Dronele doborîte în ultimele zile au mărit tensiunile cu ajutorul micului ecran și al propagandiștilor.
Pentru prima dată adie un aer de război. Parcă înmulțirea dronelor ar mări miza și pericolul. Poate fi un mesaj, un joc sau chiar un început de război. De mirare doar că dronele ucrainene nu au stîrnit atîta tărăboi. Unele ne-au survolat doar cu bîzîituri, altele cu alarme sau cu aplauze.
Acum arată ca o creștere programată de tensiune care ne-a prins cu pantalonii în vine. MINISTRUL DE RĂZBOI este în vacanţă, șeful Marelui Stat Major este contestat, iar președintele se fugărește cu primul-ministru. Cele două armate din propagandă, roșii și progresiștii, se chinuie să scoată un vinovat. Mesajele lor sunt eliminatorii. Să moară PSD sau Să crape USR și liberalii revopsiţi!
Lumea încă își vede de treabă și cei mai mulți nu se tem decît de cei care ne conduc. Prostia, ambițiile și nepriceperea lor sunt dronele cele mai periculoase care
zboară zilnic pe deasupra țării noastre. Și nu cad nici de-ale Dracului.
@ Dacă sunteți de opinie că CNSAS acționează ca ,,instituție coruptă”, acționând pentru favorizarea unor interese particulare, așa cum a publicat domnul Ioanițoaia ?
Si Ioanițoaia a sifonat, de ce nu ma mir, oare ?
@ Probabil că a fost și o modă , cu ,,reclama la chipsuri” , care a avut și mulți ”animatori” printre vorbitorii de ”fotbal românesc” ?
& Poate vă amintiți, domnule Nistorescu și că GSP a publicat frecvent despre actorul Mircea Crișan, așa cum cum poate vă amintiți și care dintre Gheorghe Hagi și Răzvan Lucescu vorbeau la emisiunile lui Ioanițoaia despre fotbaliști care reclame la chipsuri, cum anunță ziare de sport despre reclame cu Ianis ?
& Deci, domnu’ Nistorescu, ești de opine că Ioanițoaia și-ar fi putut ”vinde” dosarul de la securitate lui Șucu, că Șucu ar putea avea nevoie de o rețea mai extinsă ?
@ Deci, observi domnul Nistorescu, că din toată ,,gropa de gunoi” a securității, cum a indicat Petre Mihai Băcanu, ”realizată” cu bani publici, Ioanițoaia s-ar fi ,,focusat” pe Șucu, având probabil și vreun interes actual , nedeclarat public ?
@ Ce opinie aveți domnul Nistorescu , dumneavoastră ca fost ,,colaborator al securității”, atestat prin presă, despte acțiunea de tip securist a lui Ioanițoaia,, care îi publică un dosar de securitate lui Șucu, ”în siajul” lui ,, Mircea Crișan”, un dosar probabil mai specific lui Ioanițoaia ca ”expozeu”, deci ,dacă au ajuns foștii colaboratori ai securității să-și vindă și dosarele de la securitate, fiind totuși un atac la persoana lui Șucu pe care le-ar putea contesta și la instanțe , ca drepturi de imagine publică , deci, dacă sunteți de opinie că Ioanițoaia s-ar fi apucat să publice și ”ca să scape de bani” ?
Estimam confuz in exprimare și nu vii cu dovezi.
Tu esti dovada, n-ai turnat, esti un nimeni sarantoc.
… altfel erai bogat si te numeai Sucu.
Vă mai amintiți de Dragnea ,dar de Viorica Dancila?
Atunci ne-am ratat viitorul !
Când Johanniss i-a dat jos cu „sprijinul”românilor care au ieșit în stradă pentru că cei doi îl încurcau pe Belfer să-și pună în practică „reformele”.
Au urmat împrumuturi uriașe la dobânzi uriașe!!!
Bolojan merge înainte după modelul Belferul Johanniss. !Stăpânii lui l-au asigurat că nu pățește nimic.
Grecizarea României este aproape.
Felicitări „nea Cornel”,au mai revenit și comentatorii și alta faina se macină acum la moara .
Ce cred eu nu e atât de important pentru că sunt un cititor și comentator ,dar multe din cele spuse AICI S-au adeverit .
Președintele și primul ministru nu sunt in război ,colaborează ,uși dau mâna pe sub masa.
Scoaterea PSD de la guvernare a fost un plan comun.Acum guvernul zburda si poate „guverna”la nesfârșit .
Până la sfârșitul lumii!!!
nistorescu are o mama ceamai desteapta dintretoti
Va multumim. Tipic pentru „Deci Cristoiu”… un bun maestru.
Tipic pentru „Deci Cristoiu”…
Decand ministrul apararii are vreun rol in doborarea dronelor de spionaj ? Este mult mai sanatos ca acest nepriceput userist sa fie absent de oriunde, concediu pe viata, este ministrul minus-zero. Lasati apararea pe mainile militarilor pregatiti pentru asta !
Scurt , clar și la obiect ! Televiziunile și , nițel presa scrisă , au împuțit societatea . Aflată în adormire . Felicitări maestre !
E/nu e război – de vină sunt rușii.
In situatia actuala datorita faptului ca avem oameni politici nepotriviti ,care nu cunosc nici macar legile si constitutia ,care nu sunt diplomati si dau mereu cu batul in balta ,stropindu-se intr-un final singuri ,am ajuns intr-o situatie destul de periculoasa atat pt. tara ,cat si pt. romani.Nefiind o tara foarte puternica si nici foarte dotata din punct de vedere militar ,poate nu ar fi de loc rau sa renuntam ca sa ne incordam muschii ,mai ales ca nici prea mare incredere nu poti avea in cei care spun ca ne vor apara in caz de razboi.Hai sa incercam sa ne linistim putin fara sa mai agitam situatia pt. ca suntem prea mici ,pt. un razboi atat de mare .
Un proverb din lumea larga spunea asa:” Degeaba detii tu adevarul absolut , daca vin 2 sau 3 indivizi si sustin altceva ,acela devine adevar, nu cel absolut pe care-l detii tu!”Felicitari domnule Nistorescu!
‘Indiferent dacă există într-adevăr război sau nu… Tot ce contează este să fii în război’ – George Orwell, ‘1984’.
Propaganda+Dezinformare+Diversiune = Isteria cu *Vin rusii*!.
Totul pentru INDUSTRIA de ARMAMENT mondial, precum cu industria farmaceutică de la Covid, de a imbogatit pe bancheri la bursa!. Nicusor trebuia sa dea „explicatii” intr-o zi pentru toate astea !.
Cam prea mult talc in „mesajul” maestrului!!
Azi un pic, maine un pic, ne incalzim ca broasca in oala cu apa si la sfarsit ne trezim ca luptam alaturi de statul terorist ucrainean.