În unele regiuni din Anglia se zice că un coşar aduce noroc unei mirese. În ultima duminică de iulie nu mergeam la nici o nuntă, nici măcar la a mea, când am fost acostată lângă cimitirul Eroilor Revoluţiei de un coşar care mi-a aruncat grâu pe maşină ca să-mi aducă noroc. Obiceiul acesta este vechi de sute de ani în România, ţară membră a Uniunii Europene de cinci ani. Nu am crezut că îmi aduce noroc, dar a fost un gest original, nu s-a văitat şi apariţia lui reprezenta un moment teatral, în pur stil românesc.
În România e greu să discerni unde se opreşte viaţa şi unde începe teatru. România este un spectacol care nu se mai sfârşeşte.
Eram în sudul Bucureştiului în drum spre Dunăre. Am trecut pe lângă bănci, mall-uri şi case noi. Zona s-a dezvoltat mult în ultimii ani, şi chiar Jilava, cu bine cunoscuta sa închisoare, pare un orăşel plin de viaţă. Pe măsură ce ajungi pe autostradă, îţi dai seama totuşi că această parte a României este încă izolată. Sunt mai multe camioane decât autoturisme şi cu greu găseşti o benzinăarie între Bucureşti şi Giurgiu. Vezi dealuri şi câmpuri de porumb şi floarea-soarelui unde Mihai Viteazul ar fi luptat împotriva armatei turceşti acum câteva sute de ani. Am trecut peste râul Neajlov (cât îmi place numele acesta de origine slavă), scena unei lupte în 1595 între oastea aliată munteano-transilvăneană, condusă de Mihai Viteazul, care a ieşit victorios, şi oştile otomane invadatoare conduse de Sinan Paşa.
În 2006 am fost la Călugăreni de Ignat, zi în care sunt sacrificaţi porcii. S-a spus atunci că va fi ultimul an de Ignat pentru că România intră în UE, unde sacrificarea animalelor nu este permisă în afara abatoarelor. Eu cred totuşi că animalele sunt tăiate în continuare, aşa cum se face de sute de ani, cu sau fără UE. Odată ce ajungi la Giurgiu, prinzi radiourile bulgăreşti.
Shalgar Radio şi Edno Radio 1 emit pe ţărmul românesc al Dunării. Sunt două naţiuni pe maluridiferite ale Dunării, două limbi distincte şi două alfabete diferite. Singurele sunete comune sunt cuvântul ”da” şi omniprezentele cântece pop americane.
La Giurgiu am luat-o la dreapta. Jumătate dintre maşini sunt înmatriculate în Bulgaria deoarece taxele sunt mai mici în Sofia şi Ruse decât în România. La dreapta mea este România, iar pe stânga se află Bulgaria. Drumul este plin de gropi şi de şoferi distraţi, iar cerul este plin de păsări. Sunt măgari, vaci, cai, capre şi oi peste tot în satele sărace de lângă Dunăre, mai multe animale decât oameni. În perioada comunistă, numai localnicii umblau nestingheriţi pe aici. Zona a fost închisă şi strict monitorizată de forţele de securitate. Acum poţi să vii şi să pleci cum vrei şi să intri în Bulgaria fără viză. Mai târziu, când soarele şi-a pierdut din putere, ne-am dus până la Dunăre, o panglică argintie care taie verdeaţa din România şi Bulgaria. Suntem la ţară şi nu sunt decât copaci, iarbă şi tufişuri. Pe malul românesc era o barjă ruginită, aş zice din anii ’50, iar copiii din partea locului făceau baie.
Dunărea, anul 2011. Fluviul curge prin 10 ţări, plecând din Munţii Pădurea Neagră şi ajungând în Delta Dunării. România are mai multă Dunăre decât orice altă ţară, mai mult de 1.000 de kilometri. Fluviul este un poem. „Dunărea Albastră” de Johann Strauss preia o parte din această poezie. Fluviul are mai multe denumiri. Dunărea, Donau, Dunav, Duna şi alte denumiri în limbile care folosesc alfabetul chirilic. Este al doilea fluviu în Europa ca mărime după Volga, iar curenţii săi sunt puternici. Dunărea a văzut şi a inspirat multe poveşti. Oamenii au murit în fluviu încercând să fugă din România comunistă. Unii s-au înecat, alţii au fost împuşcaţi şi alţii au fost întorşi în România de către paznicii iugoslavi. În anii ’90 aici s-a desfăşurat o importantă contrabandă cu benzină. De la miniştrii guvernului român până la pescari din Caraş-Severin, toţi s-au îmbogăţit peste noapte. Fluviul a fost poluat cu cianură şi substanţe chimice, dar până acum a rezistat.
Sturionii populează Dunărea de 200 de milioane de ani. Un pescar român s-a îmbogăţit în 1999 , când a prins un exemplar ce avea 82 de kilograme de icre negre. Drumul lângă Dunăre nu seamănă cu drumul pe Valea Oltului sau drumul pe Valea Prahovei, fiecare dând impresia unui carnaval beat. Aici sunt mai multe păsări decât maşini şi mai multă muzică decât înjurături.
Peste tot e verde, dar şi sărăcie şi lene. Nu ştiu din ce trăiesc oamenii, dar este o poezie să asculţi radioul în limba bulgară când eşti pe partea românească a Dunării. Nu uita să-ţi închizi telefonul mobil, dacă nu doreşti să plăteşti taxele de roaming, deoarece telefonul tău crede că este în Bulgaria, nu în România.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.