Dorin Tudoran – Pușlamale în rezidență

Instituția scriitorului/muzicianului/artistului plastic în rezidență a câștigat în ultimele decenii un prestigiu binemeritat. Ea oferă o perioadă lipsită de griji materiale rezidenților care își pot finaliza astfel un proiect sau altul.

Universităților, centrelor culturale sau fundațiilor care oferă asemenea rezidențe li s-au adăugat de la o vreme Internetul, rețelele de socializare sau blogurile care oferă un soi de „rezidențe”, unele foarte bizare.

Pușlamaua în rezidență bate toate recordurile. Asemenea personaje s-au înmulțit exponențial, au devenit din ce în ce mai guralive, mai agresive, iar cinismul și lipsa lor de scrupule au făcut și continuă să facă școală.

Pui o pușlama pe două coloane – ce scria împotriva NATO-ului pe când trăia în România și ce scrie azi, când trăiește peste tot – izmene pe călător. Ești resentimentar.

Pui altă pușlama tot pe două coloane – cum îl lăuda pe un șef de stat, pe când scriau împreună o carte șoc, mare șoc, și cum îi cere azi lui Moș Crăciun să aducă în dar românilor moartea fostului coautor. Ești anacronic.

Pui altă pușlama în fața documentelor care dovedesc că a participat la un complot pentru eliberarea din funcții a doi oameni cu multe merite pentru a le lua locul. Te acuză, prin interpuși, că ai obținut documentele în mod ilegal. Ești ofticos.

Pui altă pușlama în fața propriilor declarații despre unul și același personaj – mai întâi văzut ca un pericol de tip Hugo Chavez, apoi, după ce „venezueleanul” i-a oferit o dregătorie, drept o mare figură istorică. Ești steril.

O altă pușlama, nemulțumită de un text, amintește autorului că se cunosc. Cel căruia i se bate obrazul răspunde răspicat că nu s-au cunoscut. Pușlamaua aruncă acuzația de „fandare sofistă”. Ești pizmaș.

O altă pușlama, iritată că i se amintește isprăvile părinților, consideră, pe bună dreptate, că de păcatele părinților nu sunt răspunzători copiii lor.

Aplică aceeași linie de gândire, când e vorba de toți părinții și de toți copiii? Ia să vedem:

”Pe vremuri, dar nu chiar atât de demult, părintele d-lui Florian, profesorul de „socialism științific” Radu Florian, stigmatiza filosofia burgheză, prin definiție obscurantistă și reacționară.

Din păcate, asemeni tatălui său, a cărui influență formativă nu cred că o neagă dl Florian-Jr., acesta din urmă nu excelează nici prin subtilitate conceptuală, nici prin rafinament intelectual. Aceste atribute sunt indispensabile când te aventurezi pe terenul istoriei ideilor.”

Noroc cu tatăl autorului citat mai sus, care a lăudat pe rupte filozofia burgheză din funcțiile pe care le-a ocupat fie la Moscova (redactor și crainic la Radio Moscova), fie în România, unde a venit de la Moscova:

– Șef de catedră la Școala de Științe sociale „Andrei A. Jdanov”;

– Șeful catedrei de marxism, Universitatea „Constantin I. Parhon”;

– Redactor-șef adjunct al Editurii de Stat pentru Literatură Politică;

– Reprezentantul P.M.R. în redacția revistei Pentru pace trainică, pentru democrație populară (editată la Praga);

– Membru în aparatul C.C. al P.M.R, Direcția de Propagandă și Agitație.

Mari pușlamale acești domni Florian Sr. & Jr.

Cel dintâi a criticat filosofia burgheză, apărată eroic de trepădușul Moscovei. Cel de-al doilea neagă excepționala „influență formativă” a tatălui (redactor la Radio Moscova), asupra fiului – colaborator la tot felul de „oficine ale imperialismului”.

Noroc cu cei care l-au cunoscut pe Șeful catedrei de marxism de la Universitatea ”Constantin I. Parhon”. Ei ne pot vorbi despre „subtilitatea conceptuală” și „rafinamentul intelectual” prin care a „excelat” fanaticul moscovit.

Până își ia cineva inima în dinți să vorbească, hai să cădem de acord în legătură cu un lucru: fie niciun copil nu este vinovat de păcatele părinților, fie toți copiii sunt vinovați de păcatele respective. Altfel ne trezim cu atâtea excepții, încât regula devine irelevantă.

Sincer vorbind, uneori e dificil să nu te gândești la unii părinți, când năravurile unor copii încep să semene prea mult cu cele ale părinților”.