Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a susținut, marţi, că Liga I nu este implicată în scandalul meciurilor trucate care fac în această perioadă obiectul unei anchete a Europol.
Dragomir susţine că are această informaţie de la ofiţerul de integritate al FRF, Ioan Hurdubaie. „Eu zic că sunt jumătate din ţările lumii implicate, mai puţin România. Ne-a zis generalul Hurdubaie. L-am întrebat personal dacă e ceva la Liga noastră. Mi-a spus că la Liga I nici n-a fost şi nici nu este. Clar”, a spus Dumitru Dragomir, citat de Mediafax.
O reţea criminală bănuită că a trucat 380 de meciuri de fotbal, între care partide din Liga Campionilor şi din preliminariile Cupei Mondiale, a fost desfiinţată, a anunţat, luni, Oficiul european de poliţie Europol, citat de AFP.
„Este clar că este vorba de cea mai mare anchetă din toate timpurile privind presupuse meciuri trucate”, a declarat directorul Europol Rob Wainwright, într-o conferinţă de presă la Haga. Wainwright a precizat că 425 de arbitri, conducători de cluburi şi jucători sunt bănuiţi că au participat la meciuri trucate.
Cele mai multe meciuri trucate s-au jucat în campionatele din Turcia, Germania şi Elveţia, a precizat Europol, subliniind că sunt vizate şi alte meciuri din alte campionate. Europol a arătat în conferinţa de presă un meci între Argentina şi Bolivia, în care arbitrul ungur a acordat un penalti discutabil în favoarea Argentinei.