Dosarul „10 August”: Ultimul termen înaintea prescrierii faptelor

Ioan Crăciuneanu, victimă a violenţelor, a obţinut redeschiderea anchetei fiind reprezentat de sora cea, avocata Lucia Crăciuneanu, şi de avocatul Comunităţii Declic, Toni Decean.

De Redactia Cotidianul - redactor
Dosarul „10 August”: Ultimul termen înaintea prescrierii faptelor

Ioan Crăciuneanu, victimă a violenţelor, a obţinut redeschiderea anchetei fiind reprezentat de sora cea, avocata Lucia Crăciuneanu, şi de avocatul Comunităţii Declic, Toni Decean.

Foştii şefi ai Jandarmeriei Române sunt aşteptaţi astăzi la Tribunalul Militar Bucureşti pentru ultimele declaraţii în dosarul „10 August”, privind intervenţia violentă împotriva protestatarilor din 2018. După două amânări succesive în această săptămână, magistraţii au avertizat inculpaţii că vineri este termenul limită pentru audieri, urmând ca instanţa să pronunţe primul verdict în această cauză.

Soluţia pe scurt, 14 mai

Amână judecarea cauzei şi constată că următorul termen de judecată este stabilit la data de 15 mai 2026, ora 10:00, sala 1, complet CPF5, pentru când pune în vedere inculpaţilor care doresc să dea declaraţie că este ultimul termen de judecată la care mai pot fi audiaţi. Totodată, pune în vedere apărătorilor desemnaţi din oficiu inculpaţilor şi apărătorilor desemnaţi din oficiu, persoanelor vătămate şi părţilor civile să se prezinte la termenul de judecată stabilit”, se mai arăta în soluţia pe scurt, de joi, 14 mai, a Tribunalului Militar Bucureşti.

Acuzaţi de abuz în serviciu

Laurenţiu Cazan (fost adjunct al Jandarmeriei Capitalei), Sebastian Cucoş (fost inspector general) şi Cătălin Sindile (fost prim-adjunct) sunt acuzaţi de abuz în serviciu.

Aceştia au coordonat operaţiunea din Piaţa Victoriei şi au ordonat intervenţia în forţă care a dus la dispersarea violentă a zeci de mii de protestatari paşnici, potrivit unui comunicat de presă al Comunităţii Declic.

„O ţară întreagă a văzut imaginile cu bătrâni, femei şi copii gazaţi şi loviţi de jandarmii care ar fi trebuit să îi protejeze.

Şefii din Jandarmerie ar putea să spună în faţa judecătorilor cine le-a cerut să acţioneze împotriva propriilor cetăţeni.

Deocamdată, însă, am văzut doar tentative de tergiversare a procesului, pentru a scăpa prin prescrierea faptelor”, afirma Cătălina Hopârteanu, coordonatoarea campaniei Declic privind dosarul 10 august.

Audierile au loc într-un „context critic”

Faptele din dosarul „10 August” se vor prescrie în doar câteva luni, în octombrie 2026.

„Pentru a evita închiderea dosarului fără un verdict, Tribunalul Militar a admis cererea avocaţilor susţinuţi de Comunitatea Declic de a renunţa la audierea a 373 de martori rămaşi pe listă, după ce alţi peste 600 de martori au descris ce s-a întâmplat în Piaţa Victoriei, accelerând astfel procedura judiciară”, precizează sursa citată.

Conform rechizitoriului şi expertizelor tehnice realizate de către experţi ai MApN 

forţele de ordine au folosit împotriva manifestanţilor „un arsenal deosebit de periculos

  • 63 grenade de mână cu efect acustic
  • 489 grenade de mână cu efect iritant lacrimogen
  • 316 cartuşe (calibru 38 şi 40 mm) cu efect iritant lacrimogen.

„Expertizele arată că aceste dispozitive au provocat arsuri şi răni grave din cauza schijelor, temperaturilor ridicate şi forţei impactului”, menţiona reprezentanţii Declic.

Sute de persoane  au avut nevoie de îngrijiri medicale”, mai arată Declic.

Dosarul  a fost iniţial clasat

Ioan Crăciuneanu, victimă a violenţelor, a obţinut redeschiderea anchetei fiind reprezentat de sora cea, avocata Lucia Crăciuneanu, şi de avocatul Comunităţii Declic, Toni Decean.

Membrii Comunităţii Declic au susţinut financiar întregul demers, achitând onorariile avocaţilor şi costurile judiciare.

Aceştia au analizat sute de ore de înregistrări video, extrăgând probele clare în care jandarmii lovesc cetăţeni care nu manifestau nicio formă de violenţă.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. demonstratie de 10 Aug.2018, la care dimensiunea participantilor a fost estima.ta, de catre vanghelistul Rares Bogdan, la de 3x mai mare decat suprafata pe harta a Pietii Infrangerii, probabil 3 demonstranti, unul in spatele celuilalt, n-a fost facuta sa-l dea jos de la guvern pe premierul pesede Grindeanu ? Cand se mai face una, ca vreau sa particip si eu, precis il vom da jos de data aceasta !

  2. Cam in stilul asta fac justitie acesti speciali care isi bat joc de toate dosarele pe care le au in lucru si atat de bine la lucreaza ,incat dupa zeci de ani intra in prescriere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.