Am citit de mult nuvela „Doi călărași“ (călăraș = militar de cavalerie, cavalerist, călăreț), scrisă de Constantin Sandu-Aldea (1874-1927), inginer agronom, scriitor, membru corespondent (1919) al Academiei Române.
Doi călărași merg pe jos spre satul natal Sălcuța, prin zăpadă, în noapte și viscol, în preajma Crăciunului. Sunt atacați de o haită de lupi. Se așează spate în spate și cu săbiile în mână reușesc să se apere, omorând șapte fiare.
Mi-am amintit adesea de-a lungul vieții de această nuvelă, de ideea că, stând spate în spate, doi oameni se pot apăra, pot face minuni.
Mi-am amintit de ea și acum, când șefa DNA, doamna Laura Codruța Kovesi, este amenințată cu revocarea, iar președintele țării, domnul Klaus Werner Iohannis, o sprijină.
Trebuie să precizez că am o impresie foarte proastă despre justiția din România – ca și de foarte multe alte lucruri. Vorba aceea, ce merge bine în țara aceasta?
Înainte de 1989, justiția, securitatea și miliția erau sprijinul partidului comunist în munca de reeducare a românilor, de formare a omului nou. La facultatea de drept se intra pe bază de dosar. După 1989, miliția și-a schimbat numele în poliție și au schimbat uniformele. S-au făcut mici schimbări de formă și în justiție, și în securitate. Dar metehnele au rămas. Cu oamenii noi creați în comunism, cu copiii și nepoțiii lor, construim de 28 de ani statul de drept și capitalismul. De aceea merge greu și trebuie să avem răbdare și înțelegere. Cu toții trebuie să ieșim la liman.
Problema principală, veche, foarte gravă, în opinia mea, legată de justiție, este că legile sunt ambigue și lasă astfel loc la interpretări diferite. Aici este însă vina Parlamentului – și nimeni nu răspunde! Se dă o lege și abia după aceea se fac mormele de aplicare, când ar trebui să fie elaborate simultan. Pentru că legea este inițial proastă, este apoi modificată, de mai multe ori, de foarte multe ori adesea, pentru a fi îmbunătățită, și ajunge uneori să contrazică altă lege. În penal, se merge pe ani grei de pușcărie (plătiți de stat, adică de noi toți) și nu pe recuperarea pagubelor, în special.
Deoarece legea lasă loc interpretărilor diferite, sistemul legal din România, nefiind bazat pe precedent, duce la situația în care instanțele dau soluții diametral opuse în cazuri identice.
O lege dovedită că este ambiguă, în opinia mea, ar trebui să fie imediat abrogată. Dar cine să ceară acest lucru?
Tocmai ambiguitatea care lasă loc unor interpretări diferite este sursa numărului mare de procese. Astfel, judecătorii și avocații au de lucru ani de zile (ipocrit, se plâng însă de numărul mare de dosare). Această ambiguitate a legilor este și portița de scăpare a infractorilor, este de aceea și sursa principală a corupției din sistem. Într-un cuvânt, situația convine tuturor. Mai puțin celor care caută dreptatea!
Corupție există peste tot în lume, în toate domeniile, dar contează în ce proporție. Una este să ai corupție 1%, 10% și alta este să ai corupție 60%, 90%. Corupția este în corelație inversă cu cinstea și corectitudinea cetățenilor: cu cât oamenii sunt mai cinstiți/corecți, cu atât corupția este mai mică. Lupta împotriva corupției este deci o luptă pentru cinste și corectitudine.
În România, cinstea și corectitudinea lasă de dorit, se vede la tot pasul.
Ați observat desigur cum în mijloacele de transport în comun, dacă controlorul (nu închide ochii și) prinde pe cineva fără bilet, toți călătorii se coalizează cu vinovatul: miza este o amendă de 50 de lei. În învățământul superior (pe care-l cunosc), puțini profesori fac față presiunilor puse de unii și de alții (pile) pentru a trece un student care nu merită la examen: miza este un examen. Studenții (marea majoritate) se coalizează cu cel care copiază la examen, nu cu profesorul care-i prinde copiind; pe de altă parte, profesorii (foarte mulți) închid ochii când un student copiază, în loc să aplice regulamentul și să facă referat de exmatriculare: miza este exmatricularea. În trafic, câți circulă cu viteza legală dacă nu-i vede nimeni (dacă nu este avertizare de radar)? Extrem de puțini: miza este o amendă sau carnetul, dar poate și un accident.
În multe alte domenii/cazuri miza este însă mare și foarte mare, mai ales în chestiunile penale: ani grei de închisoare. Vă închipuiți atunci ce presiuni se pun pe procurori și pe judecători, tot oameni? Dacă oamenii nu au coloană vertebrală când miza este mică, la ce să ne așteptăm când miza este mare?
Spunea recent un sociolog la TV că din sondaje rezultă că interesul românilor pentru lupta anticorupție este doar pe locul 7 (?), că românii sunt interesați în primul rând de locurile de muncă, de sănătate etc. și deci, că nu ar trebui să se mai discute atât (și să se facă manifestații în stradă legate) de lupta anticorupție. Concluzia sa este greșită însă. Concluzia corectă este că PSD + ALDE ar fi trebuit, ținând cont de interesul românilor, să ia măsuri în primul rând legate de locurile de muncă, de sănătate etc., și abia apoi să umble la legile justiției. Numai că PSD + ALDE, ținând cont de interese personale sau de grup, au umblat în primul rând la legile justiției, și acest lucru a provocat discuțiile și protestele din stradă legate de lupta anticorupție.
Lupta împotriva corupției este grea, cu mentalitățile în primul rând. Nu poate fi dusă decât de oameni cinstiți și corecți. Trebuie multă seriozitate și multă tenacitate și fermitate pentru a rezista atacurilor (presiunilor) și pentru a obține, pas cu pas, rezultate. Și doamna Kovesi, și domnul Iohannis sunt, mi se pare, doi oameni cinstiți, corecți, serioși și tenace. Stând spate în spate, ca cei doi călărași, vor reuși, sper, să respingă atacurile.
ar fi bine sa gadeasca la fel