Descoperire „fără precedent”. Sunt vechi de 1.900 de ani şi într-o „stare excelentă”

Arme care datează din epoca romană au fost descoperite în această vară într-o peşteră din deşertul Iudeii. O descoperire „fără precedent”, a declarat un oficial israelian, relatează AFP.

„Este o descoperire unică şi importantă, fără precedent în Israel”, a declarat Eitan Klein, director adjunct al departamentului Autorităţii pentru Antichităţi din Israel (IAA), prezentând cele patru săbii şi un pilum, un gen de o suliţă scurtă, vechi de 1.900 de ani şi aflate într-o „stare excelentă”.

Obiectele au fost găsite în iunie în cadrul unui proiect de studiere a deşertului Iudeii, în una dintre sutele de peşteri excavate în ultimii ani într-o zonă din apropierea rezervaţiei naturale Ein Gedi, în apropiere de Marea Moartă, a explicat IAA.

Locaţia exactă nu a fost dezvăluită de teamă să nu fie jefuite, a adăugat autoritatea în marja prezentării.

Deşertul Iudeii se întinde în prezent în Israel şi Cisiordania ocupată. O purtătoare de cuvânt a IAA a declarat că descoperirea a fost făcută pe teritoriul israelian.

„Credem că (aceste arme) au fost folosite în timpul rebeliunii Bar Kokhba”, a spus Klein, referindu-se la ultimul dintre războaiele iudeo-romane din secolul al II-lea d.Hr.

Potrivit acestuia, armele ar fi fost confiscate de evreii din Iudeea de la soldaţii romani şi ar fi constituit o „pradă” de război.

„Abia începem să înţelegem ce ar putea fi”, a declarat Guy Stiebel, profesor la Universitatea din Tel Aviv şi specialist în Imperiul Roman.

„Nu este vorba doar despre evrei, este vorba despre romani, este vorba despre întreg Imperiul Roman, iar Istoria este un lucru complex, şi trebuie să avem răbdare şi să studiem (aceste arme) puţin câte puţin”, a mai spus el.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

8 Comentarii

  1. Nu mai stiu cum sa atraga turistii,care s-au rarit simtitor
    E tara falsurilor,nu trebuie sa va ambalati

  2. Intr-adevar, foarte multe descoperiri, cum sunt celebrele manuscrise de la Marea Moarta, descoperite la nici un an de la fondarea unicei democratii din Orientul Mijlociu.
    Simple coincidente, circulati va rugam.

  3. Ai noștri, ca brazii din deșertul Iudeii! I-au bătut pe romani și le-au luat cosoarele. Mâine-poimâine se va descoperi că latina se trage din aramaică. Shalom!

  4. NU va grabiti !

    ARHEOLOGIA cere TIMP …:)

    Interesanta PROFESIE, orinde in Lumea sa nu se interpreteze nepotrivit … 🙂

    Stai departe de Casa, Nevasta, Sotz si Ziua sapi, Noaptea … 🙂

    Da’ SE POATE si ZIUA !
    Sunt Locuri RETRASE, care trebuie STUDIATE si in DOI se studiaza mai bine..

    Ia uite CE am pierdut ca NU m-am facut ARHEOLOG.

    Am stat ca Fraieruu’ in Familie … 🙂

  5. A venit Attila s-a pushat in Siret si gata…Ardealul e al lor. Dar acum stramoshii romanilor au lasat sabiile prin ishraill . Ishrailu e al nostru.

  6. Nu trebuie sa ne miram. In Israel s-au gasit artefacte cu mii de ani mai vechi.
    Sunt spade ,,gladius”, tipice armatei romane. Ciordite sau capturate si ascunse de evrei, ptr ca daca i-ar fi prins romanii cu ele, i-ar fi facut inghititori de sabii……[Rumburak]

  7. Rumburake, gresesti GRAV in Cestia cu Sabiile.

    iCRED ca in ADEVAR, sunt Captura de la Romani, ca Aia NU lasau SABIA din Maini, sau STEAGUU’ Legiunii pierdut …
    Si la Massada CHIAR ca Evreii s-au luptat cu Romanii TREI Ani!

    I-au imvins prin Constructia unei Rampe, care SE VEDE si acum.

    Atunci au decis Evreii ramasi in Vietzi, sa se omoare SINGURI si UNuu’ pe ALTuu’.

    MUltiEvrei au spus multi Ani ca a fost EROISM .

    A fost !

    Da’ in Ultimii ANI, in Fiecare AN, Ofiterii Debutanti sunt admisi in Armata SIMBOLIC, Acolo.

    In PLUS, o Cestie care mi-a placut !

    NICIODATA sa NU mai moara „EROIC” f’Un Evreu !

    SCOPUL Principal al unui Razboi este sa MORA Ailati cat mai MULTI si Sa TRAIASCA Evreii cat mai mult.

    ASA li se spune la Festivitatea de Intrare in Armata.

    AM avea de invatzat din Cestia ASTA.
    SI, CE bine ar fi daca Popii NOSTRI ar fi mai Rabini in Principiu … 🙂

    Ca RABINuu’ ii invatza pe EVREI, de MICI.

    AIA sunt „INFLUENCERII” lor si au o MULTIME de FOLLOWERS …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.