Demisie din PNL, din cauza listelor

Nici nu s-a publicat bine lista liberalilor care vor să devină parlamentari că au și început nemulțumirile.

Senatorul Liviu Brătescu şi-a făcut publică intenţia de a pleca din partid prin intermediul reţelelor de socializare, unde susţine că lista propusă de conducerea PNL Iaşi „nu are la bază criterii transparente şi corecte de întocmire”.

„Nu mi-am închipuit niciodată că, după 25 de ani în PNL, voi fi nevoit să plec. Toată tinereţea şi apoi viaţa de om matur mi le-am dedicat în foarte mare măsură celor două mari pasiuni, istoria şi politica. Nu vă vorbesc acum despre istorie. Vă vorbesc despre implicarea în viaţa comunităţii, în munca la proiecte, în participarea la luptele electorale. Vorbesc despre ani şi ani de zile de implicare şi care m-au făcut totuşi ca astăzi să mă aştept la o evaluare corectă a activităţii mele. Nu pot fi de acord cu lista propusă de conducerea PNL Iaşi pentru că nu are la bază criterii transparente şi corecte de întocmire”, menţionează senatorul Liviu Brătescu pe pagina sa de Facebook.

Parlamentarul scrie că a refuzat propunerea conducerii filialei Iaşi de a ocupa locul patru la Camera Deputaţilor pe o listă în care nu crede. „Sunt astfel nevoit după 25 de ani de politică liberală, să îmi anunţ demisia din Partidul Naţional Liberal Iaşi”, subliniază senatorul PNL Liviu Brătescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

6 Comentarii

  1. O merita individul. Cand ai fost in garda veche liberala si ai acceptat sa fii sluga pedelistilor rurali si inculti nici nu mai poti emite pretentii.Cand v-a vandut Crin securistilor petrovisti ai protestat? Legea in partid o fac Bode si militienii lui.

  2. A muncit din greu saracul la istorie si politic, cum faceau si aia ai lui cesca cu stefan ghiorghiu si, acum , i-a scapat randul la ciolan e furios si pleaca.In niciun caz la munca de jos ca acolo nu se fac bani.La alte lichele care ii dau mai bine

  3. Contestatarul de serviciu merita o diplomă dacă spunea clar ce-l doare. Așa, acuzațiile la modul general mă îndeamnă să cred că insul e un biet iepuraș. Dacă spunea răspicat că No.1 Moraru e preocupat, zi de zi, să-i spurce pe români că sunt antisemiți, i-aș fi acordat o bilă albă. Altfel, absolut neinteresant!

  4. BUNĂ!
    Grupurile semi-mafiote de la vârful organuzatiilor partidelor!
    La fiecare scrutin listele sunt pline de parlamentari,senatori care merg din mandat in mandat și au vechime in parlament. Altii care au tineretea sstudiie si competenta profesională cu ei NU AU LOC DE ÎMBĂTRÂNITII IN RELE.
    Doar doua exemple;Florin Iordache 6 mandate si Eugen Nicolicea 7 mandate
    Florin Iordache( un sfertodoct) este pe viață presedintele Consiliului Legislativ ! CUM A FOST POSIBIL ?
    Intrebati serviciile pt ca ele dau siinformatii si avize cantindantilor!

  5. Gagiule trebuia sa te revolti cand l-ati luat pe Chirica si i-ati promovat pe fratii Muraru. Atunci demonstrai ca esti liberal autentic. Asa, esti un pnlist viitor somer!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.