Poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Timişoara au fost sesizaţi, luni seara, că o persoană s-ar fi electrocutat, pe strada Gării din municipiu.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 40 de ani, care s-a curentat încercând să facă un duș. Cel mai probabil, instalaţia cu care încălzea apa era defectă.
Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului constatând că cele sesizate se confirmă. Echipajul medical a declarat că bărbatul este în vârstă de 40 de ani, arată Biroul de presă al Poliţiei Timiş.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind continuate de către poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale a Poliţiei Transporturi Timişoara în vederea stabilirii stării de fapt şi luării măsurilor de urmare.