Dumnezeu nu și-a întors fața de la noi

Tancurile trec în trombă, trenurile militare trec în trombă, elicopterele de patrulare trec în trombă, vârtejurile lor ridică praful saharian, ca și cum și-ar fi întors Dumnezeu fața de la noi, taman acum când Lumina Învierii trece marea cea marea către sufletul nostru, nu și-a întors fața, zice Marin Sorescu proaspăt ieșit intr-o poezie frumoasă de-a lui, nu și-a întors fața de la noi Dumnezeu, zice Nichita Stănescu, proaspăt ieșit intr-o poezie frumoasă de-a lui, minciuna oficială își face mendrele cum vrea ea, șoptește un vatman proaspăt ieșit din tura de noapte, vremurile sunt aspre și nebune, zice o florăreasă proaspăt ieșită din casă, victima fraternizează cu agresorul, zice un judecător proaspăt ieșit la pensie, un colonel în rezervă, proaspăt ieșit la plimbare zice că ar fi o pricină de război, Marea Mediterană schimbă jocul politicii europene pentru că s-a răcit instantaneu, Germania dă cu biciul în țările din Est, să le învețe ea ce înseamnă democrație, Franța face pe mironosița, China ne tot sperie de ne clănțănesc dinții, planeta Marte are de gând să pună laba pe noi, Rusia nici nu vrea să audă de noi, Africa nu are nici o treabă, trenurile militare trec în trombă, fantomatic iar Dumnezeu ne privește drept în ochi, se deghizează și te privește în ochi, așa, drept în ochi, Bebe de la Guvern vine să ne zică niște secrete secretoase de mai mare dragul, vulcanul din Islanda ne poartă sâmbetele, lumea vrea să iasă pe străzi într-un elan general al libertății, afaceriștii de toate culorile fură de sting tot ce se poate fura, o balenă ajunge pe Dâmbovița și ne zice niște măscări în limba engleză, Dumnezeu ne privește drept în ochi, acum ne privește drept în ochi, ce să-i spunem noi în Noaptea de Înviere, vai, parcă nu mai avem cuvinte, madam Calomfirescu plânge într-una, ce să-i zică ea lui Dumnezeu când o să stea față-n față cu El, Pompiliu de la Universitate își dă cu părerea, chiar așa, zice el, ce să-i zicem noi lui Dumnezeu când el știe până și gândurile noastre vinovate, vai, cum le mai știe, strigă Geta de la etajul trei, vine și poștașul Gore, are scrisori din Primul Război Mondial pentru Aglaia Protopopescu de la iubitul ei care, se pare, a luptat sub zidurile Berlinului, le citim profund impresionați și plângem cu toții, atât de impresionați, stăm ciotcă în fața blocului și plângem acolo cu toții, atât de aproape unii de alții și Dumnezeu ne privește, poate dojenitor, poate mustrător, poate amuzat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.