Document: Neutralitatea climatică înseamnă sărăcie energetică și trebuie bani de la UE pentru protecție socială

Dezvăluiri șocante în proiectul de act normativ care aprobă, din partea României, de măsuri în vederea implementării a Planului Național Social pentru Climă  (Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene), prin care se instituie cadrul de atingere a neutralității climatice.
Se spune negru pe alb aici că tranziția către 0 carbon va aduce sărăcie energetică, cu cetățenii fiind în dificultate de a-și mai asigura accesul la energie electrică, gaz, încălzire a locuinței și carburant pentru mașină. Ca să se poată asigura protecția socială și aceste servicii esențiale pentru un trai civilizat să mai poată fi accesibile, unica soluție ce se întrevede este accesarea de fonduri direct de la Comisia Europeană – până la 6 miliarde de euro ân perioada 2026 – 2032, prin care statul român să subvenționeze cumva aceste servicii. Acest lucru se face implicit asistați sociali ai UE, pentru că, doar accesând acești bani, un cetățean de nivel mediu va mai putea să bebeficieze de aceste servicii.

„Elementul justificativ fundamental al planului va fi estimarea efectelor probabile ale creșterii prețurilor care rezultă din includerea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de clădiri și de transportul rutier în domeniul de aplicare al Directivei ETS asupra gospodăriilor, în special asupra incidenței sărăciei energetice și a sărăciei din perspectiva transporturilor, precum și asupra microîntreprinderilor.

În sensul Regulamentului FSC menționat, sărăcie energetică înseamnă lipsa accesului unei gospodării la serviciile energetice esențiale care stau la baza unui nivel de trai și de sănătate decente, printre care
încălzirea, răcirea și iluminatul adecvate, precum și energia necesară pentru funcționarea aparatelor, în contextul național relevant, în contextul politicii sociale existente și al altor politici relevante.
În ceea ce privește conceptul de sărăcie din perspectiva transporturilor, acesta este definit ca incapacitatea sau dificultatea persoanelor și a gospodăriilor de a face față costurilor transportului privat sau public sau
lipsa transportului ori accesul limitat al acestora la transportul necesar pentru accesul lor la servicii și activități socioeconomice esențiale, ținând seama de contextul național și spațial”, citim în documentul citat.
Vulnerabilități pentru vulnerabili
Obiectivul general al fondului este de a contribui la o tranziție echitabilă din punct de vedere social către neutralitatea climatică prin abordarea impactului social al includerii emisiilor de gaze cu efect de seră generate de clădiri și de transportul rutier în domeniul de aplicare al Directivei 2003/87/CE. Obiectivele specifice ale fondului sunt de a sprijini gospodăriile vulnerabile, microîntreprinderile vulnerabile și utilizatorii de transport vulnerabili prin sprijin temporar direct pentru venit și prin măsuri și investiții menite să sporească eficiența energetică a clădirilor, decarbonizarea încălzirii și răcirii clădirilor, inclusiv prin integrarea în clădiri a generării și stocării de energie din surse regenerabile, și de a acorda un acces îmbunătățit la mobilitate și transporturi cu emisii zero și cu emisii scăzute.
Pentru a beneficia de noul fond, fiecare stat membru va elabora un plan pentru atenuarea impactului social al acțiunilor climatice care va fi aprobat prin Decizie a CE.
Regulamentul prevede faptul că planul trebuie să includă o justificare privind modul în care aceste două definiții vor fi aplicate în context național. Din perspectiva tipurilor de intervenții eligibile prioritare, planul ar trebui să ofere gospodăriilor vulnerabile, microîntreprinderilor vulnerabile și utilizatorilor de transport vulnerabili resursele necesare pentru a finanța și a realiza investiții în eficiența energetică.
Recomanda 6
Mihai Soare 1310 Articole
Author

7 Comentarii

  1. Așa și dacă UE nu mai dă bani rămâne sărăcia energetică , nu ? Închizi capacitățile de producție energetică rămâi în pușca goală și aștepți bani se la UE. Când banii nu vor mai veni, ce facem ?

  2. Europa polua cam 7 la suta din total,in timp ce xi,ivan si sam polueaza 90 la suta din total!chiar atat de tampiti suntem???

  3. Păi bre rumîn,. Ia stai tu strîmb..Cîte secete și inundații ai avut anul acesta doar ?? Te mai indoiești de schimbarea climatică ?? Bine , și ce faci ?? ”..Las că maine oi vedea.. ”?? E toamna și poți planta pomi, păduri, parcuri. Le faci sau doar vrei să fii alesu ?? Ai in program situația energetică a țării ?? Ai idee de cum va trebui să fii in următorul deceniu ? Te preocupă alte idei inafară de lupta politică ?? De ce mai trăiești bre rumîn ??

  4. …ei, nu tre sa ne facem griji, daca nu se potolesc unii in curand ne vom incalzi toti cu nucleara…

  5. India, China si alte tari importante, chiar SUA cat de interesate sunt cu afrvarat, de atingerea neutralitatii climatice intr-un timp scurt, daca mai castiga si Trump.

  6. Sunt câțiva ani, de când repet ceea ce scriu acum: politicienii semnează acte și când se ajunge la limita că data a îndeplinirii sarcinilor asumate de semnatarul actelor, incep să urle că: UE ne obligă să executăm! Suntem pusi in fața faptului împlinit de escrocii din politica românească nonstop.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.