Potrivit Indicelui de democraţie al Economist Intelligence Unit, Bulgaria se află pe locul 52, continuând o tendință de scădere, în timp ce România este pe 59, informează Novinite.
Potrivit EIU, în ultimii ani, Bulgaria s-a aflat în intervalul de „democraţie viciată”, al doilea nivel al ţărilor democratice după „democraţie plină”.
Pentru 2011, indexurile Bulgariei pentru cultură politică şi funcţionare a guvernului au primit evaluări foarte scăzute, respectiv de la 4.38 şi 5.71 din 10.
În ceea ce privește participarea politică, gradul este, de asemenea, scăzut – 6.11.
În raportul 2011, ţări precum Norvegia, Islanda, Danemarca, Suedia şi Noua Zeelandă şi-au păstrat poziţia de cele mai bune democraţii din lume.
România se află în acest clasament pe locul 59.