Deputații, obligați să vină la muncă fizic. Camera Deputaților a eliminat votul online

Senatul a eliminat votul online din februarie.

Alex Tudor - senior editor
Deputații, obligați să vină la muncă fizic. Camera Deputaților a eliminat votul online

Senatul a eliminat votul online din februarie.

Biroul Permanent al Camerei Deputaților a votat marți eliminarea votului online la nivelul Camerei. Natalia Intotero, vicepreședintă a Biroului Permanent, a declarat pentru Cotidianul că măsura va fi valabilă atât pentru votul din comisii, cât și pentru cel din plen.

„Propunerea PSD a fost revenirea de mâine în format fizic la muncă, dar colegii de la USR au venit cu această propunere ca de săptămâna viitoare să se întâmple acest lucru. S-a supus votului Biroului Permanent și a ieșit că de săptămâna viitoare va fi prezență fizică atât în cadrul comisiilor, cât și a plenului și a Biroului Permanent”, a mai spus Natalia Intotero.

Anterior, PNL, USR și AUR ceruseră ca votul online să fie eliminat la Camera Deputaților.

Liberala Raluca Turcan preciza că acesta a fost menținut până acum pentru a putea fi votate toate proiectele din PNRR.

„Grupurile reunite ale PNL şi USR au depus o solicitare oficială în Biroul de conducere al Camerei Deputaţilor, pentru renunţarea la votul online. După cum bine cunoaşteţi, votul online a fost introdus în Parlament în momentul pandemiei, ulterior prelungit, pentru a putea finaliza cu succes toate proiectele de reformă din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Pandemia s-a încheiat, PNRR s-a încheiat. Ca atare, nu mai există nicio motivaţie pentru votul online în Parlament”, a declarat Raluca Turcan.

Senatul, prima cameră care a eliminat votul online

La o zi distanță, și AUR cerea același lucru.

„Mecanismul votului de la distanță a fost introdus într-un context excepțional, în perioada pandemiei. Acel context a încetat de mult, însă o măsură temporară a continuat să fie folosită ani la rând.

AUR consideră că această practică trebuie să înceteze. Este un lucru bun că și cei din PNL și USR prin vocea doamnei Turcan au înțeles că Parlamentul nu este „work from home”, iar prezența fizică a parlamentarilor nu trebuie să fie opțională. Sperăm ca de această dată doamna Turcan și colegii domniei sale să și voteze în consecință, nu doar să se limiteze la declarații în spațiul public.

AUR a solicitat în mod repetat în ultimii 4 ani renunțarea la votul online. Poziția noastră nu s-a schimbat în funcție de majorități, de configurația Parlamentului sau de avantajele politice de moment”, se arată într-un comunicat al AUR.

Amintim că în februarie 2026, în prima zi a sesiunii parlamentare, Senatul a decis eliminarea votului online.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.