Două lumi

Aici simt că trăiesc, poate și pentru că respir aerul pe care l-am respirat, odată cu primul strigăt. Aerul țării mă învigorează.

De (R.C.)
Două lumi

Aici simt că trăiesc, poate și pentru că respir aerul pe care l-am respirat, odată cu primul strigăt. Aerul țării mă învigorează.

Pe la 70 de ani am decis să mă retrag.

Mi-am luat rămas bun și am părăsit California pentru Florida unde-mi luasem o casă.

Eram liber să fac ce vreau, să călătoresc, să plec în România, țara gândurilor mele permanente, a obiceiurilor și tradițiilor în care m-am format și care mi-au rămas impregnate pentru totdeauna.

Și așa a fost în primii ani.

Apoi, treptat, treptat, prieteni, colegi, actori și artiști dragi care au fost parte din sufletul meu, din cultura românească au început să plece dincolo.

M-am trezit într-o Românie sărăcită de valori, o Românie în care politicul și mass-media au început să construiască o atmosferă de permanentă încrâncenare, de nemulțumire, de neplăcere în numele unor adevăruri închipuite sau interpretate.

Călătoriile spre țară deveneau doar o rutină, distanța spirituală lărgindu-se în fiecare an.

Și totuși, puterea memoriilor dulci-amare reușeau să mă aducă mereu înapoi.

Traiul în Florida înseamnă un confort relativ superior celui pe care-l am în România, dar, și o stare de permanentă așteptare însingurată.

Așteptarea să plec spre alte zări, așteptarea să ajung în România, dar și așteptarea zilei în care mă voi duce spre alt tărâm să-i întâlnesc pe cei plecați înaintea mea.

Și totuși, în România așteptarea dispare.
În România trăiesc viața înnoirilor permanente, dar și viața de altădată atunci când mă lovesc la tot pasul de amintiri, de locuri care mă definesc.
Aici simt că trăiesc, poate și pentru că respir aerul pe care l-am respirat, odată cu primul strigăt.

Aerul țării mă învigorează.

Trăirea asta diferită din cele două lumi, să fie oare o alterare temporală și spațială a unei realități pe care o înțeleg distorsionat?

Sau poate este realitatea privită prin prisma experiențelor de o viață?

Oricare ar fi răspunsul, ruperea de mediul căruia îi aparții și imposibilitatea de a te reîntoarce este o traumă profundă a sufletului cauzată de sentimentul că nu aparții cu adevărat niciuneia din cele două lumi.
Mircea Popescu
Distribuie articolul pe:

14 comentarii

  1. ..Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie. Mihai Eminescu.

    Cât de tâlhar poți fi, cătrănindu-ne sufletul?
    Nu te poți ridica. Doar arunci mizeria, din subconștientul tău sordid.
    Lipsit de orice speranță.
    Ești singur.
    Și înrăit.
    Trist.

  2. PS. NOI, ROMANII … NU SIMPATIZAM acele „neamuri alese” care sub a flamura cea FALSA si FARISEICA a „dumnezeirii lor monoteiste a zeului razboiului” au incercat si incearca (CONTINUU dar DEGEABA) de a CUCERI si CONTROLA atat lumea (cea terestra) cat si LUMEA (cea extraterestra/cea CELESTA si URANICA).

  3. PS. NOI, ROMANII … NU SIMPATIZAM acele „neamuri alese” care sub a flamura „dumnezeirii lor monoteiste a zeului razboiului” au incercat si incearca (CONTINUU dar DEGEABA) de a CUCERI si CONTROLA atat lumea (cea terestra) cat si LUMEA (cea extraterestra/cea CELESTA si URANICA).

  4. PS. Orasul meu de bastina, CRAIOVA, a fost (de acum 8.000 de ani) si a ramas (pana astazi) o localitate din ROMANIA.
    Cei STRAINI si APATRIZI, NECUNOSCATORI si NECREDINCIOSI trebuie sa INVETE si GEOGRAFIA taramului cel ROMANESC.

    Religia mea, in care am fost botezat in orasul Craiova/ROMANIA, cea crestin ortodoxa de rit BIZANTIN/de la anul 50 AD, este RELIGIA cea OFICIALA a neamului nostru cel ROMANESC.
    Cei PAGANI si ATEI, NECUNOSCATORI si NECREDINCIOSI in ale religiei, trebuie sa INVETE si RELIGIA cea a NATURII cea PANcreatoare, cea STRAVECHE de pe taramul nostru cel ROMANESC.

    SI TOCMAI DE ACEEA … RECTIFICARE: doru popescu cel CU Dumnezeu (IISUS cel PANcreator) si cel CU PATRIE (ROMANIA).

  5. Doua lumi … una a NOASTRA/a ROMANILOR cei neaos PAMANTENI (NOI, cei nascuti in ROMANIA) … si alta a STRAINILOR NEromani si ANTIromani, cei salasluiti doar vremelnic pe acest TARAM ancestral si stravechi ROMAMANESC.

    Doua LUMI … una a NOASTRA/a ROMANILOR cei ADORATORI ai NATURII cea PANcreatoare (a NOASTRA, a celor botezati in rit BIZANTIN/ crestin-ortodox in ROMANIA) … si alta a celor PAGANI cei ATEI (adoratorii doar a zeitatilor desertice si desartice ale razboiului si a banilor), precum si a celor NECREDINCIOSI (in cunoasterea umana cea democratica si progresista).

  6. Batranul Tica-los a fost plecat in Israel ca sa-si exerseze ANTISEMITISMUL/URA FATZA DE EVREI la ei acasa…Ca mahar ceausist cu acces la inaltii activisti PCR si generalii de Securitate poate depune marturie ca ACESTI CRIMINALI CONTRA UMANITATII ROMANESTI
    erau criminali cu suflet mare, spre deosebire de odraslele lor, LUPII TINERI, care l-au tinut departe de HAITA…Pentru Batranul Tica-los munca la privat(a) e la fel de sfanta ca munca la privata socialista…Odraslelor le-a interzis sa ramana afara, nu, nu
    in URSS-Rasputin, ci in Occidentul pe care-l uraste din toti rarunchii, in schimb le recomanda romanilor NESECURISTI sa plece cat mai rapid, incotro vad cu ochii, ca sa ramana numai HAITELE…La apel nu putea lipsi doru popescu FARA Dumnezeu si FARA PATRIE, tot un dinozaur-Baranul, dar care nu a disparut cand cu meteoritul sovietic din 1989 care A ARS/TAIAT MULT MAI TARZIU PADURILE
    care-i asigurau oxigenul si curatau atmosfera de bioxidul de carbon toxic…Sobolanii si soparlele au supravietuit adaptandu-se „evolutiv” la respirat bioxid de carbon, reluand de la zero „evolutia marxistoida” derulata sute de milioane de ani!?

  7. D-le Mircea Popescu și eu am fost plecat din tara ,dar perioade scurte,maxim șase luni și abia așteptam să mă întorc.Nu-i nicăieri că acasă!E minunat sa ai TARA TA SI CASA TA,locul unde ai copilărit te atrage că un magnet.Intr-o tara unde am fost plecat mi s-a propus să rămân,să-mi duc familia ,dar nu am putut sa fac așa ceva!Și pe copii mei i-a apucat plecațu afara ,nu i-am lăsat și acum sunt în situații foarte bune,trebuie sa muncim sa ne descurcam aici.Mai am câțiva tineri pe care i-am sfătuit să nu plece și acuma sunt fermieri cu situație foarte buna.Nimic nu vine fara munca oriunde ai merge!Mulțumesc!

  8. Pana si nostalgiile romanilor sunt ancorate in ceausismul distrugator desavarsit de odraslele sale care l-au vandut DUSMANULUI SOVIETIC!!! Pare o curiozitate, dar sunt multi romani care si-au parasit tara pentru a deveni cu adevarat patrioti, un fel de iubire de la distanta…Normal ca aerul era mai „curat” la propriu datorita numarului redus de automobile si camioane, ca si a ratiilor de benzina si motorina…In schimb, AERUL IDEOLOGIC era IRESPIRABIL, o dovada fiind chiar Mircea Popescu care a plecat
    dupa o gura de oxigen…

  9. EXISTA doar o SINGURA lume (terestra/PAMANTeana) si o SINGURA LUME (CELESTA si URANICA) care NE CUPRINDE pe noi TOTI/oamenii.

  10. pentru ca „lumea” nu mai apartine binelui? pentru ca oamenii refuza sa se trezeasca? pentru ca lumea traieste intr-un confort consumerist, refuzand sa mai gandeasca? pentru ca folosesc „bani” inexistenti (credit), neacoperiti si fara valoare (valabil pentru „tarile civilizate”) pentru lucruri inutile (nu vorbesc de proprietate – aceea este esenta suveranismului, independentei si individualismului, adica ce vor „ei” sa distruga) pe care nu le vor folosi vreodata sau, poate, de 2-3 ori…? Romania are valoare, asa cum are o orice tara din lume. daca sunt respectate drepturile fundamentale, proprietatea, iar resursele sunt administrate IN SLUJBA OMULUI SI PENTRU EL, viata pe aceasta planeta ar fi un vis. cu putina educatie (good deeds, nu?) cred ca toti am fi fericiti…saraca Tara frumoasa si bogata, Romania. insa nu ma pot abtine sa nu o spun: oamenii sunt nesimtiti si rai. cei mai multi. din lipsa credintei cred. sunt religiosi. respecta „traditiile” de sarbatori. dar nu sunt credinciosi.

  11. Da, nostalgia este o trăire puternică între sentimentele omenești. Cu cît înaintezi în vîrstă, nostalgiile devin mai puternice. E păcat că populația asta e așa decăzută calitativ. Pot afirma fără greș, 90% lepre.

  12. „În România trăiesc […]
    Aici simt că trăiesc, poate și pentru că respir aerul pe care l-am respirat, odată cu primul strigăt.”

    Domnule, aseaza-te macar o data la coada la ceva formulare birocratice, intra in WC-ul unui tren sau umbla cu portofelul la spate prin Gara de Nord. Fa ceva nebunesc, sa-ti aduce aminte de dulceata diminetilor patriei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.