Autorul spuselor din titlu se numeşte Dragoş Paul Aligică, este politolog şi om de casă al lui Valeriu Stoica. Pedelist şi admirator fanatic al lui Traian Băsescu, Aligică se prezintă ca fiind unul din ideologii partidului prezidenţial.
În această calitate, politologul şcolit la o universitate obscură din SUA s-a grăbit să îşi dea cu părerea pe oficinile băsiste Hotnews şi Contributors despre protestele spontane de vineri seară din Bucureşti, Timişoara şi Braşov.
Ideologul Aligică crede că manifestaţiile de solidaritare cu Raed Arafat care s-au transformat (datorită ieşirii la rampă de vineri seara a lui Traian Băsescu) în proteste virulente împotriva regimului Băsescu nu au fost „altceva decât o mare agitaţie mediatică. O zbatere cam isterică, altfel transparentă motivaţional. Interese invizibile public au fost scoase la lumină de turbion. Şi multă prostie publică şi privată ce a devenit mai vizibilă ca oricând, odată ce preşul care o acoperea a fost răsturnat în îmbulzeală. Amuzant, un pic trist, totuşi – în esenţă – nimic care să nu mai fi fost văzut şi înainte. Ceva familar. Din zare privit, pare ceva similar cu atâtea şi atâtea alte episoade (acum uitate) din trecutul recent”.
Politologul finanţat de PDL şi de Valeriu Stoica nu ratează ocazia să îşi manifeste – la fel ca şi Băsescu – dispreţul pentru poporul român: „Sigur, modul în care are loc rezistenţa, cine o face şi cum o face este uneori mai important decât ideea în sine. În cazul de faţă, vedem că modurile de manifestare trădează ceva patologic în societatea, politica şi viaţa publică românească. Dar patologic sau nu, asta e realitatea”.
Iată, prin contrast cu părerile pe care le are despre concetăţenii săi, ce laude deşănţate aduce Dragoş Paul Aligică pedeliştilor şi şefului lor suprem: „Indiferent de poziţia faţă de lege, sunteţi minoritatea care a dorit sincer reformarea sistemului de sănătate. Nu a ieşit de data asta. Asta e. Într-o democraţie un popor trăieşte exact aşa cum merită. La români, ăsta este momentan nivelul. Aţi făcut tot ce aţi putut şi în acest caz. Ca şi în alte cazuri, când aţi avut mai mult succes, aţi făcut ce trebuia făcut, în condiţiile date.
Nu uitaţi că sunteţi o minoritate care în ultimii zece ani a sfidat legile gravitaţiei politice şi sociale. Aţi dus România înainte sfidând România însăşi, aşa cum a fost ea redesenată de Ceauşescu, Iliescu şi clienţii, asociaţii şi urmaşii lor. Cred că uitaţi asta destul de des. Uitaţi cu cine aveţi de a face şi uitaţi că rezistenţa la schimbare e un fenomen social şi politic de o forţă copleşitoare. Iar prostia umană un fenomen cosmic pe care nici rezistenţa la schimbare (aşa dată naibii cum apare din discuţia de mai sus şi din ce zic experţii) nu poate s-o încapă… Dă pe dinafară din orice, inclusiv din cosmos… „.