Ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, l-a acuzat luni pe omologul său polonez Radoslaw Sikorski că minte, în timp ce divergenţele latente între Budapesta şi Varşovia cu privire la Ucraina au degenerat într-o dispută diplomatică.
Până nu demult aliaţi apropiaţi, relaţiile între Polonia şi Ungaria s-au deteriorat din cauza deciziei Budapestei de a menţine relaţii economice şi diplomatice amiabile cu Rusia şi, mai recent, din cauza blocării rambursărilor Uniunii Europene către statele membre care au furnizat muniţii Kievului.
Tensiunile s-au accentuat atunci când un nou guvern pro-UE a venit la putere în Polonia în decembrie, punând astfel capăt unei perioade în care Varşovia şi Budapesta erau în mod regulat aliate în disputele cu blocul comunitar pe teme precum statul de drept sau drepturile LGBT.
Într-un interviu publicat luni de publicaţia online Visegrad Insight, ministrul polonez de externe Radoslaw Sikorski a declarat că omologul său ungar Peter Szijjarto pare să se fi răzgândit cu privire la propunerea Varşoviei de a organiza o reuniune a UE în Ucraina după ce a primit instrucţiuni de la Budapesta.
Radoslaw Sikorski „a depăşit o altă limită şi a minţit atunci când a afirmat că am susţinut cu entuziasm propunerea sa absurdă de a organiza următoarea reuniune informală a miniştrilor de externe din UE în Ucraina”, a reacţionat Szijjarto într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Un purtător de cuvânt al Ministerului polonez de Externe a declarat că Sikorski a avut impresia că Szijjarto a fost mulţumit de propunere. „Dacă a fost altfel, înseamnă că el (Sikorski) a interpretat în mod greşit atitudinea ministrului Szijjarto”, a insistat purtătorul de cuvânt Pawel Wronski.
Este ultimul episod dintr-o serie de schimburi de replici aprinse între cele două guverne în ultimele zile.
Într-un discurs susţinut sâmbătă, premierul ungar Viktor Orban a acuzat Polonia de ipocrizie şi de cumpărarea de petrol rusesc prin intermediari.
„Ne dau lecţii de morală, ne critică pentru relaţiile noastre economice cu Rusia şi, în acelaşi timp, fac afaceri cu ruşii”, a spus el.
Ministrul adjunct polonez de externe, Wladyslaw Teofil Bartoszewski, a ripostat duminică, declarând pentru agenţia oficială de presă PAP că Polonia nu face afaceri cu Rusia şi s-a întrebat retoric de ce oare Orban nu a „creat o Uniune cu Putin şi cu unele state autoritare de acelaşi tip”, în loc să rămână membru al UE şi al NATO.
Ungaria, o tara pe care sa o eviti. Scandalagii,aroganti si impertinenti.
Locul Macaristanului e in Uniunea Euroasiatica. Langa fratii din Urali si Coreea de Nord.
in 2023 cand polacii latrau ca turbatii de pus sanctiuni contra Rusiei, lucratorii din porturile de la Baltica puneau tik-tokuri cu tone de lemn, metal, si lingouri de aluminiu pe care le cumparau din Rusia. Ulterior, au inceput sa aresteze si sa amendeze jurnalistii locali care filmeaza ce se descarca… curat „democratie”
Guvernul actual polonez e sorosist. Asa ca nu ne putem astepta decat la mizerii sorosiste inclusiv aceasta propunere de a organiza meeting-uri UE in Ucraina si la minciuni tipice.
Ha, ha! Ipocrițâ aieștia di polaci n-au dicăt să organizeză iei, cân’ Polonia va dețâne președințâia rotativă a UE o reuniune a miniștrilor de externe la Harkov sau chiar Odessa…
Deci reuniunea care trebuie, conform protocolului, sa fie gazduita de Ungaria ar urma sa fie gazduita de…Ucrania…dezgustator!
Locul tău e în tranșee, la Volchansk sau Ceasov Yar !
Să iei URSul la trântă fortZos, nu să freci menta pe forum.
Hai, ia aZimutul și sus pe trotinetă, 🌈ajosule !
Nu-ți uita mouse-ul și tastatura, măR🤣g …
● mElena PoMpa 1 – TroMpa ●
Se cearta slugile intre ele. E reconfortant, chiar stiind la ce nivel e Romania in materie.
Ce-are Polonia cu Ungaria, când, în criza cu Rusia, si-a urmarit, prin diaspora din SUA, propriile interese? Ungaria sau România n-ar avea voie sa-si urmareasca si ele, în Europa, propriile interese? si de ce?!!!
ps: Republica celor Doua Natiuni (Polonia-Lituania), invadase strazile Moscovei, la finele secolulului al XVI lea …si-asta ar fi vrut si Pilsudsky, maresalul si primul presedinte al unei tari reaparute pe harta Europei dupa 3 dezmembrari din cauza agresivitatii slehtelor (prometeismul, Intermarium, invaziile-n Moldova de dupa Stefan cel Mare, cu-nscaunarea unor domni care sa-i plateasca tribut Republicii celor Doua Natiuni), respectiv Obama, care, fara votul diasporei poloneze, n-ar fi ajuns la Casa Alba … în speta de fata, si Polonia, si Ungaria au fost imperii, si-i fac fata unui fost si actual imperiu, Rusia, sub ochii altui imperiu, al Unchiului Sam, care, si fie vorba-ntre noi, n-are ce cauta-n Europa pe care tot o paraziteaza, de pe la WW1 …
Eu va spun de mult să nu-l băgați în seamă pe Victor Orban,până și ungurii au început să se sature de el.
Regi comuni în Evul Mediu, aliați contra românilor moldoveni marii catolici polonezi și unguri se ceartă ca la “ușa” cortului. Dar au demnitate, nu se lasă, nu permit nici o afirmație denigratoare. În timpul acesta dacă Ungaria sau Austria sau Olanda fac afirmații mincinoase despre România sau despre români, iar oficialii Ungariei le fac în mijlocul Românie misterul de externe român prin madam Odobescu nu reacționează, tace. Președintele Iohannis nu există pentru România, iar regățenii domni Ciucă de Plenița și domnul Ciolacu de Buzău nu înțeleg nimic din demnitate națională, protejarea românismului, că și maghiarii din Transilvania trebuie să se supună administrație, învățământului și legilor României și ce înseamnă inviolabilitatea granițelor. Când ne sfidează oficiali unguri în inima României generalul Ciucă zică că nu-i nimic “dacă respectă valorile euroatlanice” iar premierul Ciolacu întrebat depre afirmațiile iredentiste ale lui Victor Orban în România zice că nu-i treaba lui, el la întrebat ce facilități mai vrea Ungaria pentru MOL și afacerile și interesele Ungariei în Ardeal. Dobitoc.
grupul de la visegrad avea o misiune. cineva nu a fost sincer pina la capat in realtia din cadrul acestei intelegeri iar acest lucru este aevident dupa marturisirea lui gyula stabor aka v.orban, agentul kgb. trebuia sa fie suveica pentru reltia germania rusia, acceptate ca puteri pentru ca sclavii nu pot trai liberi si au nevoie de garantiile altora. mentalitate de inutil pe suprafata pamintului . iar prostimea admira gunoiul pe care-l vede stralucind. ma scuzati, nu sinteti oameni, nu aveti trairile si calitatile umane care sa va defineasca ca oameni de aceea extinctia e mai aproape decit evolutia. in grupuri de interese bestializate, care pe dedesubt creeaza razboie si pentru ca mintile si sufeltele lor sint corupte, deseneaza un viitor al nefiintei. bestiilor, muradriti tot ce atingeti! aveti asteptari de la trump, biden, netanyahu, orban, harris, putin, xi etc? de la bestii? inseamna ca sinteti asemeni lor! voi ii faceti sa existe, voi sinteti autorii dezastrului!