De mulți ani buni, când vine luna septembrie știu că am câteva bucurii. Sunt bucurii în sensul bergsonian al termenului, adică nu simple satisfacții psihologice. Căci, sigur, a te gândi că o persoană dragă s-a născut în prima lună a toamnei, când vara nu s-a dat cu totul bătută, este o bucurie deplină: realizezi brusc că viața acelei ființe are și un sens moral, destinal, nu numai pentru că ea există, ci pentru că propria ta viață ar fi altcumva fără ea. Mai mult: în cazuri speciale ai și convingerea că viața multora care cred în cultură și au dorit să fie modelați de idei și opere ar fi fost diferită fără întâlnirea cu asemenea ființe, inevitabil rare. Dintre aceste persoane, astăzi o să o amintesc pe Ecaterina Oproiu, care a venit pe lume într-un septembrie și, după cum aflăm din cele trei volume de Jurnal publicate în ultimii ani, datorează enorm părinților și bunicilor pentru alcătuirea morală a sufletului său. Înainte de toate, cinstea și dârzenia ca trăsături ale valorilor de libertate și demnitate a persoanei.
Oricine vrea să înțeleagă atitudinile și convingerile manifestate de Ecaterina Oproiu, dar și conținutul operei sale deopotriva, va fi uimit să constate că niciodată nu a renunțat la apărarea valorilor fundamentale, cele care definesc indestructibilitatea condiției umane pe pământ: să fii liber, să fii demn, să crezi în egalitatea morală a tuturor ființelor umane, să fii solidar cu toți cei nedreptățiți și umiliți. De unde a învățat Ecaterina Oproiu să fie așa și nu altfel ? Onestă în chip deplin, singură mărturisește că datorează mult, foarte mult, părinților și bunicilor și multor cunoscuți, profesori, prieteni pe care i-a întâlnit în ocaziile vieții. Nu o să enumăr personalitățile culturii române pe care le-a cunoscut direct pentru că, aproape sigur, cei ce vor citi aceste rânduri au parcurs deja filele volumelor Jurnalului său. Acolo vor regăsi, de altfel, nu numai admirabile portrete cum sunt cele ale lui Liviu Ciulei, Radu Cosașu, Iorgu Iordan, Marin Sorescu, Ion Popescu-Gopo, Octavian Paler, Tita Chiper și Alexandru Ivasiuc, Elvira Godeanu, Florin Piersic, Ovid Crohmălniceanu, dar și radiografia ultimelor șapte decenii de istorie românească. Nu numai cea a cinematografiei autohtone, nu numai cea a Festivalurilor de la Cannes, transmise atât de competent și grațios ani la rând în timpul ”micii liberalizări „, ci și o istorie a climatului politic și social și din anii ’40 de sfârșit, și din anii ’50, și din anii ’60-’70, dar și din anii ’80 ai trecutului secol.
Ecaterina Oproiu a învățat în tot acest răstimp să fie recunoscătoare vieții pentru cât și câte a primit și să nu dea dovadă de hybrisul prea des întâlnit printre mulți intelectuali pentru care orgoliul și vanitatea lor sunt unitatea de măsură a tot și toate pe lumea aceasta. A spus în câteva ocazii că a avut noroc să fie salvată, când trebuia, cum trebuia și de către cine trebuia în momente dificile ale vieții. O asemenea întâlnire destinală este cea cu familia Niculae și Elena Bellu. Niculae Bellu era primul redactor responsabil al României Libere din 25 August 1944, unde foarte tânara Ecaterina Oproiu a fost jurnalistă, una rebelă pentru că liberă în gândire și în expresie. A înțeles că nimeni altcineva în acele vremuri maniheiste și ideologizate n-ar fi acceptat fără pedeapsă comportamentul său nonconformist. Mai mult, viitorul autor al „Eticii lui Kant” (1974) este cel care i-a marcat destinul într-un fel greu de imaginat dacă nu ținem seama de ce înseamnă, pur și simplu, grijă, ajutor, responsabilitate și autenticitate între oameni: dincolo de timp, dincolo de scuze, dincolo de împrejurări „ingrate”. Iată, printre altele, și pentru ce apare ca importantă luna septembrie în viata Ecaterinei Oproiu, o relatare semnificativă în acest context: „Voiam să-mi întind o capcană. Bellu a fost pentru mine întruchiparea zicalei <Ein Man, ein Wort>. Dacă demult se jura pe zei…, ei bine, eu nu voiam sa jur, ci să mă angajez în fața lui că în septembrie, moartă-coaptă, o să dau examen la Arhitectură. Mă angajam în fața celei mai înalte autorități morale, așa era Niculae Bellu pentru mine: soția lui, Elena, era produsul lui.”
În orice caz, pe mine nu mă poate mira nicidecum faptul că sunt urmări și mai evidente ale acestor întâlniri destinale. De pildă, piesa „Nu sunt Turnul Eiffel” a fost discutată în sufrageria familiei Bellu, iar „Cerul instelat deasupra noastră”, nu numai ca sintagmă, ci și ca semnificație trimite explicit, fără nici o îndoială, la celebra formula a lui Kant, „cerul înstelat deasupra noastră și legea morală din mine”, atât de îndrăgită de amândoi.
Mai este o temă importantă legată de întreaga viață a Ecaterinei Oproiu: cea a condiției femeii și a statutului feminității în lumea contemporană. Nu cred că cineva poate scrie o istorie a emancipării femeii în societatea românească, fără să țină seama de cărți precum:„3×8 plus infinitul, dialoguri despre condiția femeii”, (1975), „Interviu” (1976), „Un idol pentru fiecare” (1970), „Greta Garbo” (in colab., 1972), la care trebuie adăugate, desigur, „Nu sunt Turnul Eiffel”, „Cerul înstelat deasupra noastră”și „Parlez-moi d’amour”, sau „O cină romantică”. Deja, observ cu plăcere cum în teze de licență, master și doctorat numele său este citat tot mai mult și tot mai consistent de studenți și studente care văd o legătură substanțială între conținutul cărților sale, între atitudinile sale manifeste în spațiul public, și, mai ales, văd consecvența convingerilor sale pentru apărarea unui feminism ferm, dar și atent la drepturile și sensibilitățile legitime ale celeilalte jumătăți din umanitate. De mult timp aștept ca feministe precum Mihaela Miroiu, Aurora Liiceanu, Laura Grunberg, Daniela Frumușani, Romina Surugiu să integreze în studiile lor competente ideile Ecaterinei Oproiu. În beneficiul tuturor. Al cauzei feminismului și feminității, deopotrivă.
Când scriu aceste rânduri, afară-i un soare și o atmosferă de septembrie melancolic. Se potrivesc toate, parcă, unei meditații pe marginea temei: de ce despre intelectualii autohtoni cu adevărat valoroși se tace cu atâta încrâncenată putere dizolvantă? Se tace în toate formele tăcerii dintotdeauna. Ca neamintire a numelui lor. Mai ales când acest lucru s-ar cuveni. Ca uitare vinovată de a-i pomeni. Cu deosebire atunci când ceilalți nu știu că ei există, dar cel care uită, nu, deloc, din contra. Ca intenție, din păcate, de prea multe ori reușită, de a-i desființa printr-un gest ignobil, bine plasat în context, sugerând că ar fi pătați și plini de culpe care nici măcar nu mai trebuie discutate.
În ceea ce mă privește, sunt optimist: a sosit timpul ca memoria bună să prevaleze asupra impresiilor izvorâte doar din interese mărunte, omenești, prea de tot omenești. Despre cei cu adevărați valoroși nu se poate tăcea la nesfârșit. Mai ales când prin trecerea timpului se vede unitatea morală a unei vieți de intelectual. A unei vieți precum cea a Ecaterinei Oproiu.
Mi-amintesc cum la TV de nenumarate ori am vazut si revazut cu mare placere piesa de teatru „Cerul instelat deasupra noastra” a dnei Ecaterina Oproiu…mi-o amintesc, mi-amintesc si vocea ei distinsa si distincta, o intelectuala rafinata si deosebit de placuta…disparuta insa din spatiul public dupa ’89…
O prezenta agreabila, o doamna frumoasa si eleganta, o feminista inteligenta, cum o vad azi pe dna Mihaela Miroiu(pe care o admir la fel de mult!), care ne-a mai colorat viata in vremurile alea cenusii..
Cam rar in spatiul media numele Ecaterinei Oproiu. Sunt singurul care i-am mai evocat numele pe forumul Cotidianului, odata si la moartea inegalabilului Cristian Topescu. Nu am sa uit in veci cronica facuta de Ecaterina Oproiu in revista CINEMA, pagina a II-a, ultimul numar din decembrie 1970, finalei Campionatului Mondial de Handbal disputata la Paris, Orasul Lumina, in decembrie 1970, cand am devenit pentru a treia oara Campioni Mondiali, finala comentata de Cristian Topescu. Nu cred ca exista in istoria comentariilor si a cronicilor sportive altceva care sa-i egaleze pe cei doi. Cata dragoste, patriotism si admiratie pentru sportivii romani au putut etala cei doi, pentru ca in final Ecaterina Oproiu sa nu-l uite pe comentator, incheind apoteotic, „Bravo, Topescu, De trei ori, Bravo”!!!
” valorile” romanesti sunt trecatoare. A observat asta dl Cartarescu care anticipa ca nici dracu nu va mai vorbi de el dupa ce da coltul. De sia si incear a disperat sa fie in continuare adolescent cu freza Beatles ca doar are numai 64 de ani. Am prins vremea cronicilor elegante ale doamnei Oproiu din revista Cinema si de la Telecinemateca TVR . Mai erau si Florian Potra sau Suchianu.Fiecare incerca sa aduca un strop de educatie si civilizatie in contra barbariei de stat dominante. Azi cronicarii de film sunt facuti la fara frecventa ca CTP ul care nu a citit decat SF uri sau madam Nistor , traducatoarea de videocasete cu Bruce Lee . In plus E Oproiu nu avut nici TUPEUL nemasurat si obrazul gros al lui Dinu Sararu de a iesi sa mai dea lectii de etica dupa 1989 in conditiile in care a produs romanele gretoase filo comuniste cu tarani
VEZI FA LILI FLEATA CE BINE ERA IN SOCIALISM,NU CUNUNISM,CUM SPUN TOTI TEMBELII SI RETARDATII.
DOAMNA FILM ESTE PRODUSUL ACELUI SISTEM. A INVATAT,A SCRIS,A CONDUS REVISTA CINEMA,-40 DE ANI-,A SCRIS TEATRU,
A FOST IN JURIUL DE LA CANNES.
CAPITALISMUL LUI MARAX ESTE AL HOTILOR,JEGURILOR,ANALFABETILOR,-TROMPA,BECALI,JOHANIS FIUL LU GHITLER,SECURISTUL ORBAN SI SLUGA LUI BARNA=2 UNGUROI FOMISTI,TOATE MAFIILE,CRIMINALUL DINCA…SUNT PRODUSELE CAPITALISMULUI CRIMINAL.
CE BINE SI LINISTE ERA IN REPUBLICA SOCIALISTA ROMANIA=11 MIL DE SALARIATI-TOTI CU CARTI DE MUNCA,4 MIL.DE ELEVI SI STUDENTI SI ETC.
DOAMNA FILM A FOST PROMOVATA,IN RSR.RESTUL DEBERDEILOR MAMELUCI..calalitru,spoitorul de var caca..linescu,SECURISTUL
HOT DE EDITURA,unul cu nume de sluga-ilicitu sau ilici jegosul chel,piticul porno cu par pe fata,blesu-presu-plesul,.
si astia educati tot in socialism.dar,MARI LICHELLE ,IN FRUNTE CU HOTUL EDITURII POLITICE-CERE ERA SI A MEA.
Ecaterina Oproiu: o raza de soare. Admirabila. Si enciclopedica. Iosif Sava, Dan Haulica, D.I. Suchianu, într-adevar, Florian Potra, Stefan Augustin Doinas si Irinel Liciu, George Calinescu, Ioana Petrescu de la UBB Cluj…suma importanta de oameni colorati.
Comentariul livrat de „lili” o defineste inca o data drept o bolsevica ciumata cu misiunea temporara de a lovi in „ciuma rosie”!!! Trecutul comunist ne ajunge mereu din urma de cate ori e evocata cate o personalitate care a facut parte integranta din acest trecut sumbru, edulcorat la comanda de aceste prezente…
Spune-mi cu cine te casatoresti ca sa-ti spun cine esti, vezi Murgescu legendat ca „antisovietic” pentru a fi instalat in fruntea unui institut controversat, trambulina perfecta, cu contributia viitorului sef KGB Andropov, artizanul „Planului Valev”, o provocare bolsevica celebra la vremea respectiva care propunea o aberatie, „diviziunea sociala a muncii” din LAGARUL DE CONCENTRARE COMUNIST unde Romaniei i se rezervase rolul de „granar”!?
Diversiunea vizibila din stratosfera a fost autodemascata ulterior, cand Andropov a facut o cotitura radicala odata cu instalarea lui Ceausescu in fruntea Romaniei si legendarea acestuia ca „dizident”, in vederea obtinerii prin inselaciune
de la puterile occidentale a tehnologiilor necesare supravietuirii comunismului!In acest scop a fost inscenata „Primavara de la Praga”,o operatiune europeana cu destabilizari in Franta si Germania care sa contrabalanseze inscenarea ceho-slovaca
menita lichidarii opozantilor anticomunisti si profilarii „dizidentului” Ceausescu…
@Charlie: Esti dus cu sorcova rau baiete. Mergi mai bine la pascut gistele. Poate viata in natura sa te mai dezmeticeasca cumva.
@ 1 FOCHIST DE LA OTELARIA DIN TARGOVISTE : Esti Editat amice ! E si normal , ce dracu’ poate sa stie un fochist ! Ecaterina Oproiu nu este produsul sistemului comunist ! Nascuta in 1929 , in 1945 avea 16 ani ! Deci scoala si a educatia a primit-o in sistemul de valori liberal , concurential , de promovare a meritocratiei ! Plus educatia din familie , familie formata in acelasi sistem ! De altfel ceea ce a realizat socialismul in Romania este rezultatul muncii parintilor si bunicilor nostri , oameni nascuti , crescuti si educati intr-un sistem care nu avea nimic comun cu comunismul ! Comunistii nu au niciun merit ! Au stat pe margine cu biciul si pistolul in mana ! Cand , pe cale naturala au disparut acele generatii , si tara a ramas pe mana ,, omului nou ” , rezultatul s-a vazut imediat ! Praful si pulberea s-a ales sub ,, conducerea ” derbedeilor de la ,, Stefan Gheorghiu ” ! Si uita-te la asa zisii conducatori ai Romaniei de azi ! Astia sunt 100% produsul educatiei comuniste ! Asa ca vezi-ti de linguroiul de la otelarie si nu te mai baga in treburi rezervate oamenilor inteligenti !
„Anonim”, ca esti Editat securista stim de la prima ta aparitie cu acest pseudonim acum cateva luni, constient ca pseudonimele anterioare, de front, te-au demascat irevocabil!Incapabil sa emiti o judecata, oricat de anemica, te rezumi la atacuri abjecte. Cand o sa intelegeti modul de legendare a unor agenti ai Securitatii drept „deviationisti/defectori”
pentru uz extern atunci o sa fie prea tarziu! Istoria bolsevismului e plina de astfel de legendari, respectivii actionand in strainatate ca oameni de „larga cultura” sau de „stiinta” facand naveta la conferinte si simpozioane unde veneau in contact cu camarazi din tarile capitaliste aflati in serviciul serviciilor locale!!! Nu insist intrucat esti suficient de tamp sa nu intelegi, cultura ta in domeniu fiind nula, putinile lucrari de falsificare a istoriei pe care le-ai citit avand asupra ta efectul scontat de falsificatorii bolsevici.Faceti degeaba umbra pamantului…
Apropo, Murgescu s-a demascat post-lovitura de stat kgb-ista, sustinand ca „Planul Valeev”, pe care-l atacase la ordin si nu din ratiuni stiintifice, a fost un plan generos care daca era aplicat alta ar fi fost …soarta comunismului!!!
Mai trebuie sa stiti, voi prostacii securisti de toate… raturile, ca UNESCO colcaie de agenti bolsevici din toate tarile lumii, sotia lui Murgescu fiind o obisnuita a casei…
@ Charlie
Unde s-a demascat Murgescu? Poti sa dai referinte sau esti doar o biata intoxicare securista? – legendata, desigur !!
NU DE ALTA DAR MURGESCU A MURIT IN AUGUST 89 🙂
Invata-ne tu mandrete! … cu ochi albastri … legendati … 🙂
@Charlie: Pentru pura ta informare, desi aceasta sigur nu te va vindeca de delir, utilizez acest pseudonim de peste 10 ani. In general, nu dau nici o atentie balivernelor tale care, dincolo de grosolania exprimarii, sint pure ineptii, produs al unei minti bolnave.
@Nastratin: Ce spui este partial adevarat. Generatiile anilor 60′-70′ s-au format cu concursul predecesorilor si nu au mai cunoscut dogmatismul perioadei cominterniste. Ecaterina Oproiu a fost, alaturi de altii de care pe moment imi amintesc doar de Malvina Ursianu, unul dintre reperele acelui timp. Asta nu inseamna ca a fost perfect imuna la vicisitudinile timpului dar, intre zisii dizidenti care au emigrat si cei care au ramas in tara, parca totusi sint de prefereat ultimii, caci tara nu o poti lua pe virful incaltarilor. La urma urmei, nici un sistem nu este fara cusur si, pe cale de consecinta, compromisurile sint inevitabile. Azi, cind o dogma a fost inlocuita cu alta, recte cea a corectitudinii politice, acest fapt este perfect vizibil.
Numai ea si Catinca Ralea erau peste tot!
Da, a fost o autoare deosebita care mi-a sădit mica și modesta mea pasiune pentru film iar mama mea îmi povestea că încă din școală, colega ei Catrinel era deștepta clasei. Îmi amintesc câteva din zisele ei de duh: decât un mic Priestley, mai bine un mare Andreescu ; despre Andy Cotizo Herescu – avem și noi alendelonul nostru ; despre football – un sport care solicită inteligența de la genunchi in jos. Copil fiind, eu îmi făceam lectiile cu televizorul Temp 2 pe masa și abia asteptam sa apară Cinema-ul ca să-i citesc articolele. Pe strada N. Titulescu, spre vechiul Pod Basarab, după intersecția cu Petru Maior, era o băcănie, cea mai mare din cartier, unde trotuarul se largea de azi i-am spune ca o mica parcare. PS: Când nu găseam ceva La Dorobanțu pe Grivița, bunica mă trimitea La Oproiu pe Titulescu, că acolo avea sigur !!!