Despre dosarul lui Daniel Chiţoiu

Fostul ministru Daniel Chiţoiu este judecat de magistrații de la Judecătoria Pitești, în cazul accidentului în urma căruia două persoane au murit și alte două au fost rănite.

Fostul ministru va fi judecat pentru ucidere din culpă.

Dosarul a fost înregistrat la instanță în data de 13 august, însă nu a fost fixat niciun termen de judecată.

Potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată, șapte persoane și trei spitale, respectiv din București, Pitești și Argeș, s-au constituit părți civile.

În 9 ianuarie, fostul ministru Daniel Chițoiu a fost pus oficial sub învinuire pentru ucidere din culpă în dosarul accidentului în urma căruia două persoane au murit și două au fost rănite.

Purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, procurorul Arsene Cătălin, declara la acel moment, pentru Mediafax, că în dosar s-a început urmărirea penală in personam.

„A refuzat să dea declarație (Daniel Chițoiu n.r.), de altfel avea acest drept. A fost pus sub învinuire în dosarul de ucidere din culpă”, a spus procurorul.

Dosarul accidentului în care a fost implicat Daniel Chițoiu, în urma căruia două persoane au murit și două au fost rănite, a fost preluat de Parchetul Tribunalului Argeş, după ce iniţial, cauza penală a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti.

Fostul ministru Daniel Chițoiu a fost externat în 2 ianuarie din Spitalul Floreasca, el ieșind din unitatea medicală fără a fi văzut de jurnaliștii aflați în fața spitalului.

Surse judiciare spuneau că există suspiciunea că fostul ministru vorbea la telefon în timpul impactului.

Anchetatorii cred că mașina condusă de Chițoiu ar fi pătruns pe contrasens, iar imediat după producerea accidentului au existat declarații verbale contradictorii. În plus, poziția mașinilor nu conducea către o ipoteză clară asupra vinovăției.
Accidentul a avut loc în 26 decembrie 2019 în localitatea Zamfirești din Argeș. O femeie de 73 de ani și un bărbat de 82 de ani au murit în urma impactului, iar alte două persoane au fost rănite.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. Dacă o să treacă la pnl, problema e ca si rezolvate. Condamnare cu suspendare.

  2. Nu va patzi nimic. Face parte din Partidul Meu, deci este imun……[Leo]

  3. marius ,baiatule, o dai in mangleala.De porst cred.Numai in PSD e obiceiul asta.De cate ori a fost un cercetat penal la PNL s-a dat deoparte.Mi-am facut timp sa-ti spun asta.Nu meritai.

  4. Evident ca, criminalul liberal nu va pati nimic precum criminalul Huidu care rade, canta si danseaza la prima tv. Cand un post tv ne prezinta in direct si la ore de varf criminali fericiti precum Huidu care a taiat linia continuua si a omorat vreo 3 oameni, ce pretentii sa mai ai la guvernul meu. Traiasca si infloreasca „dreptatea” facuta de magistrati complice la crime precum judecatoarea din Novaci. Toata mass-media vanduta lui Soros a facut ciocul mic si nici vopsea rosie nu am vazut pe scarile lui Predoiu! Huuo johannis, patronul justitiei „independente”! Ramane sa faca dreptate Dumnezeu !

  5. @ costi 0.31- Exact. Liberalul penal se afla cu un pas inaintea vremurilor si cand i se face dosar penal, face un pas in spate si revine in formatie de instructie, mai bogat spiritual, fireste.
    Ps. Daca nu meritam sa ma informezi, de ce-ti pierzi vrema aia pretioasa de meteorolog de serviciu la sectorul – Pupaza din Cotroceni.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.