Directorul aeroportului, uns cu o casă de 300 mp de acţionarul unei firme din imperiul Bene

Zilele trecute, analizând referatul procurorilor privind arestarea șefului CJ Cluj Horea Uioreanu și a afaceriștilor Bene şi Pogăcean precum şi motivarea judecătorului, mă întrebam ce lipseşte din triunghiul şpăgii Uioreanu-Bene-Ciceo. Uioreanu primea mita de la Bene. Bene primea lucrări de la Consiliul judeţean, fără licitaţii. Poveştile cu Bene cel şantajat sau cu Bene săracul care nu avea bani de salarii pentru anjagaţi, dar avea bani să cumpere tot Clujul (doar 5 milioane euro pentru Conti + 7,5 milioane euro pentru reamenajare) sau cu săracul Uioreanu care doar lua bani pentru partid dar uita să facă vreun act pe ei sunt deja la capitolul Basme Populare de pe melaguri Someşene.

Dar Ciceo?! La David Ciceo, directorul Aeroportului, cât era scorul?! Cum de şi el a participat la afacerea de la Aeroport?! Cum de a închis ochii la murdăriile de la Aeroport, cum de s-a aliat în potlogării cu Bene şi Uioreanu?! Ce să-l fi împins pe distinsul doctor Ciceo, şef de promoţie, membru şi chiar în conducerea unor organizaţii aeroportuare elitiste la asemena potlogării!? Ceva lipsea… Una din laturile triunghiului şpăgii era invizibilă, deşi realitatea demonstra că ea există. Precum găurile negre, pe care nu le vedem ci doar le ştim existenţa din fapte colaterale şi din analiza evenimentelor….

Apoi, s-a făcut lumină. EVRIKA! Cheia este o casă de în jur de 300 mp din luxoasa zonă Bună Ziua, la nici 50 de metri de Hotel Grand Italia. Acesta să fi fost scorul lui Ciceo!?

Casa respectivă (Trifoiului 53, C2), una cu trei nivele plus teren aferent, aproximată de agenţi imobiliari la 400-500.000 euro a fost, potrivit CF 250749, cumpărată de Hurducaş Lucian şi Hurducaş Ioana Anca în 18.1.2009. cei doi vând imobilul în 17.10.2011 lui Alin Bănceu (ex acţionar unic la Napoca Security, firmă controlată de Ioan Bene, el numindu-se chiar director al acesteia). Apoi, Bănceu vinde imobilul în 19.09.2012 către Ciceo Maria şi Gavril, părinţii directorului Aeroportului Internaţional Avam Iancu Cluj, David Ciceo. În prezent unic proprietar al imobilului este Maria Ciceo, mama directorului David Ciceo, tatăl acestuia decedând între timp.

De notat faptul că Horea Uioreanu a ajuns preşedinte la Consiliul Judeţan în vara lui 2012, iar Ioan Bene a preluat Napoca Construcţii în decembrie 2011. Tranzacţia către părinţii lui Ciceo a avut loc în septembrie 2012, în plină era Uioreanu şi în plină activitate a lui Bene la Aeroport. Reţeta pare a fi una cunoscută, Uioreanu având o serie de credite luate prin mama sa, pe care le plătea din banii primiţi şpagă.

Care a fost valoarea tranzacţiei, ce nevoie au avut octogenarii părinţi ai lui Ciceo de ditamai hardughia de 300 mp, de unde au avut aceştia aproape jumătate de milion de euro pentru ea, care a fost scopul tranzacţiei, dacă directorul David Ciceo a dorit să ascundă această proprietate-sunt aspecte pe care procurorii DNA trebuie să le lămurească. De altfel, DNA este deja în cercetare pe acest subiect.

Alin Bănceu, hiper business man-ul de la Napoca Security

Alin Bănceu este un fost fotbalist, om de casă a lui Ioan Bene. Bănceu a fost până la începutul lui 2013 asociat unic la Napoca Security. Aceasta este firma la care Ioan Bene se preznta ca fiind director. Napoca Security este aşadar o firmă din Imperiul cu picioare de lut al lui Ioan Bene, firmă care, după o licitaţie măsluită, potrivit Curţii de Apel Cluj, a securizat la Aeroport toate matrapazlâcurile trio-ului Uioreanu-Bene-Ciceo. Pe Aeroportul Cluj nu intra nici Dumnezeu, dacă Bene nu permitea. Cum altfel, când acolo o firmă a lui Bene, Napoca Construcţii, a finalizat cu pământ de la groapa de gunoi (unde lucra tot o firmă a lui Bene) o investiţie de 16 milioane lei, estimată iniţial la 5 milioane lei şi finalizată înainte de a exista vreo licitaţie şi de a se da autorizaţia de construire. Mai mult, lucrarea respectivă a primit expertiza tehnică peste week end, fără nici un fel de vizită la faţa locului, în tern, doar pe baza unor documente banale remise prin fax!

În 2012, după retragerea lui Alin Bănceu, la Napoca Security acţionar unic a devenit Marchiş Florin Horaţiu. Nimeni altul decât fiul Lilianei Marchis, acţionar la Ben Ben SA, alături de…Ioan Bene şi alţii!

Forţa de gravitaţie a lui Ioan Bene via Dan Claudiu Vasile înspre Finanţele clujene şi Poliţia clujeană

La acelaşi Ben Ben SA, acţionar era şi Dan Claudiu Vasile, fost administrator la Panpetrol SA, altă firmă din Imperiul Bene. De altfel, Dan Claudiu Vasile este şi partener de afaceri cu Alin Bănceu în After Sports SRL, firmă cu sediul în Piaţa 1 Mai nr 1-2 (cartierul general al firmelor controlate de Ioan Bene) şi cu punct de lucru la Baza Unirea, deţinută de…Ioan Bene. De asemenea, Dan Claudiu Vasile este nimeni altul decât vecinul de parcelă în selecta zonă Cireşilor a vilei de 325 mp deţinută de Viorel Moldovan, fostul director adjunct executiv al DGFP şi actualul director al structurii similare regionale. Poate acum pricepm într-un final apoteotic cum de firmele lui Ioan Bene nu au fost deranjate niciodată de ANAF Cluj sau de alte organe de control fiscal.

Şi pentru că tot e vorba de impotenţa (Lipsă de vigoare; neputință – DEX2009) arătată de organele de control, ajungem şi la Poliţia clujeană, unde, din păcate, deocamdată, cu o floare sosită de la Direcţia de Management Operaţional din IGPR nu se face primăvară. Pe lângă DGFP/Finanţe/ANAF, în jurul lui Bene gravitează şi o parte a Poliţiei.

La adresa de pe Trifoiului 53, funcţiona o firmă, SAS ANC HAIRDESIGN SRL (activitate principală coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare), care îl avea ca acţionar unic şi administrator pe Hurducaş Ioana Anca. Aceasta, alături de Hurducaş Lucian, a fost de altfel proprietar al imobilului de pe Trifoiului, ajuns via Bănceu-Napoca Security la părinţii lui David Ciceo. Iar pe Hurducaş Lucian îl găsim alături de Hurducaş Claudia Cristiana în SC Bocardo Entreprise, firmă de construcţii, care a lucrat ca subantreprenor la firme din Imperiul Bene, care a fost abonată la lucrări cu statul şi care a fost implicată acum câţiva ani într-un scandal cu lucrări pe bani europeni în Feleacu.

Mai departe, numele de Hurducaş duce şi spre cel de-al treilea arestat din Dosarul Uioreanu, omul de afaceri Vasile Pogăcean, patronul firmei Sinai. Acesta şi-a început epopeea afacerilor cu statul la Iclod, pe vremea când primar era Ionel Hurducaş, PSD, Pogăcean fiind consilier local PSD. Apoi, în 2006, Hurducaş a fost condamnat penal pentru delapidare.

În fine, pentru a închide cercul, la IPJ Cluj, în postura de şef al SIF, Serviciul Investigare Fraude, îl găsim pe comisarul şef Ion Hurducaş.

Să fie oare asociatul de la Boccardo, subantreprenorul firmelor lui Bene, precum şi proprietarul firmei cu sediul în imobilul uns către directorul Ciceo, Hurducaş Lucian, respectiv Hurducaş Ioana Anca, rude pe filieră de nepot/unchi cu comisarul Hurducaş?…Alte aspecte pe care procurorii DNA trebuie să le descâlcească.

Cert este faptul că acum pricepem de ce instituţiile statului abilitate cu funcţii de control nu au făcut absolut nimic în a opri sau a semnala cel puţin neregulile constatate de DNA după zeci de filmări şi sute de interceptări.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mihai Petean 155 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.