Despăgubiri pentru pacientul rămas fără organul sexual

Curtea de Apel Ploieşti obligă, printr-o decizie definitivă, Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, alături de mai mulţi medici, la plata sumei de 250.000 de euro, cu titlu de daune morale, unui pacient care a suferit o inflamaţie a organului sexual, ca urmare a unor manevre greşite de montare a unei sonde urinare, ulterior medicii de la o altă unitate spitalicească fiind nevoiţi să i-l amputeze pentru a-i salva viaţa.

Iniţial, Judecătoria Buzău stabilise cuantumul daunelor morale la 500.000 de euro, decizia fiind atacată cu apel de către părţile civile din dosar şi SJU Buzău.

Potrivit apărătorului pacientului, cuantumul despăgubirilor este nesatisfăcător raportat la un alt caz similar pentru care instanţa a acordat despăgubiri de 500.000 de euro.

„Soluţia, din punctul meu de vedere, este nedreaptă şi discriminatorie faţă de precedentul judiciar creat. În cazul ‘Ciomu’ s-au acordat 500.000 de euro şi, mai mult decât atât, victima a suferit acel incident anesteziat. (…) Despre aprecierea probelor şi sumele pe care instanţa le-a apreciat că ar fi îndreptăţită persoana vătămată să le primească – este o apreciere subiectivă. Din păcate, în sistemul nostru de drept nu sunt reglementate anumite valori care să conducă la o justă despăgubire a persoanelor care sunt victimele unor astfel de situaţii, aşa cum se întâmplă în Franţa”, a declarat, pentru Agerpres, avocatul Cristina Moiseanu.

În opinia avocatului apărării, starea pacientului ar fi fost alta în situaţia în care personalul medical ar fi dat dovadă de empatie.

„Ceea ce nu ne-am învăţat minte este să încercăm să mai lăsăm aceste motivări că sistemul este de vină, pentru că oamenii sunt în principal de vină şi trebuie să fim mai empatici indiferent de situaţie. Nimeni nu neagă importanţa medicului şi a muncii sale, nimeni nu pune la îndoială faptul că om fiind la rândul lui poate greşi, în schimb mai multă empatie nu poate strica nimănui. Practic, domnul Maroleanu a ajuns în situaţia în care este datorită lipsei totale de empatie. Nimeni nu a spus că medicii nu aveau dreptul la concedii, în schimb aveau cea mai mică posibilitate să informeze pacientul şi aparţinătorii că există şi posibilitatea externării la cerere şi să se adreseze unei instituţii în care să existe un medic urolog care să îi acorde atenţia necesară pentru problema pe care a avut-o. A ajuns în situaţia aceasta datorită unei chestiuni banale, el a fost diagnosticat cu parafimoză. Parafimoza este rezultatul probabil al unei infecţii, o sondă urinară care a fost montată incorect, evacuată incorect, dar asta e mai puţin relevant. Pacientul putea să vină şi de acasă, problema e că nu i-au acordat niciun fel de atenţie, deşi el a reclamat tot timpul că există dureri”, a subliniat Cristina Moiseanu.

Au trecut aproape 10 ani de când pacientul Costică Maroleanu ajungea la SJU. După decizia definitivă a Curţii de Apel Ploieşti, pacientul apreciază că procesul a fost unul greu şi stresant.

„Procesul a fost unul greu, stresant, ajunsesem la un moment dat îmi doresc să protestez public, dar asta este. Despre decizie nu ştiu ce să spun, corectă zic eu. Cu sănătatea nu sunt chiar extraordinar de bine, am diabet, sunt pe insulină de doi ani tot pe fondul stresului, din pricina supărărilor. Am 63 de ani împliniţi în toamnă. În 2014 s-a întâmplat, de Crăciun, şi în primăvară cred în 2015 s-a făcut plângerea penală. Au trecut aproape 10 ani”, a declarat, pentru AGERPRES, Costică Maroleanu.

Reprezentanţii SJU nu au putut fi contactaţi pentru un punct de vedere privind decizia Curţii de Apel Ploieşti.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

13 Comentarii

  1. Vreau sa aflu parerea sefului lor,Arafat,ala neales de nimeni si uns aici de bastanii care conduc colonia Romania!

  2. 1. Cel mai nasol este ca de acum inainte domnul in cauza nu va mai putea sa spuna ca „isi baga … hmmm .. sa trecem … in el de guvern, in ei de politicieni, spitale si in grija parinteasca a Cotroceniului” ; 2. Nici o grija, banii pe care trebuie ca indivizii in halate albe sa-i plateasca drept daune (sa nu-i confundati cu zugravii din spital, imbracati le fel dar mult mai cinstiti !) si-i vor recupera in citeva zile, din spagi.

  3. Un penis valorează 250 mii euro în România? Cum au calculat judecătorii din Romania? Ce au avut la bază că documentație eficienta pentru pacient privind aceasta suma? Chiar daca are 63 ani, nu contează vârstă, e propriul organism de care nu are voie nimeni sa profite, nu are dreptul nimeni să îl deposedeze de penis! Nu se pune problema ideii de potenta sexuala, e strict problema fizic a omului, e sănătatea distrusă de doftorii români! Omul nu mai e întreg așa cum a fost la naștere, nici că aparat de pișătoare nu mai poate fi folosit penisul! Cel puțin un milion euro trebuia să pună pe tava la despăgubiri judecătorii! Vă închipuiți că nici de urinat normal nu poate fi vorba?

  4. Eu i.as taia penisul doctorului responsabil si i.as da 250.de mii si crea.o 250 de Editat da incet casa poata sa uzufruiasca de bani😁.Auzi la ei sa taie organul omului.

  5. bine inteleg ca despagubirea este pentru cel care a suferit amputarea organului…cred ca urmeaza sa fie despagubita si sotia ..acestuia siii probabil sumav a ficeva maimare avand in vedere ..suferintelelacaren va fi supusa aceasta

  6. Daca e 250000 una bucata penis, o pasarica cit costa ? Ca am gasit una pe Centura, „neagra-n cioc, tragi cu pusca, nu ia foc”, da’ la 100 de lei mi s-a parut cam scumpa ! …

  7. L-au pus pe cântar, și gata: 250 000. Celălalt, de 5oo ooo era de două ori mai greu. Oricum, la 63 de coți, era deja uzat la greu, iei banii și taci, scapi de griji!

  8. LIPSA de Simtire UMANA ia Amploare in TOATA Lumea, ATENT PLANificata si Monitorizata.
    S-a CREAT OMuu’ NOU, o FIARA, in Principal prin FILME CRETINE de Actiune, care SAPA SubLiminal IN Mintea OMului,
    Partea care il deosebeste de FIARE …
    34 de Ani de Filme TAMPITE si Criminale prin Incitatia ASUNSA la Crima si DROG, Seara de Seara la TV, , de „LUPTE” MMA, de Promovarea TINTITA a Indivizilor RAI, FuNegri la Matzesi in CERuu’ Gurii, lasa Urme care SE VAD
    Care Natiei NU se extrage din aceasta ZOAIE Murdara, se sinucide ca POPOR.
    Dar, AIACARE au iscat acest ATAC Mondial la Omenie, Bun Simt, Ratiune vor fi ELIMINATI chiar de catre Animalele UMANOIDE FORMATE de EI, cu InConstienta Arogantului care se VAZU in Puteri DINCOLO de Mintea lui … ..

  9. Pai daca taiatu costa 10.000 in Tailanda pai 250.000 mi se pare un profit de capital care chiar e de invidiat…

  10. Asta s-a intamplat in mod sigur la Urgente Buzau, unde sunt niste idioti. Mi s-a pus noaptea o sonda care mai fusese folosita anterior (ma indoiesc ca fusese dezinfectata), ptr un blocaj cu pietre a vezicii urinare, fara a mi se da un antibiotic ptr evitarea unei infectii.
    Dupa cateva zile prezentam dureri si semne evidente de infectie. Am apelat telefonic la cabinetul de urologie, de unde o dna asistenta m-a intrebat panicata daca mi s-a prescris un antibiotic dupa montarea sondei. Cand i-am raspuns ca NU, mi-a recomandat sa merg urgent la medicul de familie si sa-mi prescrie rapid un antibiotic. Mi-a prescris un antibiotic puternic si cu spectru larg: Tavanil. Asa am scapat.
    As fi putut pati ca si acest pacient din cauza unor iresponsabili. Cei de la Urgente Buzau sunt praf si pulbere.

  11. Atentie maximă ! Bime ar fi sa va faceti investigatiile neinvazive din timp, pteventiv.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.