Despre educația românească ca problemă de securitate națională

În România anului 2026, o Românie fără guvern de vreo 4 luni, fără vreo variantă fezabilă de premier, vin rezultatele testării PISA din 2025. Am avut și CSAT ieri, după ce Președintele Republicii, care nu! se plimbă teleleu, cum spunea despre domnia sa propriul consilier, a deschis anul școlar 2026-2027 în localitatea Curcani, județul Călărași. O alegere interesantă, dar nu despre asta discutăm acum. 

Auzim rostogolindu-se în spațiul public, în mod aproape obsesiv, termenul de „siguranță națională” și importanța sa în viața statului. „Siguranța națională” este confiscată de politicieni doar pentru a justifica bugete secretizate, investiții în apărare, achiziții de armament și ordonanțe dubioase. Adevăratul atentat la siguranța națională vine și din afara țării dar și din interiorul ei, cu precădere din sălile de clasă. Marți, 8 septembrie 2026, publicarea rezultatelor PISA 2025 ne-a dat o scurtă resetare de la criza politică. Nu vedem doar o radiografie a eșecului școlar, vedem și un veritabil drum spre groapa democrației românești.

Suntem pe ultimele locuri din Uniunea Europeană și pe pozițiille 48-55 din cele 91 de țări evaluate în cadrul raportului OCDE. Pentru aducere aminte: România este țară în parcurs de aderare la OCDE. Tragedia nu stă în clasament. Nu e despre cifre. Sau poate chiar este despre cifre. Este vorba despre o generație de elevi de 15 ani pe care statul român, prin veritabilul său sistem de învățământ îmbâcsit, o trimite dezarmată în fața vieții reale. 

Matematică și citire. Silabisire și adunări pe degete

Dacă vrem să înțelegem de ce economia României riscă să rămână rău de tot în urma oricărui alt stat, trebuie să cercetăm puțin în școală, care produce viitorii angajați de pe piața muncii. Să ne uităm la matematică: peste 52% dintre elevii români de 15 ani sunt sub nivelul minim de competență (cu 3% mai mult decât în 2022). 

Ce înseamnă asta în viața reală? Că mai mult de jumătate din viitoarea forță de muncă a țării nu este capabilă de ecuații simple. Nu vă speriați! Nu vorbesc de ecuația de gradul doi sau de gradul trei sau de sisteme de ecuații. Nu. Vorbesc despre faptul că acești copii, viitori adulți, nu știu să calculeze restul corect la magazin, să compare două distanțe, să transforme din centilitri în litri sau, elementar, să facă schimbul valutar între leu și euro. Deși avem un președinte matematician, matematica nu este deloc punctul nostru forte. Repet, nu vorbim de polinoame și analiză matematică aprofundată. Vorbim despre lucruri mici. Domnul Președinte nu găsește rezolvări acestei ecuații diferențiate. Haideți să ne uităm și pe plan internațional: 65% dintre elevi au competențe măcar de bază. La noi, beznă.

La „cetire”, prăbușirea este și mai abruptă. Mult mai abruptă. O scădere de 6% față de evaluarea precedentă, ajungând la aproape 48% dintre elevi cu rezultate slabe și foarte slabe. Aproape jumătate dintre copii, 50%, ½ dintre ei, citesc un text, știu să citească însă nu înțeleg exact ce li se transmite. Acesta este cel mai fertil sol posibil pentru populism, manipulare, dezinformare. Ai un popor slab educat? Foarte bine. Îl vei manipula și vei câștiga alegerile. Citând titlul unei picturi celebre, „Somnul rațiunii naște monștri”, putem spune „Somnul educației naște monștri.”

Un cetățean care nu poate extrage ideea principașă dintr-un paragraf este victima ideală a războiului hibrid în care tot suntem informați că ne aflăm, a populismului și a propagandei toxice. 

„Generația digitală” în era AI sau cum pot fi păcăliți analfabeții funcționali de AI

Cea mai dură palmă primită de la experții OCDE în raportul PISA 2025 vine dintr-o categorie evaluată în premieră: competențele digitale practice. Ne-am mințit ani de zile că avem o generație „nativ digitală”, lăudându-ne cu viteza internetului și cu olimpicii la informatică. Realitatea? 57% dintre elevii români nu ating pragul minim de cunoștințe în utilizarea tehnologiei.

Tinerii noștri nu știu să folosească un software cu un scop clar. Interacțiunea lor cu tehnologia este pur superficială, rudimentară, limitată la consum pasiv și scroll pe rețelele sociale. Nu avem o generație pregătită pentru inovație tehnologică, ci o masă uriașă de consumatori captivi, vulnerabili în fața oricărui algoritm. Culmea, pentru că, în altă privință, avem zeci, sute de hub-uri de inovare în IT. Avem oameni care pleacă din țară, care sunt atât de buni în industria IT. Ne uităm la ei și le facem pioși din mână.

Elitele de vitrină și abandonul majorității

La științe, doar 2% dintre elevii români demonstrează performanțe ridicate, mult sub media de 7% a statelor OCDE. Iar la nivel general, abia 4,8% dintre tinerii noștri au înregistrat performanțe superioare.

Aceste procente infime reprezintă alibiul perfect pentru ipocrizia decidenților noștri. Politicienii se ascund de decenii în spatele acestor 2-4% copii excepționali – adesea meditați masiv pe banii părinților – pentru a masca prăbușirea sistemului public. Fiecare ministru al Educației preferă să se pozeze cu olimpicii la aeroport, în timp ce 46% dintre tineri nu pot recunoaște explicația corectă pentru un fenomen științific banal.

Nu sunt de vină profesorii

Nu sunt de vină profesorii, nu sunt de vină elevii. De vină, trebuie să o spunem clar: ministerul și decidenții. Există, verificabil, secretari de stat în Ministerul Instrucțiunii Publice (ăl al Educației și Cercetării) care sunt în funcții de când era în facere fosta lege a educației, aia care a măcelărit notele la BAC prin introducerea camerelor de supraveghere, când cei mai mulți absolvenți de liceu nu prea au mai luat examenul de maturitate, că de, dacă nu mai ai sursă de inspirație din care să copiezi cuvânt cu cuvânt, piere, dom’le și inspirația aia. Și nu neapărat că erau secretari de stat. Dar erau în minister. Și ținerea lor acolo, pe post de miniștri, schimbând din 5 în 5 luni ministrul, nu face altceva decât să genereze ideea clară că, de fapt, ministru e altcineva și cel numit ministru va trebui, fără dubiu, să joace ca până atunci.

În loc de concluzie

Când o instituție a statului ratează un obiectiv, se cer demisii. Când statul ratează o întreagă generație, se scriu noi legi, noi programe, noi bacalaureate, noi evaluări naționale, noi admiteri separate la liceu. Totul e nou! În schimb, știți vorba românului: frecție la picior de lemn.

Educația este componenta de bază a societății, asta nu o putem contesta, dar efectele ignorării ei depășesc cu mult zidurile școlii. Ne complacem de zeci de ani într-o ipocrizie națională în care politicienii se fotografiază cu vârfurile internaționale, ignorând prăbușirea bazei. Când politicienii vor ca lumea să-și aducă aminte că ei chiar sunt interesați de starea națiunii, merg la o școală de la sat și fac promisiuni, marea și sarea. După, suferă de pierderi de memorie iremediabile.

Acum, mai mult ca oricând, precum spunea fostul ministru al educației, Mircea Miclea, Președintele României trebuie să vadă educația drept problemă de securitate națională. Situația este, să o zicem pe șleau, catastrofală. Educația trebuie să devină o problemă de securitate națională. Acum. Avem nevoie de un CSAT pentru situația din Educație.

Când armata nu are gloanțe, convocăm CSAT-ul. Când jumătate dintr-o generație iese de pe băncile școlii fără să înțeleagă pe ce lume trăiește, dăm din umeri și sperăm că va fi mai bine, cândva.

Raportul de țară, aici.

CITEȘTE ȘI

Rezultatele PISA 2025 pentru România. Analfabetismul funcțional la matematică a depășit pragul de 50%