Directorul TVR Cluj, Romeo Couţi, se declară solidar cu cei peste 500 de colegi protestatari de la TVR Bucureşti şi afirmă că în acest moment se cunoaşte doar faptul că din televiziunea publică trebuie să fie daţi afară 1.000 de oameni, nu şi cum va arăta instituţia media după aceste concedieri masive.
‘Este foarte grav ce se întâmplă, se vorbeşte doar de cifre şi noi, oamenii de televiziune, nu ştim încotro ne îndreptăm. Ştim doar atât: că trebuie să fie daţi afară 1.000 de oameni, dar nu ştim cum va arăta televiziunea publică după aceste concedieri. Nimeni nu ne oferă garanţia că acei 1.000 de oameni sunt cei ce trebuie să plece. De regulă, la astfel de restructurări pleacă oamenii buni, nu cei leneşi şi incompetenţi’, a declarat, luni, pentru AGERPRES directorul Romeo Couţi.
El consideră că în acest moment nu există un proiect pentru reforma televiziunii, ci doar ‘un plan de concediere a 1.000 de angajaţi’ şi subliniază că un profesionist de presă se formează foarte greu, şi cu mult mai greu un profesionist de televiziune.
‘Studioul de la Cluj este şi el ameninţat de o restructurare. Staţiilor teritoriale li s-a comunicat doar numărul de persoane care rămân în instituţie. Din 140 de angajaţi de la TVR Cluj, trebuie să plece în jur de 40 de oameni. Consider, în calitate de manager al staţiei, că restructurarea de la TVR nu se poate face ca la o fabrică de şuruburi. De trei luni s-au închis canale importante ale televiziunii publice. Dacă vă uitaţi la audienţele televiziunii române, vedeţi să sunt ca o linie a unui aparat care măsoară şi verifică moartea clinică a unui pacient, ceea ce este foarte grav’, a afirmat directorul Romeo Couţi.
Pe 28 august, Consiliul de Administraţie al TVR a aprobat Programul de redresare economică a instituţiei, care prevede, între altele, şi restructurări.
Iniţial, numărul angajaţilor care urmau să fie disponibilizaţi era de 962, dar ulterior, consiliul de administraţie a aprobat modificarea schemei organizaţionale propusă în Programul de redresare economică a instituţiei, astfel încât vor fi desfiinţate 872 de posturi.