Cunoscutul pictor craiovean Silviu Bârsanu a decedat joi, 8 aprilie, la spitalul din Turnu Severin, în vîrstă de doar 56 de ani. Silviu Bârsanu s-a născut la Craiova în data de 3 august 1965, a fost un plăsmuitor în grafică, acuarelă, pictură și sculptură. A absolvit Institutul de Arte Plastice şi Decorative „Nicolae Grigorescu” Bucureşti în 1989, iar din 1990 a fost profesor la Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Craiova. Din 1992 a fost membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Craiova, o perioadă de șase luni fiind chiar președintele filialei.
A participat cu lucrări de pictură, acuarelă, grafică, sculptură în Europa (Franţa, Italia, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria ), Asia (Japonia) şi, evident, în România. Dintre premiile conferite, amintim: Premiul „Sorin Novac”, Muzeul de Artă Craiova (2006), Premiul Muzeului de Artă, Salonul de Sud, Râmnicu Vâlcea (1998), Premiul pentru pictură, Salonul Naţional, Reşiţa (1997). Artistul își semna lucrările sub semnul distinctiv „S13”.
Într-un interviu acordat ziarului „Gazeta de Sud” în urmă cu ceva ani în urmă, artistul Silviu Bârsanu s-a definit ca fiind: „Pur şi simplu – artist plastic în viaţă. Dacă eşti artist cu adevărat, poţi să faci şi pictură, şi sculptură, şi vitraliu, şi grafică, şi creaţie… şi… şi… Poţi lucra pe toate fronturile. Important e să fii un creator hărăzit de Dumnezeu. Probabil că Dumnezeu mi-a dat şi mie o genă. Am şi eu în ADN o genă de creator. Corectez: un imitator de creator! Că nu ne putem ridica la înălţimea unui creator. Mă uit la ce fac şi mi-e ruşine. Alţii însă vin şi-mi spun: „Bă, continuă că asta e menirea ta!“.
La implinirea vârstei de 51 de ani a artistului, grupul său de prieteni din Craiova, reuniţi sub „bagheta“ arhitectului-muzician Cristian Ciomu, au susținut un preambul artistic, la Muzeul de Artă – Palatul „Marincu“ din Calafat, un eveniment cultural aparte care s-a intitulat la „Răscruci” – un atelier de creativitate spontană de muzică, poezie, dans, teatru.
La expoziția de la Calafat, artistul a expus peste 500 de lucrări și a explicat de ce a ales Calafatul și nu Craiova: „ Am copilărit la Poiana Mare şi Calafat, bunicii mei dinspre tată fiind din zonă. O paranteză: bunica, Florica Bârsan, româncă din Serbia, a văzut că-mi place să desenez şi, copil fiind, mi-a încurajat primii paşi. Iar primul meu «atelier» a fost sub… masă! Asta era la Poiana Mare, acolo unde, cum spuneam, mergeam la bunici. Mi-au cumpărat creioane colorate şi cărţi de colorat… Revin întotdeauna cu nostalgie în aceste locuri minunate“.
Silviu Bârsanu și-a transformat mansarda casei de pe strada Bărăganului (Catargiu) în atelier de lucru pe care a botezat-o „OZN Spațial” – mansardă în care a petrecut mult timp din viața sa, fiind un artist plastic autentic.
Fănuș Neagu l-a catalogat pe Silviu Bârsanu ca fiind unul dintre „frumoșii nebuni ai Craiovei artistice”, un artist plastic nonconformist. Criticul Cătălin Davidescu l-a definit pe Silviu Bârsanu ca fiind un „rebel de viţă nobilă”. În replică, Silviu Bârsanu i-a răspuns: „Posibil să aibă dreptate. Da, şi eu sunt un rebel de viţă nobilă oltenească! Şi-mi place şi vinul de viţă nobilă…”
Eminescologul și filosoful Constantin Barbu, bun prieten al pictorului, a declarat în exclusivitate pentru „Cotidianul”: „Silviu Bârsanu, prieten vechi, este un mare pictor și un artist rebel care „sparge” adjectivele. A plecat din viață exact cum a trăit în viață: fulgerător și șocant. Tot ce îmi amintesc despre el este viu, ca Silviu însuși.
În podul casei părintești își amenajase Atelierul și avea acolo sute de tablouri. Îmi amintesc și acum ce bucuros a fost cînd am pus la cale celebrul portret al lui Eminescu (strălucind și prin foița de aur de 24 karate, cu care a tras cîteva linii inspirate pe pînză), portret care a avut destinația de dar pentru Muzeul Eminescu din Bârlad.
Superbe sînt portretele pe care le-a făcut Silviu Bârsanu celebrilor mei prieteni Cioran, Noica și Șora. Dacă memoria mea încă funcționează, lui Cioran i-a făcut 100 de portrete (o parte expuse în Accademia di Romania din Roma), lui Noica 5 portrete în peniță, iar lui Șora, cred, tot 100 de portrete color.
O clipă extrem de vie este vizita pe care i-a făcut-o Derrida la Expoziția sa din Craiova. Derrida era invitatul Universității din Craiova, ca Doctor Honoris Causa al Facultății de filologie. Derrida a privit cu interes un anumit tablou al lui Silviu Bârsanu și, observînd că îi place tabloul, l-am întrebat dacă și-l dorește. Atunci l-am rugat pe Silviu să facă pe loc operațiunile, cele cuvenite. Într/un mod cu totul original, Silviu a detașat pînza cu un cuțit, s-a înțepat la un deget și a iscălit pînza pe spate. Totul a durat 25 de secunde, iar de atunci au trecut 25 de ani.
Acesta era „mecanismul” mental al acestui pictor excepțional. Silviu Bârsanu, prietenul meu”.
Dumnezeu să-l ierte și să-l lase să-l picteze cu harul dumnezeiesc pe care chiar El i l-a dat!
fara covrig ? Ingineru’ sa-l odihneasca. L-a iertat din iadul pe pamant.
Pacat ca se duc,prea repede valorile romanesti ,lumea asta nu este pentru ei ,iar impostorii,oportunistii prostii,rai ,raman .Poluarea puternica din Craiova din cauza unor imbuibati politic,care se gandesc numai la bani ,[importa deseuri din strainatate]duce la decesul prematur a unor personalitati,pictori,scriitori,doctori,profesori universitari.S-au nascut intr-o lume si intr-o perioada in care nu si-au gasit locul si aprecierea.Pana acum s-a scris de Dragusanca si DE Tanku uraganul in loc sa se scrie de ei,de valori.
marine,n-a fost sa fie COVID,si-a bagat coada vita nobila.
„Cioran, Noica și Șora.”
omu pare a fi fost o curva oportunista,l-a scapat pe papa de la roma!
(100 de portrete lu shora,cate 1 pe an?!)
L-am Cunoscut pe Silviu imediat dupa Revolutie cu Ocazia unui Vernisaj in care a Prezentat o Lucrare pe Celuloid de vreo 10 metri Lungime. Patriarhia Craiovei nu a fost Deloc PreaFericita cu Mesajul Ezoteric al Artistului, foarte tinar pe atunci. Ne-am Imprietenit la o Masa pe Terasa la Jiul sub un tei, unde Vinul isi pierdea Valoarea si Taria in comparatie cu Polemicile care au Sudat o Simbioza Nenaturala intre un Artist si un Soldat.
Betiile Academice au continuat si am reusit absolut intimplator sa Descoper printr-o Fisura a Intimitatii Gindirii Sale Framintarile si Frustrarile care il Polizau neincetat.
Silviu nu a fost un Rebel in Adevaratul sens al Cuvintului ci, in opinia mea, un Aventurier Infantil pe Tarim Necunoscut Omului.
Toate aceste Incursiuni Atipice l-au Hranit Spiritual cu Iluzii ale „Cunoasterii” dar, in acelasi timp, au speriat de moarte chiar si femelele care posedau un anumit IQ.
Toate au un Pret iar in Final eu cred ca Silviu era Emotional stapinit de Incertitudini si gata oricind sa se Aventureze intr-o Noua Incursiune pe Tarim Interzis Omului.
Silviu Putea fi Oltean sau Nu putea fi Deloc.
Acum, ca abia A Plecat in Ultima Aventura, nu pot sa-i Doresc decit de Bine!