Dragnea pregăteşte un partid suveranist

Duminică seara, la Realitatea TV, vreme de trei ore, Liviu Dragnea a lepădat orice prudenţă în privinţa intenţiilor sale politice. M-am decis, a spus, să-mi risc libertatea pentru a doua oară. Voi construi un partid suveranist. Am fost de curând în Italia, Slovenia, Austria şi Ungaria, zicea, şi am avut întâlniri pentru pregătirea acestui proiect. La timpul potrivit, voi povesti şi despre substanţa discuţiilor pe care le-am avut cu suveraniştii din alte ţări.

Această radicalizare a fostului lider PSD nu ar fi avut loc dacă arestarea sa nu ar fi avut curs? Ori mai degrabă iohannizarea PSD-ului este ceea ce l-a determinat să devină naţionalist cu normă întreagă?

Programul de guvernare al PSD după alegerile din 2016 a fost naţionalist cu jumătate de normă. De acolo, din jumătatea aceea, i s-a tras demonizarea de care a avut parte, nicidecum de la politica sa în domeniul justiţiei. Cum nimeni nu ştie ce conţinut are sau nu are independenţa puterii judecătoreşti, planurile de demonizare au mers ca-n brânză. Dă-le românilor ceva de urât, o persoană, nu o idee, şi vei reuşi să ai consens!

Este posibil ca întrebările de mai sus să îşi aibă răspunsul în succesul neaşteptat al AUR, care se prea poate să fi colectat, în 2020, şi pesedişti dezamăgiţi de jumătăţile de măsură ale dragnismului. Acum, iată că şi sondajele de opinie indică spre aşteptări naţionaliste din partea electoratului.

Într-o big picture de tip istoric, la noi, după 1990, s-a refăcut evoluţia din anii interbelicului, mişcarea ce a condus la succesul antiliberalismului naţionalist. Diferenţa constă în faptul că azi, în plan european, acest antiliberalism nu este la putere, ci în opoziţie faţă de UE.

Acum, în Franţa, electoratul naţionalist pare capabil să aducă în funcţia de preşedinte un antiliberal charismatic. Un grup numeros de generali ai Hexagonului a prevăzut acest curs al lucrurilor şi a avertizat că dacă în SUA lui Trump tensiunile s-au oprit în pragul războiului civil, în Franţa nu vor putea fi oprite.

Luna aprilie a anului următor, când vor avea loc prezidenţialele în Franţa, ar putea marca un hotar istoric, iar războiul germano-francez (care nu are soluţie de mat, după cum spunea enigmaticul poet Gheorghe Iova) are a avea o nouă setare. Europa îşi va reforma unificarea după modelul napoleonian, după cel german ori după vreunul copt la Moscova?

Oricât ar părea de ciudat, pare că, văzută de la etajele ei de sus (aşadar, nu de la firul ierbii naţiunilor), Europa s-a învârtit în cerc. Estimp, naţiunile au aşteptat. Ce anume au aşteptat? 2022 şi anii următori par a fi aceia care vor aduce un răspuns.

De la Dragnea ce ar fi de aşteptat? Să scape de suspicionismul paranoid care a făcut ca, după arestarea sa, puţini pesedişti să-l regrete. Asta e o „calitate” care poate face din orice naţionalist un şovin bovin.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

36 de Comentarii

  1. Cota progresiva baga spaima în hoții cu pensii nesimțite și cu piscine! 90% dintre cetățeni abia își duc traiul și cei 10% care au furat averea țării timp de 32 de ani se lăfăie in opulenta și nu vor sa plătească nimic la stat. Pupa in partea dorsala multinaționalele și capitaliștii străini care le asigură protecție. Toți cu căsuțe de vacanta la munte și la mare, cu jeepane de lux și cu piscine și care vor și pensii nesimțite să poată da întrețină furaciunile.

  2. Un partid suveransit in Romania NU va avea adepti. Romanii au in sange linsul dindaraturilor straine.

    • Pai AUR ce este? Sau PRM ce a fost?

      Dragnea crede ca prinde si el un culoar liber, dar isi cam face iluzii in privinta succesului partidului sau.

      Deocamdata AUR este pe val si acolo va ramane pana va apare un lider cu adevarat indepenndent care sa coaguleze partida national-crestina. Singura persoana care ar putea aduce un partid suveranist la putere este fostul prezidentiabil Marian Bataiosu. Spre deosebire de altii, el nu a colaborat in niciun fel cu Sistemul, este crestin infocat, ultranationalist si stie cum merg lucrurile in lume, avand, in plus, si o viziune clara asupra viitorului. Pe langa aceste calitati, el este si un artist foarte talentat, poate printre cei mai completi din lume, are carisma, o inteligenta peste medie si este din aceiasi zodie cu Regele Mihai, Emil Constantinescu, Traian Basescu, Liviu Dragnea si… Diana Sosoaca. Ceea ce i se poate reprosa lui Bataiosu e ca este prea bataios, dar cu putina munca poate deveni mai temperat. De asemenea, mai are de lucrat pe partea de relationare.

  3. Dragnea si-a netezit drumul in politica ca m al securitatii. Este adevarat ca au fost si securisti patrioti si ramasi patrioti si dupa decembrie ’89 dar si-au gasit locul prin alte partide si deloc in PD-ul tradatorilor lui Petrov. Ori Dragnea a ales partidul smenarilor securisti ai lui Petrov pentru a parveni in noua politica. In final a fost facut exact de acesti securisti camarazi. Nu va inspira niciodata incredere.

  4. Doamne ajuta. E timpul să gândim și sa acționăm ca adevarati romani. E timpul ca securitatea cozilor de topor sa fie aruncata în foc. E timpul tara sa sa pășească pe drumul suveranității. Dumnezeu fie cu el și cu noi.

  5. drahnea , un politruc jalnic care incearca ( fara succes ) sa revina acolo unde a fost .

  6. Un partid suveran are nevoie de sustinerea unui popor suveran. Se prea poate sa canalizeze o parte din vointa poporului spre acest mod manifestare a puterii politice dar , din pacate populatia Romaniei este din ce in ce mai imbatranita ( cei peste 75 de ani- care sunt multi- voteaza omul , nu intentiile pentru ca batranii nu mai au puterea sa inteleaga , majoritatea fiind fostii muncitori care si-au lasat sudoarea in comunism , ca apoi sa fie furata) , tinerii ii intalnesc zilnic si 70 – 80 % sunt pierduti intr-un sistem de invatamant precar , nu mai au cine sa le explice si ce e bine sau rau. Cine sa voteze partidul lui Dragnea? Se vor gasi , dar vor fi putini. Cel mai simplu ar fi sa -i convingem sa impoziteze progresiv. Auzeam o doamna la tembeliziune, o doamna din ce in ce mai baba , ca de ce sa-i impoziteze ei munca, munceste mai mult sa aibe mai mult si merita sa aibe pentru ca munceste. Munceste pe dracu , scarnavia. Munca-i pentru tractoare, nu pentru proasta aia care din ce in ce inainteaza in varsta are cuvinte mai putine , neuroni din ce in ce mai putini , se exprima ca o tata -n balci cu doua ulcioare in mana.

  7. “ Foarte puțini pesediști să-l regrete după arestare pe Dragnea “ Nu dle Buduca,pesediștilor le-a fost arătată pisica și dacă nu stau cuminți in banca , vor intra și ei la pușcărie.Toți oamenii politici au probleme cu justificarea averilor fabuloase și din acest motiv sunt șantajabili,asa că, ei execută intocmai și la timp ordinul pe unitate…Restul e doar teatru ieftin pe scena politica pentru cei săraci cu duhul !

  8. @ singur-si singur stie mai bine decit ceilalti . Nu poporul linge dosurile ,ci vremelnicii care guverneaza . Si cite unii „singur „

    • eba lu’tata petrov, tabla citirii nu ai invatat-o? Unde ai citit „poporul”? Ce e aia popor? Vremelnicii care guverneaza nu sunt romani? Cei care-i aleg pe vremelnicii care guverneaza nu sunt romani? Sau, de citit stii, dar cu intelesul nu prea le ai!?

  9. Italia, Slovenia, Austria şi Ungaria? Mai dar ce de bani a castigat asta in puscarie!

  10. “Șovinii bovini” ce alcătuiesc UDMR stau la putere fin 1996 și și-au împlinit, pas cu pas, din punct de vedere naționalist mai mult decât cei din Ungaria pe care o consideră, și li se permite să fie prin dubla cetâțenie, singura patria mamă. Nu vă este RUȘINE? Cum încearcă un român să întreprindă ceva pentru Țara noastră și români mobilizare să-l atacăm, să-i punem etichete, să-i bajocorim numele, să-l terfelim în țară și străinătate. Așa a ajuns România țara cea mai izolată geopolitic, fără Apărare proprie, dezbinată, umiliți în țară de ambasadorii sau trimișii USA , cu un amestec de neimaginat al străinilor în treburile interne de la justiție până la licitații economice, fără alianțe funcționale doar un debușeu de tineri pentru prosperitate străinilor, un simplu, nu chiar ieftin, obiect la taraba negocierilor. “Cine-au îndrăgit străinii /… / Mânca-i-ar casa pustia / Și neamul nemernicia.”

  11. Ce ghiveci. . Începe cu un nimeni (Dragnea) și se termină cu Napoleon
    Condimentat cu elucubrațiile pretins savante ale autorului “ce l-a împiedicat pe PSD sa devină complet naționalist ? “
    Păi unde ai mai pomenit stimabile social democrați naționaliști?
    Exceptând , firește NSDAP ul bătrânului Adolf ?

  12. Foarte bine ! Dar de unde adună oamenii ? De la AUR, care se consolidează pe zi ce trece și are vechime in acestă „nisă”. Rămine numai cu aripa lui din PSD care sigur îl urmează, plus aventuristi si fripturisti din alte partide care acum simt ca e momentul să schimbe marcazul politic.

  13. Unul nazit, altu naționalist, altu patriot, altu ortodox. Da vre-unul normal nu aveți bre ??

  14. Liviule, suntem alaturi de tine si suntem milioane. PSD dispare ?! Ai grija cum negociezi cu AUR si cu Sosoaca, nu-i desconsidera…?! Cu Dumnezeu inainte !

  15. Intrebare,. De ce un român, evident patriot, politician…. compromis, trecut prin pușcărie, dar cu averea intactă, are o vădită dorință arzătoare in dos și cu mâncărimi in palmă, de a reveni in politic,.. Și deși compromis, expirat, dovedit, are șoricul național de a se infige, de a mitui presa, de a mai prosti polimea căscată la circ..O fi specific ortodox balcanic fanariot..??

  16. Admir tenacitatea acestui om care încearcă sa învingă prostia din România.Spun prostia deoarece este esenta tuturor deciziilor luate atât de oameni cat și de conducători.Cand tu mărești salariile la medici și ei votează USR si PNL INSEAMNA CA CINEVA ESTE TAMPIT IN ECUATIA ASTA.Acest lucru este valabil și pentru profesori.In ceea ce privește pe conducătorii DIN UMBRA spun ca sunt tot TAMPITI deoarece este mult mai profitabil sa furi de la un popor mai înstărit decât de la sărac asa cum fac jigodiile din vest care fura cu miliardele nu gainarii ca la noi care pentru uni pare extraordinar. DECI PROSTIA ESTE FACTORUL PRINCIPAL PENTRU CARE ROMANIA RAMANE IN URMA.NU DREAPTA SAU STANGA,NU PROSTI DE ALTA ETNIE SUITI IN FUNCTII DE CONDUCERE CACI VEZI NE-AM SATURAT DE ROMANI,ci oamenii care fac ceva pentru tine.Unul din factorii determinanți in bunăstarea poporului este eliminarea urgenta a softului de la STS și verificarea voturilor dupa procesele verbale semnate de partide nu dupa ce se transmite verbal sau pe calculator la Bucuresti.

  17. In primul rand Romania trebuie sa fie Republica parlamentară.In momentul acesta noi avem un ghiveci politic în care președintele amesteca vârtos cum vrea nu cum spune constituția .Dragnea a fost demonizat și numit sursa raului universal ,dușmanul UE și al SUA.Ei,în acest moment lucrurile se vad cel mai bine ,că tocmai cei ce îl demonizau sunt sursa raului.Dragnea era singurul care era în stare să adune în București jumate de milion de romani.PSD-ul din aceea vreme avea terminata legea prin care se putea anula pensiile speciale.Guvernul Dancila (Dragnea) a fost cel mai capabil guvern care a deținut președinția rotativa UE.Problema vine din ezitările din aceea perioada ,ezitări in al suspenda pe Iohanis adevărata sursă a raului și a vărsătorului de ura.Folosirea diasporei pe post de mineri apoi mobilizarea celor care lucrează în multinaționale la demonstrații (ei nu știau saracii că ia vând tara) a dus la 10 august .Nereușind lovitura de stat s-a hotărât executarea lui Dragnea cu ajutorul justiției . S-a pus capăt unui vis de independență și de a fi cineva in aceasta lume ,de a fi/sta in picioare nu în genunchi.A urmat trădătorul Ponta cu gașca de securisti și cu posesorii de pensii speciale.Ponta este cel care a înclinat balanța și a făcut ca Iohaniss sa fie și șeful PSD.Acum se vede cel mai bine diferența între ce suntem și ce puteam sa fim .Ca să miști din nou lucrurile înseamnă să o iei de la capăt, așa am ajuns de la certitudine la speranță.

  18. Cei ce nu s-au injecatat (pe bune sau la chiuvetă) nu pun botul. Dragnea e omul sistemului. Actorul (politic) mai degrabă.
    „Dacă votul nostru ar avea putere nu ne-ar mai lăsa să votăm” (Mark Twain)

  19. Romaniei ii trebuie un partid SUVERANIST si NATIONALIST …
    Care sa reprezinte, cu ADEVARAT, ROMANIA in UE, NATO, Europa si in lume !!!

    Succes DRAGNEA !!! Nu te lasa DRAGNEA !!! Noi, ROMANII, vom adera la PARTIDUL TAU !!!

  20. Baga viteza dom’Dragnea , ca s-ar putea sa ramanem curand fara tara …

  21. Ascensiunea lui Dragnea a fost posibila deoarece a candidat intr-un judet unde opozitia era foarte slaba, si a luat multe voturi de la alegatorii cu pregatire modesta, vulnerabili la populism(populism inseamna sa arunci vina pe altii, de obicei pe adversarii politici, cand vine scadenta si trebuie sa te scoti), la manipulari si la teorii de-ale conspiratiei. La fel si cei din jurul sau, pe care i-a promovat in functiile cele mai importante, provin din regiuni slab expuse la democratie , votantii lor fiind in general din localitatile rurale si dependenti de subventiile pesedeilor. Regiunile acestea au fost administrate neintrerupt de pesedei, nu arata mai bine decat celelalte, de unde concluzia ca pesedistii sunt la fel ca toti politicienii autohtoni. Scamatoriile celui care a interpretat ori de cate ori a avut ocazia rolul de victima in fata credulilor si , ulterior, s-a intitulat singur „detinut politic” poate vor reusi din nou sa-l ajute , insa stiind ca are interdictie peste Ocean si reputatie politica zero in afara, mai bine s-ar retrage la pescuit, la Belina sau altundeva, altfel va fi inca o irosire a timpului pt oamenii onesti, dar nu si pt profitorii care se vor instala repede in noul partid.

    • Revedeti filmuletul cu intalnirea electorala de la Dumbraveni(Suceava), in care Dragnea intreaba:”Ce-am facut noi?”, iar din sala i-se raspunde: „Nimic!”si cum a fost luat la rost tanarul care a dat raspunsul.

  22. CU ponta si cu Tariceanu,alti epirati ca si el,poate face partidul Expiratilor Transpirati ,pe scurt Partidul DO-Re-Mi
    Pentru o mandolina,e apt Sica,tot e si el fara de partid

  23. Dragnea poate, sigur ca nu. La Rahova sau oriunde zornaie catusele. In lumea de afara doar face valva mizand pe prostime.

  24. Dragnea se pregăteşte de studii postuniversitare… Asta chiar nu a învatat nimic din experienta anterioara. Mai Dragnea. potoleste-te, n-ai înteles nimic din cazurile Ponta, Crin Antonescu si multi altii care daca nu se autoexilau din viata politica, erau azi la Jilava? Tu Dragnea esti pui mic pe lânga coruptul de Ponta. Aceasta lichea va revenii în politica NUMAI dupa ce va albii valuta murdara.

  25. Aduceți-vă aminte ce s-a întâmplat înainte de elibererea lui Dragnea – a fost ținut în penitenciar câteva luni mai mult decât ar fi trebuit, iar în presă au început să apară titluri despre noul dosar care i s-a deschis. Mesajul a fost: noi suntem legea, facem ce vrem în țara asta și dacă nu faci ce-ți spunem mai stai 15 ani în pușcărie. Mi se pare evident faptul că misiunea lui este să rupă din electoratul AUR (dacă n-o fi și AUR creat tot în laborator).

  26. ”în Franţa, electoratul naţionalist pare capabil să aducă în funcţia de preşedinte un antiliberal charismatic” O fi vorba despre nenea ăla care seamănă cu un șobolan? Șobolan charismatic, bineînțeles.

  27. Nu-i adevarat Buduca…Dragnea a fost si este regretat ! Tripleta Liviu Dragnea-Cristian Socol-Darius Valcov ar fi dus Romania departe dar….tara noastra are multi dusmani !

  28. majoritatea comentariilor depasesc, in esență, articolul. Dl Buduca ramane un clujean caruia ii pute românismul neaos, cel fara gust de gulaș. Auzi ce incheiere, ”șovin bovin”… Nici ăsta nu mai realizeaza ca zona lui e atat de infestata de un pragmatism pagubos (lor, in primul rand). Cat despre sovinism, cativa apar si in comentarii pt. ca ei sunt bo zg ori, indiferent de limba materna.

  29. Din motive clare de securitate nationala, un partid suveranist este absolut necesar. Ba mai mult, este necesar ca Romania sa nu mai fie condusa la nivel de guvern decat de partide suveraniste. Conform documentelor de aderare, Romania face parte din UE ca stat suveran si independent, deci orice imixtiune externa in treburile interne ale Romaniei este nula si neavenita, iar guvernul este obligat sa vegheze si sa apere suveranitatea tarii. Altfel nu este guvern ci doar o adunatura de tradatori de tara, slugi ale oligarhiei europene si mondiale.

  30. ROMANII vor un partid nou care sa fie ROMANESC .

    Romanii vor
    – reducerea numarului de parlamentari ( cu care statul cheltuie lunar cu fiecare dintre ei 10..000
    euro )de la 466 la 300 .
    – desfiintarea pensiilor speciale , un adevarat furt din banii romanilor.

    Valer Dorneanu presedinte C.C.R. insumeaza din pensie si salariu ( calculat 80 % din veniturile obtinute in ultima luna lucrata, diferit de restul pensionarilor ) peste 16.000 euro/luna. ( 2019 )
    Numai PENSIA SPECIALA este de 37.800 luna . HOTIE !
    Calculate pe contributivitate magistratii ar avea pensii cu 75 % mai mici decat aceste hotii pe care ei le au facut cu legea in mana si cu acordul celor care au condus tara de a lungul celor 32 de an

    – romanii vor salarii decente pentru a trai decent.
    – romanii vor cresterea aloctiilor pentru copii , in conditiile cand un copil primeste 243 lei iar statul roman cheltuie pe luna cu un detinut 5.200 lei . O rusine nationala pentru viitorul acestei tari, copiii.
    – romanii vor pensii decente , dupa o viata de om muncita.
    Nu poti trai in Romania cu o pensie de 1500 ( media 1600 lei )
    Decalajul dintre cea mai mica , 800 lei ( se mandresc acum ca o maresc cu …200 lei . RUSINE ! )
    si cea mai mare , mult peste 70.000 lei este de neconceput intr-n stat de drept. DAR, ROMANIA NU ESTE.
    Romanii nu cer mult , DECENTA si RESPECT.

    Atata timp cat institutiile statului vor fi in cardasie cu hotii si mafiotii si nu va exista respect pentru LEGE , nimic nu va functiona in tara asta.
    Politicul este peste tot unde se fura.
    Nu asta s-a vrut in 1989 .
    Tinerii au murit degeaba .
    aA aparut hotii , securistii, mafiotii si restul lichelelor care au ingenunchiat Romania .
    PACAT, MARE PACAT 1

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.