceasta tara. Cel mai grav e ca dl. Gusa isi permite sa critice pe unul de ai lor. Oare cati din astia (de-ai lor) fac parte din Comitetul Director si Directoratul care ar fi trebuit sa cenzureze scrisoarea?

  3. Adică , vezi Doamne, cum și-a permis un președinte romăn de federație sportivă , cum e Cosmin Gușă să petiționeze un for internațional? Sincer, dacă Gușă nu era suveranist se mai sesiza cineva.? Reveniți-vă, băieți! că cinzeaca și arginții câștigați cu pupături apăsate de dosuri străine, nu vi le ia nimeni. N-ați mai primit drojdeala la timp și ați și întrat în ” delirium tremens”, nebunilor !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.