Stoltenberg, convins că Franţa va rămâne un ”aliat solid’

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi-a declarat convingerea joi, la Bruxelles, că Franţa va rămâne un aliat „solid şi important” indiferent de viitorul său guvern, relatează AFP, preluată de Agerpres.

„Mă aştept ca Franţa să rămână un aliat puternic şi important în viitor”, a declarat Stoltenberg, întrebat despre eventualele sale îngrijorări cu privire la rezultatul alegerilor legislative anticipate.

„Experienţa demonstrează că aliaţii NATO au reuşit întotdeauna să rămână uniţi, indiferent de diferitele partide aflate la putere şi de diferitele majorităţi parlamentare”, a adăugat el.

Câştigător al alegerilor europene din Franţa, partidul Adunarea Naţională (RN, extrema dreaptă) al lui Marine Le Pen a cerut întotdeauna ieşirea Franţei din comandamentul integrat al NATO. Preşedintele partidului, Jordan Bardella, a afirmat însă că această retragere este acum condiţionată de „stabilizarea situaţiei din Ucraina”.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a criticat miercuri ambiguităţile RN faţă de Rusia şi dorinţa sa de a „părăsi NATO”.

Franţa s-a retras din comandamentul militar integrat al NATO în 1966, sub preşedinţia lui Charles de Gaulle, în numele suveranităţii naţionale, după care a reintrat în 2007 sub conducerea preşedintelui republicii de atunci, Nicolas Sarkozy.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

5 Comentarii

  1. O bomba suficient de puternica explodata in apa canalului Manecii va transforma Franta intr-un „aliat lichid”. Asa ca, fiti mai atenti !

  2. Altu prostănac.. Francezul are de recîștigat țara,. și nu este exclus un război civil,.Franța este o zonă de instabilitate politică..Imigrația islamistă domină, și vor termina creștinul.. Iși vor ține promisiunile urlate pe străzi..Un stoltemberg, marionetă, cu mansarda goală,..nu poate pricepe niște evenimente, sau e ticălos pîn la măduva oaselor..

  3. Stoltenberg zice.face ,drege,organizeaza,etc.Nici o zi fara ….Stoltenberg,aceasta maimuta din teatrul de marionete ce este NATO.Acest Geonel norvegian habar nu are care e diferenta dintre o grenada defensiva si una ofensiva dar stabileste el care si pe care se ataca iar europenii sunt atat de idioti incat sa nu-i dea suturi in kur.E cum te-ai inrola voluntar si te-ai duce la razboi condus de bufonul regelui calare pe un cal de lemn cu o sabie de plastic in mana.Abia astept sa-l vad si pe retardatul de Werner sef de NATO si armata germana condusa de Von Mohammed trecand iar Prutul si Nistrul impreuna cu armata romana de mascarici cu cotiere,genunchere si ochelari tip Rambo sa aiba unde sa ia cafteala.
    Mai ieri Prostanacu norvegian ne anunta ca se duce sa-l traga de urechi pe Victor Orban.Dupa o intalnire a aparut si a zis ca-respecta hotararea Ungariei de a nu se ralia NATO in inarmarea Ucrainei-.In acest moment NATO este rupt in doua parti,Polonia,satele baltice si Finlanda raman in centru si nord rupta de Romania care este singura in zona sud-estica.Grecia ,Serbia,Croatia,Austria,Slovenia,Ungaria si Slovacia asigurand zona tampon de securitate creata de alianta Rusia-China.Prevad ca foarte curand Romania va deveni o Cuba europeana cu o baza americana tip Guantanamo in ea.Deocamdata rusii au trimis ceva bombardele pe submarinul ala special la 100 de km de USA si nu va mai pleca de acolo pana cand Ucraina va deveni mica cat Letonia.

  4. Credibilitatea odată pierdută nu ți-o mai recîștigi niciodată,,. Și asta e valabil și pentru organizație,,..

  5. Domnul Jens Stoltenberg, inca nu intelege ca sfirsitul epocii de aur al celor care au nenorocit intreaga Europa se apropie .Totul a pornit de la deciziile luate inconstient de a intervenii in conflictul militar intre Ukraina si Rusia.Occidentalii nu trebuiau sa intervina mai ales ca aceste tari nu faceau parte din NATO si nici din EU.Acum vor culege roadele greselilor facute .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.