Phenianul a anunţat joi că a înscris în Constituţie că vecinul său de la sud este desemnat drept „stat ostil”, confirmând pentru prima dată o schimbare promisă în ianuarie de liderul său.
Dictatorul nord-coreean Kim Jong Un a declarat în timpul unei călătorii că recenta dinamitare a drumurilor şi căilor ferate legând ţara sa de Coreea de Sud marchează „sfârşitul relaţiei nefaste” cu Seulul, a raportat vineri media de stat, citată de AFP.
Coreea de Nord a aruncat în aer marţi secţiuni de drumuri şi căi ferate legând cele două ţări, redeschise pentru scurt timp în rare perioade de relaxare de la sfârşitul războiului din Coreea în 1953.
Potrivit lui Kim Jong Un, această operaţiune „înseamnă nu numai închiderea fizică” a căilor de acces, „ci şi sfârşitul relaţiei nefaste cu Seulul”, a raportat agenţia oficială KCNA.
Dictatorul a vizitat joi sediul Corpului 2 al armatei pentru a trece în revistă planurile în domeniul apărării, potrivit aceleiaşi surse.
Cu această ocazie, Kim Jong Un „a subliniat că armata noastră trebuie să aibă în vedere” că Coreea de Sud „este o ţară străină şi o ţară clar ostilă”, potrivit KCNA.
În ianuarie 2024, Kim Jong Un a numit Sudul „principalul inamic” al ţării sale şi a ordonat, de asemenea, dizolvarea tuturor instituţiilor responsabile de relaţiile cu Seulul şi de proiectelor de reunificare a Coreei.
(VIDEO) Coreea de Nord a aruncat în aer drumuri care o legau de Sud
Acum primeste ce-i trebuie din Rusia, deci nu mai are nevoie de Seul. Asa se intampla cand singura solutie pe care o ai sunt sanctiunile economice.
Cum adicatelea sa ridici in aer 4 avioane F-16 pentru a intercepta o drona in zona Ciornoe Moria? Adicătelea, cheltuiești 200.000 de euro pentru o drona de 10.000 de euro? Succesuri! Eficienta maxima! Instalați dealungul coastei sisteme a.a. de doborâre a dronelor și nu mai ridicați avioanele in aer aiurea! Suntem pe creștere negativă!
Kim obezul daca traia intr-un stat civilizat ar fi fost prostul satului.Ar fi sters parbrize la intersectii.
Simte că se apropie funia de par.
Nenea Xi cam pregătește nuielușa. Implicarea în războiul din Ukraina o să fie ultima greșeală a purcelușului fără creier.
@Handicapații, hai să-i lăsăm pe alții să deciďă. Putea să fie un avion civil cu transponderul defect.
Sa mai scrii in „constitutie”:Coreea de nord este monarhie,proprietatea familiei Kim.