Dr. Bogdan Petruț: „Trebuie să refuzăm să facem ce știm că e greșit“

Pentru medicul urolog clujean Bogdan Petruț, pacientul nu este un număr pe o foaie. A învățat să-i respecte boala, dorințele și suferințele. Consideră că o bună comunicare cu pacientul este esențială. A învățat asta mai întâi de la mentorul său, profesorul Ioan Coman, apoi din fiecare experiență medicală.

„Într-o discuție inițiatică pentru mine, profesorul Guilloneau de la Paris mi-a spus că în general pacienții oncologi vin la medic să-i îngrijim, nu să-i vindecăm. E foarte multă încărcătură semantică în această replică, iar descifrarea ei ne face misiunea mai dificilă, și nu mai simplă, cum am crede la prima vedere. Este totuși greu să fii empatic dacă ai 30-40 de consultații pe zi, dar dacă nu reușești să fii înțelegător și respectuos față de suferința pacientului, atunci mai bine nu faci consultația respectivă, pentru că acel efort nu va ajuta pe nimeni.“

Cotidianul: Puțină lume știe că, de fapt, dvs nu ați optat de la început pentru medicină. Au fost mai întâi matematica, fizica și electronica. Ce v-a făcut să schimbați cursul spre medicină?

Dr. Bogdan Petruț: Au fost niște cursuri audiate alături de un grup de colegi de liceu la Facultatea de Medicină, când eram student în anul I la Calculatoare. Cursuri de biologie celulară despre acizii nucleici, despre codificarea informației genetice, structura genelor. Am fost fascinat de asemănarea cu funcționarea calculatorului și, practic, în acel moment am realizat ce capodoperă tehnologică moleculară este viața.

Păi, și cum se înțeleg matematica și electronica cu medicina?

Cred cu tărie că se completează! Formarea dată de științele exacte mi-a oferit mult suport în ordonarea și organizarea informației în volum foarte mare din medicină, dar m-a și făcut să caut mereu firul logic și să mențin lucrurile la simplitatea limpede a raționamentului practic. Cred că ceea ce diferențiază medicii buni, ulterior, este puterea acestora de a da acestor informații ponderea de importanță reală și de a acționa cu măsura cuvenită pentru fiecare pacient în parte. Electronica m-a învățat să mă gândesc foarte bine la strategie și la concept înainte de a le pune în practică, să fac un lucru curat, îngrijit și ușor de urmărit și, de asemenea, faptul că nu există modalități ieftine de corectare și reparație dacă ai făcut o greșeală.

Medicul Bogdan Petruţ, prezentând un film operator la Congresul European de Urologie

„Bogdi, cu instrumentar bun, oricine poate!“

Încet-încet ați descoperit chirurgia laparoscopică. Dumneavoastră ați introdus laparoscopia intervențională la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță“ din Cluj. Se poate spune că sfidați chirurgia tradițională?

Din studenție mergând să-i observ și, uneori, să-i ajut pe chirurgi, am observat cum că, pentru o intervenție asupra unui rinichi, de exemplu, pe care lucrezi pe un câmp de 3 pe 4 cm, trebuie să faci o incizie de cel puțin 12-16 cm. Traumatismul dat de incizia abdominală devenea principala cauză de suferință, nu operația în sine. Bolnavii stăteau zile întregi la pat, dopați cu morfină, și când se ridicau mai rămâneau și cu o cicatrice dureroasă și inestetică. În acest context, am devenit foarte sensibil la ideile de chirurgie laparoscopică ce se vehiculau atunci la începuturile acestora.

Mediocritatea nu este o alegere atunci când este vorba despre materialele și instrumentele pentru a face astfel de operații. Vă ajută autoritățile pentru a beneficia de cele mai bune dintre ele, de a putea face cercetări în domeniu?

Sigur că e mai bine tânăr și bogat decât… (râde) Spitalele de stat cumpără materialele la licitații, așa că principala caracteristică este prețul. Asta uneori ne afectează munca. Dar, personal, nici nu văd o alternativă care să fie cât de cât protectivă cu bugetele spitalelor.

Cât de greu îi este unui medic să-i dea vestea unui pacient că este bolnav de cancer? Ce este în mintea lui?

Aici este o întreagă istorie. De cele mai multe ori, această veste este devastatoare pentru pacienți și cel care pare mai puțin afectat, de multe ori, suferă și intră în depresie cel mai ușor. Totuși, nu agreez ca pacienții să fie mințiți asupra stării lor de sănătate. Aici nu prea înțeleg familiile care îmi solicită: „Vă rog, dle doctor, să nu-i spuneți lui tata că are cancer!“. Cel mai logic este să întrebi pacientul cu discernământ dacă este de acord să avem o discuție sinceră despre diagnosticul și prognosticul lui și atunci îi explic onest și simplu starea lui de sănătate. Astfel, pacientul capătă încredere în medic și se poate crea o legătură care îi va fi foarte benefică de-a lungul suferinței acestuia. Sinceritatea este un punct bun de plecare în orice relație, cu atât mai mult în cea medic – pacient.

Cât de firavă este limita, bariera periculoasă pe care o poate depăși un medic după ce a salvat mai multe vieți, aceea de a se crede Dumnezeu, așa-numitul „complex al lui Dumnezeu“?

Nu prea ai timp să te gândești la așa ceva. Cazurile grele, la care pui multă energie, suflet și timp și totuși nu ajung la rezultatul pe care îl așteptai, nopțile în care te rogi să țină sutura pe cavă sau clipul de pe artera renală îți arată foarte clar cine la cine se roagă!

Ați avut numeroase posibilități să plecați din țară, să profesați în alte țări. De ce nu ați făcut-o? Ce v-a determinat să rămâneți totuși în România?

Am avut norocul să găsesc modele profesionale de excepție în carieră – profesorul Ioan Coman, profesorul Sergiu Duca. Domniile lor, prin entuziasmul și dorința de promovare a ceea ce era nou în chirurgie, au știut să creeze un mediu în jurul lor în care nu simțeam vicisitudinile realității românești. La vârsta la care iei aceste hotărâri te animează mai mult lupta și împlinirea unor idealuri profesionale decât răsplata financiară. Mi s-a părut tot timpul o provocare mai mare să reușesc să efectuez o operație dificilă într-un spital românesc decât într-un spital occidental superdotat și cu personal extrem de calificat. Și, credeți-mă, așa și este! Profesorul Coman îmi spunea deseori în glumă: „Bogdi, cu instrumentar bun, oricine poate!“.

Medicul Bogdan Petruţ şi echipa sa

Problema comunicării cu pacientul, atinsă tangențial în facultate

Ați învățat că un pacient nu este doar un nume pe hârtie. Iar pacienții au numai vorbe frumoase despre dvs. Care este rețeta de succes pentru o bună comunicare între medic și bolnav?

Înseamnă că nu i-ați întrebat pe toți. (râde) În tratarea bolii canceroase ai nevoie, ca medic, de multă încredere din partea pacientului, iar această încredere nu se obține printr-o atitudine superficială.

Și totuși…

… apar lipsa de training în comunicare din partea personalului medical și uneori și din partea pacientului. Asta, în general vorbind. Problema comunicării cu pacientul este atinsă doar tangențial în facultate, în cadrul modulelor de semiologie și bioetică medicală. În rest, este o deprindere pe care și-o dezvoltă fiecare medic de-a lungul practicii. Dacă adăugăm surmenajul, oboseala, dezorganizarea, caracteristice societății noastre, cred că este evident unde este „buba“. Haideți să facem 10-12 consultații pe zi, una, maximum două operații și atunci vedeți cum se îmbunătățește calitatea comunicării medic – pacient.

Sănătatea, ca și educația, este parte importantă din procesul de dezvoltare a societății. Cu voia dvs, îmi permit să afirm că sănătatea este încă bolnavă în România. Unde credeți că greșesc autoritățile?

Mă gândesc mult la problema aceasta și din perspectiva faptului că am trei copii. Ce fel de lume le lăsăm lor moștenire? Nu cred că dacă aș fi într-o poziție înaltă de decizie aș putea să fac lucrurile mai bune, dar cred că dacă fiecare dintre noi, acolo, la locul nostru, facem lucrurile de mai bună calitate și refuzăm să facem ceea ce știm că e greșit, cu siguranță lumea va fi mai bună.

Ce ar trebui făcut pentru ca sistemul sanitar să funcționeze precum în Occident?

Dacă dorim să aducem calitățile rezultatelor altui sistem, atunci va trebui să ajustăm toți parametrii celui de-al doilea sistem: să fie finanțat de o economie ca în Occident, să fie populat cu profesioniști cu ținută profesională și morală ca în Occident, să îi fie cerută performanța sistemului ca în Occident și lucrătorii să fie motivați ca în Occident. Până când nu vom face pași pe toate aceste direcții, nu cred că ne vom îndrepta spre rezultate ca în Occident.

Despre Andreea Tudorica Articolele 196
Author