De la Soros, la „pesta neomarxistă”. PSD și Tabăra Veștea s-au întors la discursul care l-a consacrat pe Liviu Dragnea

AUR a forjat linia „blugilor și bananelor”. Au creat din proeuropeni, fie ei votanți sau politicieni, noii progresiști. În sensul în care au încercat asocierea imaginii partidelor din fosta coaliție cu discursul lansat în spațiul public tocmai de un lider marcant al PSD: Liviu Dragnea.

De Rami Cristescu - reporter special
De la Soros, la „pesta neomarxistă”. PSD și Tabăra Veștea s-au întors la discursul care l-a consacrat pe Liviu Dragnea

Ședința de guvern la Palatul Victoria din București, 16 octombrie 2024. Inquam Photos / George Călin

AUR a forjat linia „blugilor și bananelor”. Au creat din proeuropeni, fie ei votanți sau politicieni, noii progresiști. În sensul în care au încercat asocierea imaginii partidelor din fosta coaliție cu discursul lansat în spațiul public tocmai de un lider marcant al PSD: Liviu Dragnea.

Atât liberalii care l-au susținut fie la votul intern, fie în Parlament pe Adrian Veștea, propunerea de premier făcută de președinte peste capul partidului, cât și social-democrații au reînviat un discurs prezent mai ales în era Dragnea din politica românească.

Despre progresism vorbesc de rău mai toți politicienii români, cu George Simion, Călin Georgescu și „blugii și bananele” în frunte. Doar că PSD și o parte din PNL, care până la votarea moțiunii erau categorisiți drept „progresiști soroșiști” de electoratul suveranist, au decis acum că e momentul să-și reia arma patentată separat de Liviu Dragnea și Ludovic Orban.

„PESTA NEOMARXISTĂ A AJUNS PE LITORAL”, scrie liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, pe Facebook, despre vizita de lucru a ministrei USR Diana Buzoianu la Marea Neagră.

„ Ce urmează, să distrugem chiaburii, să redistribuim proprietăți, să umblăm dezbrăcați, cum le place progresiștilor?”, se întreabă retoric și liberalul Rareș Bogdan, într-un interviu pentru Cotidianul. 

„Eu vă anunț ceva: din acest moment ne vom bate pe tot terenul cu această pestă, a haștagilor ăștia, pe tot terenul, la comune, la orașe, în Parlamentul României”, a spus și liderul PSD, Sorin Grindeanu, la RTV.

„Eu nu fac parte din nicio tabără: nici a trădătorilor etichetați și nici a celor care au confiscat partidul și îl duc spre neomarxism”, spunea pentru Cotidianul și Alin Tișe, fondatorul Platformei Liberal-Conservatoare din interiorul PNL.

PSD își vrea retorica înapoi

Acest discurs prezent atât la șefii PSD, cât și la Tabăra Veștea din PNL arată o sincronizare a unei retorici prin care se încearcă definirea unui inamic comun. Aruncarea lui Ilie Bolojan în bazinul progresist este un demers neonest, dar este făcut pentru a-l sinonimiza cu USR-ul. În realitate, însă, chiar și partidul lui Dominic Fritz a renunțat în mare măsură la discursul progresist.

„Conservatorii” din PSD și PNL au pierdut însă din mână retorica anti-progresistă atunci când AUR a apărut în Parlament. Partidul lui Simion, cu figuri radicale precum Diana Șoșoacă sau Mihai Lasca, a intrat în legislativ în 2020 și a preluat cu forța discursul împotriva minorităților sexuale. Deși au încercat o melonizare, cei din AUR au primit un duș cu apă rece în 2024, când retorica moderată a lui George Simion a pierdut lamentabil în fața lui Călin Georgescu.

Așa că AUR a forjat linia „blugilor și bananelor”. Au creat din proeuropeni, fie ei votanți sau politicieni, noii progresiști. În sensul în care au încercat asocierea imaginii partidelor din fosta coaliție cu discursul lansat în spațiul public tocmai de un lider marcant al PSD: Liviu Dragnea.

În prezent, PSD și Tabăra Veștea par să încerce să recupereze de la suveraniști discursul antiprogresist, care prinde bine mai ales în rural sau urbanul mic.

Liviu Dragnea și „nu știu, dar ceva e”

În România, discursul antiprogresist a venit mai întâi ca protest la George Soros. Miliardarul maghiar este folosit drept sperietoare în mai toată Europa, cu precădere în Est.

Primul politician mainstream care s-a folosit în politica românească de sperietoarea Soroș a fost Liviu Dragnea, în perioada în care a fost șef PSD.

Întrebat ce crede că are George Soros împotriva sa, Liviu Dragnea răspundea atunci, „Asta e o întrebare la care aș vrea să am răspuns, nu știu, dar ceva e. Pentru că sunt prea multe lucruri care se leagă și din prea multe părți vin aceste informații. Nu prea mai cred în coincidențe. Nu-mi dau seama”, relatează Republica.

Retorica lui Dragnea viza demonizarea ONG-urilor, mai ales a celor care îl criticau, prin insinuarea că ar fi finanțate de George Soros. Pe modelul lui Viktor Orban din Ungaria, Dragnea încerca să-și construiască un inamic din George Soros, pentru a crea ideea unei lupte între ei și noi, între progresiști și conservatori.

De ce progresiști? Pentru că George Soros a finanțat de-a lungul timpului mai multe cauze democratice și mai ales progresiste prin Open Society Foundation. Astfel, Dragnea a creat în spațiul public românesc imaginea unui personaj malefic, care vrea să controleze România, și l-a legat definitiv de progresism.

Succesul lui Soros ca sperietoare

Retorica lui Liviu Dragnea a fost folosită cu foarte mult succes de PSD împotriva guvernului tehnocrat Cioloș în 2016. Campania anti-Soros-Cioloș a dus la un scor record pentru epoca modernă a PSD. Peste 45% din voturi au mers către PSD, suficient cât să formeze o majoritate împreună cu ALDE, partidul lui Tăriceanu.

De atunci, PSD a tot fost în scădere. Retorica Soros n-a fost suficientă pentru a contracara valul de proteste în stradă și revolta socială împotriva PSD-ului de atunci, iar scorul social-democraților e de atunci tot în scădere.

În sondajele de acum, însă, AUR pare să se aproprie de performanța PSD-ului lui Dragnea. Rețeta folosită a fost una simplă. Soros a rămas în discurs, „progresistul” Nicușor Dan a fost ținta atacurilor, iar publicul românesc pare că a gustat această retorică din nou. Simultan, PSD suferă de o hemoragie electorală în sondaje, fiind prezentat drept un partid în plină scădere. Așa că atunci când totul eșuează, cel mai ușor ajungi la Soros.

Cum a eșuat încercarea lui Ludovic Orban de a fi anti-LGBTQ+

Retorica antiprogresistă din România se rezumă de multe ori la un discurs homofob. Așa cum „blugii și bananele” sunt o referință la „decadența” Vestului, așa și în perioada Dragnea comunitatea LGBTQ+ a fost folosită drept paravan politic pentru nereguli.

Referendumul pentru familie a fost încercarea lui Liviu Dragnea de a face o schimbare care în practică era irelevantă. Liderul PSD voia să adauge în Constituție ideea că familia e formată doar dintr-un bărbat și o femeie, pentru a împiedica o viitoare legislație care să permită căsătoriile între persoane de același sex.

Deși a eșuat lamentabil la urne, partidele tradiționale au adoptat poziții ferme de susținere a cauzei. Cel mai bun exemplu este PNL-ul lui Ludovic Orban.

Mihail Neamțu, chemat de Ludovic Orban în PNL

„Eu am intrat în PNL invitat de către liderul de atunci, Ludovic Orban. Ludovic Orban, când a câștigat Trump, mi-a spus: „Hai să construim o platformă conservatoare.” Întrebați-l, sunați-l. Era lângă el, de pildă, Robert Sighiartău și Rareș Bogdan”, a povestit, la Podcasturile Cotidianul, Mihail Neamțu, actual deputat AUR. Neamțu a fost unul dintre principalii promotori ai scrutinului care a eșuat lamentabil.

„Ei mi-au spus: Mihai, tu ai scos cartea asta despre Trump. Mi-au spus că a fost o lovitură de geniu mișcarea asta și mi-au spus: Mihai Neamțu, hai să construim o platformă conservatoare. Era 2017. A câștigat Ludovic. Țineți minte?

2018, referendumul. Da, nu are succesul așteptat, cel pentru familie. Și vine Klaus Iohannis și spune așa: Scoateți-i din priză pe ăștia – Neamțu, Sighiartău. Și am sunat, în 2019, dacă nu mă înșel, toți acești lideri de care am vorbit și am întrebat: Voi aveți pentru mine o ofertă? Și mi-au spus: Nu, cred că e timpul să te desparți de noi. Și am plecat din PNL la invitația lui Klaus Werner Iohannis, care nu mai suporta conservatorii”, a elaborat Neamțu.

Eșecul de la acel referendum a demonstrat că românilor nu le păsa în realitate atât de puternic de comunitatea LGBTQ+. Din acest motiv, de atunci, partidele tradiționale au trecut în fundal discuția despre persoanele din comunitate. Au renunțat la discursul cu multe note de ură, dar nici nu au adus în discuție real vreodată acordarea de drepturi egale pentru persoanele care nu sunt heterosexuale.

Revenirea retoricii ultraconservatoare în prim-plan

În contextul referendumului pentru familie s-a produs și prima mare rupere a USR. Membri partidului au votat pentru poziționarea împotriva scrutinului, motiv pentru care Nicușor Dan, fondatorul USR, a decis să plece din partid. Motivul invocat de actualul președinte a fost că își dorea ca USR să fie un partid de tip catch-all, care să nu se poziționeze pe subiecte sensibile din societate.

Discursul despre comunitatea LGBTQ+ a revenit în prim-planul politicii deodată cu USR-ista Elena Lasconi. Plasată vârf de lance în cursa pentru europarlamentare de alianța USR-Forța Dreptei-PMP, primărița din Câmpulung s-a faultat singură spunând la Insider Politic că a votat la referendumul pentru familie.

În urma reacțiilor dure din spațiul public, inclusiv din partea propriei fiice, Elena Lasconi a fost retrasă din fruntea listei pentru Parlamentul European.

De atunci, discuția despre cuplurile LGBTQ+ a continuat, dar cu un discurs moderat. Chiar și George Simion, care se opunea vehement ideii de căsătorie între persoanele de același sex, a dat asigurări că statul nu va interveni în viața privată a oamenilor.

Călin Georgescu a schimbat însă tot. După victoria sa în primul tur, retorica „blugilor și bananelor” a revenit în prim-plan. Cele două obiecte erau greu de obținut în comunism, așa că au devenit, în jurul Revoluției, simboluri pentru Vest. Bananele, însă, sunt folosite și cu sens peiorativ, cu referire la comunitatea LGBTQ+.

Prima încercare PSD de a scăpa de progresism

Epoca lui Sorin Grindeanu a adus startul unui drum lent către conservatorism social în partid. Prima modificare a fost scoaterea cuvântului „progresist” din statut, care fusese introdus încă de pe vremea când partidul era condus de Adrian Năstase. O schimbare doar de fațadă, dar care arăta că PSD simțea nevoia de a se delimita de USR.

„Noua formulare a Statutului reflectă, fără nici o urmă de ambiguitate, ceea ce PSD este și a fost întotdeauna: un partid al României, nu al experimentelor ideologice; un partid al valorilor și al responsabilității sociale, nu al etichetelor progresiste importate; un partid pro-european și angajat ferm în cooperarea euro-atlantică, dar cu rădăcini solide în identitatea națională”, a scris atunci Grindeanu pe Facebook.

De atunci, atacurile PSD la adresa celor din USR s-au bazat adesea pe faptul că USR e perceput drept un partid progresist. Asta deși formațiunea condusă de Dominic Fritz a dat volumul foarte încet când vine vorba de problemele minorităților.

Strategia PSD e de AUR

Strategia PSD pare să fie atacul la USR și la „progresism”, pentru a încerca să recupereze o parte din electorat. Asta susține și Dominic Fritz, care a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie din care reiese că Alfred Simonis, președinte CJ Timiș și lider important în PSD, le-a transmis un mesaj social-democraţilor, pe un grup intern de Whatsapp.

„Eu vreau să vă spun că de când am început să mă iau de ei, am reacţii favorabile chiar la ei în fief. Publicul nostru, cel pe care îl avem încă, sau cel care a migrat spre AUR, se răcoreşte la orice atac la adresa sectanţilor. Şi mă gândesc că vrem să recuperăm ceva de la AUR”, ar fi scris Simonis pe grupul PSD.

O parte importantă din electoratul PSD a migrat către AUR. În replică, social-democrații se îndreaptă tot mai mult doctrinar către AUR și, implicit, către epoca Dragnea.

„Puciștii” din PNL caută motive pentru schimbare

Nu e un secret pentru nimeni că Tabăra Veștea din PNL e apropiată de PSD. S-a văzut asta cel mai clar în construcția și susținerea guvernului propus de șeful CJ Brașov. Doar că suprapunerea discursurilor nu vine doar din această colaborare politică, ci și pentru că Tabăra Veștea caută un motiv pentru slăbirea lui Ilie Bolojan.

În prezent, Bolojan, în ciuda măsurilor de austeritate violente, a fost înviat electoral de moțiunea de cenzură. În mai toate sondajele, este observată o creștere semnificativă în popularitate a PNL. Practic, ar fi contraintuitivă o schimbare din fruntea partidului a unui politician-locomotivă, care într-un an și jumătate a urcat partidul de la cele 8 procente luate de Nicolae Ciucă, la aproximativ 20% intenție de vot.

Astfel, Tabăra Veștea joacă pe două linii. În primul rând, liberalii anti-Bolojan vorbesc despre nevoia unui guvern cu puteri depline. În al doilea rând, însă, aceștia îl acuză pe Bolojan c-ar fi progresist din cauza apropierii de USR. Discursul acesta este menit să legitimizeze ideologic demersurile de schimbare a conducerii. Cei din Tabăra Veștea pot justifica faptul că o creștere la urne nu ar trebui făcută prin rabat de la ideologia partidului.

Tabăra Bolojan nu se proclamă progresistă, ci din contră. Oamenii din jurul lui Ilie Bolojan se declară conservatori. Ludovic Orban a susținut referendumul pentru familie și Robert Sighiartău a fost invocat chiar de AUR-istul Mihail Neamțu. Ba mai mult, Dan Motreanu reamintește pe Facebook faptul că doctrina stabilită de conducerea lui Ilie Bolojan e una conservatoare.

„A propune astăzi o platformă liberal-conservatoare într-un partid care și-a asumat oficial această doctrină este ca și cum ai propune amenajarea unui lac în Marea Neagră. Sună spectaculos, dar este greu de înțeles ce aduce, în mod concret, nou.”

Citește și: „Vrem să dăm afară bolșevismul din PNL”. Rareș Bogdan, despre noua platformă liberal-conservatoare

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. ‘ Robi’ Veste doinind cu Sorinel Pustiu de la Craiova:
    ………….
    Tu si eu c’est fini
    Pe alt drum voi porni
    Fara tine imi va fi mai bine
    Te-ai jucat c’est la vie
    Nu te mai pot privi
    Numai vreau nici s-aud de tine

  2. ‘Psd, un partid al valorilor’: Hrebe’, Truica, Mazare, Cosma, Daddy(de la Belina), Valcov, Oprescu, Buzatu, Veorica, C. Dan, Olgutii …

  3. NEOMARXISTII IMPREUNA CU NICUSHOR DAN SI ILIE BOLOJAN NU DA BANI LA PERSOANELE CU HANDICAP ! E MAI RAU TRAIUL CU NEOMARXISTII DECAT CU UN REGE !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.