După URSS, UERSS

Ce se întâmplă cu lipsa de suveranitate a României în cadrul UE cu privire la legile justiției (deși Tratatul constituțional al UE nu prevede această cedare de suveranitate) îi dă dreptate faimosului disident sovietic Vladimir Bukovski, care spunea că după URSS va urma UERSS. Indiferent de pretext (că, de pildă, la noi, lupta cu corupția ar fi mai importantă ca la ei), amestecul liderilor UE într-o chestiune suverană a României n-are cum să dea o imagine bună democrației practicate în Uniune.

Sigur că, de facto, UE nu se vrea o democrație clasică: dovadă că acolo nu legiferează Parlamentul, ci Comisia Europeană. Am acceptat acest deficit de democrație, dar sunt deja țări care nu sunt de acord ca acest deficit să fie extins peste marginile Tratatului: Italia, Polonia, Ungaria.

România încă nu și-a luat curajul de a spune, în forurile europene, lucrurilor pe nume: „Destul. Știm ce vreți: să controlați justiția din țara noastră, ca să aveți garanții că interesele voastre de afaceri vor fi protejate“.

De ce această lipsă de curaj? În primul rând, din pricina prea multor cozi de topor din țară și din grupul nostru de europarlamentari. În al doilea rând, de teama represaliilor. În al treilea rând, pentru că majoritatea parlamentară din țară  care și-ar putea lua acest curaj este fragilă (fragilizată). În al patrulea rând, pentru că președinția României, de la Băsescu încoace, a ales (voluntar) să joace prea puțin pe cartea suveranității. Drept urmare, la fel joacă și SRI.

Istoria noastră cunoaște un moment important în care România s-a opus politicilor URSS atunci când suveranitatea urma să fie încălcată prea tare. Era vorba atunci despre politici agrare.

Cum oare de nu ni se pare și o mai gravă încălcare a suveranității în materie de justiție? Să nu o spunem, dar să acționăm în contra acestei încălcări! – aceasta pare a fi tactica adoptată de PSD – ALDE. Poate că e mai bine așa. Dacă ar fi după opoziție, nici n-am spune nimic, nici n-am face ceva.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

5 Comentarii

  1. ce e mult strică, inclusiv laşitatea şi pasivitatea asta morbidă, căreia marii noştri „bărbaţi de stat” îi spun „rezistenţă surdă”. Cu aşa rezistenţă s-a ales Albă ca zăpada cu himenul sită şi toate sfincterele sparte…

  2. Don Buduca, ce spui dta se stie! Romania este condusa de la Bruxels, fara a se respecta tratatele de aderare! MCV si ce ne fac ei zilnic este o adaugire la tratate, lucru nepermis! Dar interesul economic si politica al celor de la UE, din linia intai, bate tratatele!

  3. De ce a disparut articolul intitulat (aproximativ) ‘Se stringe latul in jurul FDRG’?

  4. FELICITARI! In acest articol ati atins adevarul pur din jungla politica romaneasca . FELICITARI inca o data…

  5. Nu numai respingerea planului Valev, care ar fi transformat Romania intr-un colhoz CAER, a fost un moment important in istoria contemporana a Romaniei. La fel de important a fost cel din august 1968, care a spalat rusinea anului 1940. Atit cit ii permitea lesa Yaltei dar si limitele propriilor conducatori, Romania s-a orientat catre Occident. A beneficiat astfel de licente occidentale mai mult decit oricare alta tara comunista. Rasplata insa a fost Malta.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.