Eseistul, jurnalistul, fostul dizident anticomunist Radu Portocală a publicat anul trecut la editura franceză Kryos un portret nimicitor al Președintelui Emmanuel Macron: Le Vague tonitruant („Vagul asurzitor”). Efigia Președintelui francez e izbită mărunt, din toate pozițiile, de un pamfletar flamboaiant și cu un dichis al satirei cum de multă vreme n-am mai citit, scrie pe blogul sau Radu Calin Cristea.
„Nimic nu este întîmplător la acest stil bine articulat pentru a mușca atunci cînd și cum trebuie, dar întotdeauna mortal. Nu se simte în această schiță desenată cu pensula înmuiată în vitriol o descriere a priori reprobatoare, chiar dacă pare destul de clar că intrarea pe scena politică a lui E. Macron, bafta chioară, vidarea de substanță a retoricii acestuia și, deasupra tuturor, tentațiile sale autoritariste îl scot din sărite pe Radu Portocală. Acesta pare mai degrabă să ia o distanță inspirată față de un personaj politic care, privit îndeaproape, i-ar fi dezvoltat probabil apetitul pentru salve caustice și mai devastatoare. Opinia lui Portocală, împărtășită de altfel de numeroși observatori politici, este că ascensiunea lui Macron se datorează, în primul rînd, puterii „indecente” a presei: „(Presa) a demonstrat că poate, într-un singur an, să facă un președinte pornind de la nimic, la fel cum poate transforma un roman prost într-un best-seller internațional.” Purtat pe brațe de o presă deșănțată, Macron este analizat de R. Portocală ca un produs comercial prozaic, avînd pe etichetă mențiunea – „Președintele Franței”.
După zăpăceala din primul tur datorată îndeosebi ieșirii din cursă a lui Francois Fillon (Les Républicains) – 19,91%, E. Macron (23,75%) s-a pomenit proiectat, cu destul noroc, în turul al doilea alături de Marine Le Pen (21,53%) ce reprezenta extrema-dreaptă. Puștiul Macron, mereu cu gura pînă la urechi, sportiv, energic, fără frămîntări intelectuale epuizante, însemna, desigur, o ruptură de prezidențiatul fosil al lui F. Hollande. Nimic nu-l împiedică să exclame: „Sunt un făcător de miracole!” ori „Voi fi un Președinte jupiterian!” Portocală: „Înainte de a-l cunoaște (pe Macron) – dar sunt ei astăzi, cu adevărat, mai avansați în acest domeniu? – francezii aflară din sondaje că îl iubesc deja cu o proaspătă și viguroasă ardoare și că își doresc să aibă șansa de a-și lăsa destinul în mîinile acestuia.” Macronismul defilează en fanfare și cucerește, cu aceeași alură sprintenă și irezistibilă, redute semețe de talia Parlamentului, în speță Camera inferioară, acolo unde, cu „excentricitatea unui megaloman”, noul Președinte poate trage sforile, dicta după bunul său plac și profita de o brumă de acoperire legală. Macron folosește aceeași strategie ca Președintele Băsescu și comilitonii acestuia între 2004-2014: anunță că Franța se află într-o criză acută și trebuie salvată în regim de urgență. Ca atare, „vrea să creeze într-o lună o nouă clasă politică”. Scurt pe doi.
Nimeni nu coboară la surse, presa e încîntată de inovațiile bătăiosului magician, francezii ascultă și privesc, ba chiar îl creditează pe acest Zarathustra în costumație de clovn, „votînd un om virtualizat.” Peste tot și niciunde, Macron se află într-un turnir de vizite dificil de monitorizat pe radarele diplomatice ale universului. Din 14.05.2017 pînă în aprilie 2019 Președintele Macron a făcut 84 de vizite prezidențiale în 49 de state. Repetiția este mama învățăturii: o maximă desăvîrșit funcțională și prin multiplicarea halucinantă de întîlniri ale lui Macron, fără vreun azimut decelabil, cu lideri uriași sau mititei de pe pămînt, într-o télé-réalité ce poate suci mințile electoratului francez aflat și acesta într-un vortex de informații deconcertante pompate dinspre social media. ”Haosul a ocupat un teritoriu fără apărare”, scrie Portocală, și de aici n-a mai fost decît un pas pînă la invocarea Mitului Eroului Salvator care și-a găsit în E. Macron o întruchipare ideală. Prezidențialismul pus în operă de Macron rupe barierele constituționale, căpătînd, în opinia lui Portocală, trăsăturile consacrate ale unui Líder Máximo ce domină și confiscă toți ceilalți centri de forță din la douce France. Nu lipsește asocierea cu cultul personalității din „epoca de aur” ceaușistă. Pricepîndu-se să alterneze severitatea cu joaca aparentă, pe fondul unei apatii naționale iscate de politica bătrînicioasă a partidelor din Hexagon, freneticul Președinte francez a înfipt în doar cîteva luni steagul puterii sale asupra Adunării Naționale. Scrie Portocală: „L‘Assemblée dorită și obținută de Emmanuel Macron nu va fi nimic altceva decît o anexă a executivului, un birou de înregistrare a iluminărilor prezidențiale. Mai rău: ea va fi expresia unei prea mari puteri date unui singur om de către puțin peste o zecime dintre francezi”. În analiza pe alocuri patetică, dar à coeur ouvert neliniștită, a lui Radu Portocală, viitorul Franței sub Macron arată rău de tot, cu atît mai mult cu cît gena politică deja explicită a acestei zeități funambulești, dar predispusă la cinice autocratisme, poate dezvolta tumori periculoase în trupul uneia din cele mai sănătoase democrații europene. Cocoțat pe soclul unui egocentrism ce pare ilimitat, „personajul este, fără îndoială, construit astfel: satisfăcut de el însuși și de reușitele sale succesive, mare admirator de sine, privește din înalturi mizerabilii care nu reușesc să-și depășească condiția de nimicuri.” Zăpăcind și dreapta și stînga prin mișcările sale derutante, politica lui Macron seamănă, în reprezentarea iarăși seducătoare a lui Radu Portocală, cu o partidă de tir absurd: „(Macron) dă adeseori impresia că se dedică unor exerciții de tir cu arcul pe o vreme apăsător de cețoasă: săgeata pleacă, desigur, dar nu este practic nicio șansă ca ea să se înfigă unde trebuie. În aceste condiții, faptul însuși de a trage cu arcul n-are niciun sens.”
Pătimaș, dar, în egală măsură, jemanfișist, ușor afectat, dar întotdeauna într-un siaj autoironic, remarcabil în variația de limbaj savant și oralitate, Radu Portocală face figura unui hedonist dezabuzat. S-a trezit pe cap cu un Președinte aiurit, teribilist și care își etalează ifosele la scară planetară: „În pofida pozelor sale singuratice și a afișării convingerii că a fost atins de grație, Emmanuel Macron nu are nimic dintr-un bărbat de Stat. Stigmatul lăsat asupra lui de birocrația care l-a născut e prea bătător la ochi. Și dacă, pentru că nu e abuziv să-l numești un accident provocat, a devenit șef, el nu va deveni probabil niciodată un mare șef. Nu are nici stofă, nici suflu.”
Nu mi-aș călca pe inimă să închei opiniile mele despre această fermecătoare carte fără a menționa o pățanie a autorului, memorabilă în felul ei. Radu Portocală a publicat în 2015, la Editura Cartier de la Chișinău, volumul Un Președinte împotriva României. Iată și tema cărții, destul de previzibilă de altfel, într-o prezentare a autorului: „Am scris o serie de articole şi cronici de-a lungul „deceniului Băsescu” – şi sînt gata să recunosc că nu am acordat nici o simpatie, nici o indulgenţă marinarului din dealul Cotrocenilor. Ca spectator angajat – pentru a folosi expresia lui Raymond Aron – nu aveam vreun motiv să gîndesc şi să scriu altfel sau altceva. În aceeaşi stare de spirit am scris în acea perioadă şi despre grupul aşa-zişilor intelectuali prezidenţiali. Acum un an, cînd se termina mandatul lui Traian Băsescu, am pus cap la cap aceste texte, aşezînd înaintea lor cîteva rînduri în care spuneam eventualului cititor că ele constituie nu atît o cronică a preşedinţiei lui, ci mai degrabă consemnarea furiilor şi dezgusturilor mele din acea perioadă.” Volumul lui Radu Portocală avea să se volatilizeze însă înainte de a fi așezat pe standurile librăriilor. Mai mulți cititori prezenți la așteptata lansare a cărții la Tîrgul Gaudeamus (2015) au cerut explicații reprezentanților editurii moldovene. Povestește mai departe Radu Portocală :„Cînd o cumpărătoare a întrebat de ce cartea e ascunsă, i s-a răspuns că e o decizie a editurii. Puţin mai tîrziu, la o întrebare similară, un domn aflat acolo şi-a arătat furia faţă de mine: Cum îşi permite să se lege de cei mai mari intelectuali ai ţării? Şi a adăugat: Publicarea acestei cărţi a fost o greşeală. Nimic nu putea fi mai semnificativ.” Cei doi editori de la Cartier (Erizanu și Galaicu-Păun) n-au suflat o vorbă : „Nu cred, comentează Portocală, că o ciudată perversitate îi face să ţină ascunsă o carte la care au lucrat şi despre care mi-au arătat că au o părere bună. Cred, mai degrabă, că în ultimul moment li s-a spus că au greşit, că au tipărit o carte ticăloasă care nu merită să existe. Fără nici o intenţie de a dramatiza, pot să afirm că volumul Un preşedinte împotriva României, publicat la Editura Cartier în noiembrie 2015, face în momentul de faţă obiectul unei cenzuri. Nu ştiu cine a hotărît-o, dar pot să bănuiesc. Şi, în orice caz, ştiu de ce s-a luat această hotărîre, pe care n-o pot califica decît drept mizerabilă.”
Cenzura avea să pună la pămînt cartea lui Portocală prin infuzii de otrăvuri lente soldate cu dispariția acesteia din librării. La fel a pățit și Dorin Tudoran cu cartea sa Băsesc, deci exist (Cartier, 2015). Cin‘ să fie, cin’ să fie? „Statul subteran”? N-are cum, din moment ce, nu-i așa?, nici nu există.
Scriitor ca format intelectual și stilist de primă mînă, Radu Portocală a îmbrăcat spontan cămașa jurnalistului de investigație în alte două memorabile cărți unde atacă versiunile oficiale ale autorităților postcomuniste: România, autopsia unei lovituri de stat, Editura Continent, 1991 și L’exécution des Ceausescu, Larousse édition, Paris, 2009. Dizident anticomunist provenit dintr-o veche familie de liberali (tatăl său, mort în 1952 în închisoarea de la Sighet, a fost deputat, senator, primar, ministru etc.). Portocală scrie în exilul său parizian după ce fusese inculpat de regimul ceaușist, în 1977, la capătul unui simulacru de proces, pentru „înaltă trădare contra orînduirii socialiste.” Cu siguranță că, și din aceste considerente, Radu Portocală ar fi meritat cu prisosință un tratament măcar mai prietenos din partea Bucureștiului.
Despre Macron numai de rau,nu este omul pe care l-au dorit francezii! Politia lui a ucis,schilodit si ranit mai multi francezi decat toate atentatele teroriste,fara ca acest clown politic sa angajeze o dezbatere adevarata cu francezii in suferinta care demonstreaza saptamanal de cca 6 luni! Iar cartea lui Portocala despre evenimentele din 1989 denumirea corecta este „România -autopsia unei lovituri de stat în țara În care a triumfat minciuna”o carte perfect adevarata si care arata cum si de ce ne balacim in minciuna de 30 de ani!
https://vdocuments.site/download/romania-autopsia-unei-lovituri-de-stat-radu-portocalapdf
Da, l-am citit si textul dlui Portocala e perfect adevarat, scris cu talent. Doar ca, daca mi se permite o mica observatie (inclusiv asupra recenziei asupra acestui text), Macron n-a fost adus in principal la putere de catre mass-media. Aceasta din urma, chiar daca a devenit de ani de zile „inamicul public nr. 1” (sau unul dintre inamicii principali ai societatii) n-a fost decit mizerabila unealta de propaganda a politicii macroniste, probabil cea mai antisociala si reactionara din cite a cunoscut Franta ultimelor zeci de ani. Si presa (mai ales cea audiovizuala) continua sa constituie o mizerabila si ticaloasa masinarie de propaganda, manipulare si politica de incercare de spalare a creierelor. Lucrurile trebuiesc privite ceva mai larg, toate trusturile media apartin mai mult sau mai putin unei oligarhii fianciar-bancare, multinationale, grupuri tentaculare din industria farmaceutica, petroliera, cea a armamentului si lista nu e inchisa. La care se adauga actiunile subterane ale francmasoneriei si altor sulfuroase grupari a caror disparitie n-ar face decit sa scape omenirea de niste plagi biblice (Bilderberg, grupul de la Davos, etc). Toti si toate acestea, da, au CONSPIRAT pentru aducerea la putere in Franta (ca si in alte parti ale lumii) ale marionetei Macron, care la urma urmei nu face decit sa execute niste ordine si un program bine stabilit dinainte. Ceea ce mi s-a parut, personal, destul de neinteles (in momentul alegerilor de acum doi ani, imediat dupa aceea am cam inceput sa intru la banuieli …) care l-au propulsat la Elysée pe acest jalnic mascarici si gasca sa de strinsura, a fost faptul ca practic aproape toate celelalte partide au propus candidati care ori nu aveau nici o sansa din start (de exemplu socialistii, aflati in plina „explozie in zbor”) ori s-au fisiit lamentabil, citeodata chiar in faza finala (Marine Le Pen). Ciudat, nu ? Cei care practica schiul isi amintesc cred cum se striga la munte : „Pirtieeee !” ….
Radu Portocala : oameni politici interbelici, condamnati, el însusi critic al comunismului. Teza asa zisilor de la GDS, care-au preluat teoria (conspirationista) a „totalitarismului comunist”. Conceputa-n SUA pe filiera nazista (Hannah Arendt & comp). Doar ca României dupa Unirea de la 1918, pâna la si-n timpul WW2, la fel ca astazi, de altfel, i-au lipsit oamenii politici de talie. Tipii si presa facându-i, între razboaie si-n timpul WW2, jurmânt de supunere Germaniei naziste (asa cum acuma le fac SUA). Ca Radu Portocala a devenit disident (si numai al „comunismului”) nu-i o surpriza. Privind aventurile lui recente: cenzura dupa ’89 a cartilor în România „democrata”, membra a seraficei UE fara pata, întruchiparea însasi a libertatii de expresie: falsificam alegerile pentru a jefui România (de la Basescu la Johannis, primii doi presedinti de dupa ’89 fiind ori criminal impotent – Iliescu – , fie îndoctrinat si demolator – Constantinescu cu GDS-ul lui cu tot. La fel lui Macron. Pe care Radu Portocala-l vede perfect. Tipul asumându-si o postura à la Andersen, „Hainele-mparatului” – gol. La fel, si fara exceptie, tuturor liderilor – si inculti, si parveniti – europeni, indiferent de nivel. Totalitarismul abia acuma se-ntâmpla. Pagini facebook ori tweet blocate ori suprimate-n masa. Somajul ca normalitate. Finele natiunilor. Distrugerea clasei de mijloc, finele sistemelor sociale. În capatul celalat al sirului aflându-se mascari de tip Johannis (care i-a si precedat lui) – Macron. Nici o deosebire-ntre cele doua „alegeri”. Dupa, însa, Macron zbantuindu-se, într-adevar, între concepte si vrând sa devina liderul întregii Europe, în timp, totusi, ce Johannis toata viata va ramâne-n trecut. Si-n privinta Mafiilor, a lui Macron e cuprinzatoare, „progresista” si „globala”, fata de-a lui Johannis, care tine de clientela slugarnica (din care si face parte).
„Intimplarea” dateaza din februarie a.c. dar, „multumita” grijii Palatului Elysée si unei prese (inclusiv audio-vizual) de rahat, vinduta „pina in virful urechilor”), tinuta sub tacere, soferul personal (de serviciu) al lui Macron a refuzat sa opreasca la un control alo politiei (stiti, astia sint baietii aia care simbata de simbata fac antrenamente „in viu”, pe manifestanti). Urmartea fugii de la locul controlului de politie ? O gingasa mingiiere pe crestet din partea satrapului Emmanuel le Premier si o mutare disciplinara in alt serviciu ! Hmmm … ma rog, parca pe timpu’ lu’ nea Nicu asta se chema cam „mustrare scrisa cu averisment” si afisare la „Tabloul Oamenilor Muncii”, sectiunea „Asa, NU !” … C-asa-i in tenis !
completare : Macron mai si minte de stinge, e-adevarat, si-nconjurat de-o echipa sinistra, pâna de curând, si provocatori, mishtocari cu toata lumea-n afara lor si-a idolului lor mai ceva decât Regele Soare, si mincinosi (Benjamin Griveaux). A ramas, însa, cu copia siameza si la fel de violenta a lui Griveaux, Castaner-banditul, ministrul de interne. Si cu debili la Ministerul Economiei si Bugetului: Bruno le Maire, Gérard Darmanin …care, cu totii, nu scot decât perle pe gura: „vrei sa gasesti de lucru? du-te vizavi”. „Vestele Galbene, de extrema dreapta”. Când les Black Blocks, „infiltratii” veniti de prin Europa, zice tot Macron, sunt de extrema stânga. Minte si când da numarul demonstrantilor, si când spune ca „n-au nici un program, demonstreaza ca sa demonstreze”. Îsi bate joc de lume DACA-I SARACA, dându-si, însa, coate cu multinationalele. A vândut Alstom, desi era una din marile firme strategice franceze, americanilor. Ascoval devenind proprietatea lui Brittish Steel. Si se pregateste sa privatizeze surse enorme de venituri, Les Aéroports de Paris si La Française des Jeux (jocurile de noroc). Asta-i cu Macron si baietii lui veseli (= chefuri si baruri de noapte pâna dimineata, cu „fetite vesele”din rândurile carora te mai si pomenesti cu câte-o ministra, de parca Dancila cu orizontala ei de Birchall). S-a spus despre Macron c-ar fi „Jupiter”, înc-un Roi-Soleil, când, în realitate el si mignonii-i deschind de-a dreptul din Henry III de Valois…
Cine din anticomuniștii reali, adevărați, fară teatru, când exista comunismul și nevictizându-se când nu a mai existat a fost apreciat sau promovat în România post 1990? “Intelectualitatea” mică de fapte și mare de patimi a chemat în țară, a propus și susținut vreun dezident real? Vedeți vreo diferență între Iulius Filip și Lech Walesa? Intelectualutate în marea ei majoritate este o adunătură de mediocrii, leneși și fruipturiști. Așa ca tot ce se întâmplă și ce ni se întâmplă este normal.
@Emil : Iulius Filip-Lech Walesa. O diferenta marunta, si-anume ca Iulius Filip era singur (si de dus la casa de nebuni, cu donquijotismul lui prostesc, fara nici o anvergura : la presedintia unei tari de talia României ajungeau -fiind, acuma, înlocuite prin mail-uri -, cel putin 400 de scrisori pe zi. Citirea lor fiind facute de-un serviciu special. „Securitate”, pe dracu’! Tipii din serviciile respective de citire a corespondentei pentru presedinte fac si selectiile, „promoveaza” câte una. A lui Iulius Filip n-avea cum sa fie „promovata”, cu apelul lui absurd la organizarea unei „Solidarnosc” în România. Daca vrei s-aibi o organizatie, tu singur îti cauti aderenti, îi declari obiectul, o-nregistrezi la tribunal si te-ocupi de ea. Nu cu anarhia unui „hai sa facem un Solidarnosc si la noi în sat”, pentru care-a si fost internat la psihiatrie. Lech Waleça avea, cel putin, legitimitate, era seful unui sindicat. Nu stiu care-i erau revendicarile reale, „jos comunismul” nefiind una, a se vedea haosul din toate tarile estice la caderea lui, în ’89. Si regretele tuturor, astazi, „în comunism era mai bine”, „alta data era mai bine”, fiindca-ntr-o societate concurentiala e vorba de lupta fiecaruia pentru supravietuire („homo homini lupus”). „Comunismul” îndemnând la pace si solidaritate, si realizând o anumita armonie sociala (proprietatea colectiva asupra mijloacelor de productie + blocuri „muncitoresti” în orase, cu apa curenta, canalizare si-ncalzire centrala) + învatamânt si sanatate gratuite, fata de „privatizari” scandaloase, distrugerea patrimoniilor, „da-te la o parte, ca vreau sa-ti iau locul, si daca nu, te strivesc!” + de fiscalitatea excesiva pentru fiecare lucru de care-ai nevoie. Lasând deoparte costurile enorme ale campaniilor electorale (care-au mai si devenit permanente).
Ca si la noi , consider ca E.M. nu-i decat o marioneta , care-i deranjeaza f. tare pe francezi cu masurile lui sociale dar si cu slugarnicia desantata fata de frau A.M., francezii fiind oameni mandri si fuduli , prin gena lor!
Ca sa nu mai spun cum privesc francezii , o intalnire cu D.T., cu sotiile ! Toate conteaza , mai mult sau mai putin! P.S. In ce categorie de organizare sociala putem incadra kibutz-urile si mosavele evreiesti , superperfor-
mante ? Fondul este important , nu forma !
Macron e doar fake president. In spatele lui e papusarul cu ONG-urile alea care ne aduc open, freedom, funky, bla bla si evident anti-coruptie adica noua smekerie de condus tarile prin sisteme paralele indiferent de votul nostru.
mda….Piticul porno al Frantei, un odios din ordinul caruia pina acum au fost arestati mii de Francezi Patrioti.Alte sute au fost schiloditi; in timp ce Timmermans, Gay Verfolstadt sau cum mama lui il cheama, Juncker, Weber si alti cercopiteci sionisti nu vad si nu aud despre atrocitatile din Franta macroului.Pentru astfel de marionete sioniste, care-si vind tara, poporul, credinta, bogatiile naturale, doar pentru un post de unde isi pot etala orgoliul bolnav exista o singura solutie. Cea a lui Tepes. Pentru ca solutia italienilor cu Mussolini a fost prea blinda.Si solutia asta trebuie aplicata in masa tututror politicienilor care s-au inchinat Familiei de Banksteri Criminali rothschild
@Malagamba : pe tipul de casa de nebuni îl cheama Verhofstadt. Si ce se-ntâmpla-n Europa (ori în SUA), la ora de fata, n-are nici o legatura cu „sionismul”. „Sionism ” = dreptul evreilor la stat national propriu. Si-n sensul asta, sunt si multi evrei (de stânga, am impresia) anti-sionisti. „Piticul porno al Frantei”: pâna acuma, în spatiul public, tipul nu s-a manifestat „porno”. Obraznic, dând cu bâta, violent, brutal, batjocoritor, da, „porno”, însa, ba.