Drepturile cetățenilor UE în Marea Britanie, în centrul discuțiilor despre Brexit

Discuțiile despre ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană se desfășoară, în continuare, într-un ritm lent. Una dintre temele negocierilor care țin în loc evoluția discuțiilor vizează direct statutul cetățenilor europeni rezidenți în Marea Britanie și, implicit, pe cel al românilor stabiliți acolo.

Situația a fost semnalată de către negociatorul-șef din partea UE pentru Brexit, Michel Barnier. În cadrul unei comunicări în fața membrilor Parlamentului European, acesta a atras atenția asupra a trei paliere în care negocierile dintre UE și Marea Britanie nu au progresat suficient: drepturile cetățenilor europeni stabiliți în Marea Britanie, situația frontierei dintre Irlanda și Irlanda de Nord, dar și așa-numita „notă de plată” pe care Marea Britanie va trebui să o achite pentru părăsirea Uniunii.

Lipsa progresului pe cele trei mari teme de negociere a fost transpusă într-o rezoluție transmisă Parlamentului European de către Bernier, urmând să fie analizată de către euro-parlamentari în cadrul vitorului summit al Parlamentului de la Bruxelles, între 19 și 20 octombrie.

Textul rezoluției semnate de europarlamentari din aproape toate grupurile parlamentare europene notează că în Marea Britanie s-au produs deja discriminări care afectează viața de zi cu zi a cetățenilor, limitându-le exercitarea anumitor drepturi. În acest sens, Michel Barnier a susținut că „doar Curtea de Justiție a Uniunii Europene de poate garanta” o interpretare corectă a acestor drepturi.

Este punctul în care viziunile celor două părți sunt divergente.

Secretarul de Stat pentru Afaceri Externe al Marii Britanii, Boris Johnson, consideră că Regatul Unit nu ar trebui să se supună jurisprudenței Curții Europene de Justiție, odată produsă ieșirea din Uniunea Europeană.

Poziția lui Boris Johnson i-a atras critici dure din partea unor lideri politici europeni. Manfred Weber, liderul celui mai mare grup din Parlamentul European, consideră că înlăturarea lui Boris Johnson din funcția de Secretar de Stat pentru Afaceri Externe reprezintă cheia pentru progresul discuțiilor despre Brexit. Weber i-a solicitat Theresei May, prim-ministru al Marii Britanii, să îl demită pe Johnson: „Vă rugăm demiteți-l pe Boris Johnson! Dorim să știm clar cine este responsabil de poziția Marii Britanii” în cadrul negocierilor. Aceasta pentru că poziția lui Johnson a venit în contradicție cu discursul public al Theresei May de la Florența, de săptămâna trecută, care adusese „o nouă dinamică” negocierilor, în opinia liderilor europeni.

Cu doar o săptămână în urmă, în cadrul vizitei sale la Bucuresti, Boris Johnson declarase că instanțele din Marea Britanie trebuie să aibă în vedere deciziile Curții de Justiție a UE: „După Brexit, vrem să protejăm drepturile românilor în Marea Britanie. Să garantăm aceste drepturi. Și să ne asigurăm că sunt garantate de instanțele din Regatul Unit. Însă aceste instanțe vor putea de asemenea să fie atente la jurisprudența, la dreptul Curții Europene de Justiție”.

În prezent, aproximativ 233.000 de cetățeni români locuiesc în Marea Britanie, reprezentând a patra cea mai mare comunitate din Regat, conform BBC.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Gabriel Zamfir 22 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.