Și cine s-ar putea atinge? Cine ar îndrăzni? Un președinte vulnerabil prin dosarele lui închise politic? Un guvern numit cu bunăvoința SRI, care tremură la amintirea pățaniei lui Dragnea? Un Parlament dominat de dosare aflate în lucru sau în redeschidere, de acoperiți, denunțători și susținători ai modului de operare Kövesi-Macovei? O presă infestată de oameni cu misiune, subvenționată politic și operativ?

Guvernul Ciolacu e constrîns azi să facă rost de o parte din banii din PNRR, altminteri deficitul se duce pe copcă, inflația și dobînzile prind aripi, ca în reclamele cu Redbull, iar România ajunge cel mai iubit client din toate timpurile al băncilor străine. Și, fiindcă banii ăia cer reforma pensiilor, majoritatea PNL-PSD s-a milogit de magistrați să accepte cîteva cedări mărunte. Dar magistrații s-au făcut foc și pară. Au intrat într-un fel de grevă, au amenințat cu Justiția, au atacat legea la Curtea Constituțională.

(…)

Șefii sistemului judiciar, mulți dintre ei colaboratori ai regimului comunist și ai fostei Securități, sînt răsplătiți azi regește de statul român pentru merite care-ți ridică părul în cap. Între miile de dosare și sentințe din ultimii douăzeci de ani se găsesc oameni arestați degeaba, nevinovați băgați la pușcărie, achitați după ani de anchetă, traumatizați definitiv, cu averile și afacerile distruse, cu carierele spulberate, morți în timpul proceselor sau în închisoare. Sigur, prin comparație statistică poate nu sînt mulți, dar tragedia are nevoie de o singură nedreptate. Iar această nedreptate e stigmatul drept și incontestabil pe care magistrații epocii Băsescu și Iohannis l-au dobîndit pe merit și îl monetizează acum cu vîrf și îndesat.