Eclipsa totală din 2028 atrage turiștii ca un magnet. Hotelurile din Noua Zeelandă sunt aproape pline

Sophie Barker, primarul oraşului Dunedin, vorbeşte despre eclipsă ca despre un eveniment remarcabil şi spune că întreaga comunitate este pur şi simplu entuziasmată.

Eclipsa totală din 2028 atrage turiștii ca un magnet. Hotelurile din Noua Zeelandă sunt aproape pline

Sophie Barker, primarul oraşului Dunedin, vorbeşte despre eclipsă ca despre un eveniment remarcabil şi spune că întreaga comunitate este pur şi simplu entuziasmată.

Hotelurile din orașul Dunedin din Noua Zeelandă se pregătesc pentru eclipsa totală de soare, prima din regiune din ultimii peste 850 de ani. Deşi mai sunt doi ani până atunci, rezervările se fac în avans.

Luna va trece prin faţa Soarelui pe 22 iulie 2028, la ora 16.17, şi va proiecta o bandă de umbră cu o lăţime de aproximativ 100 de kilometri peste o parte din sudul Noii Zeelande.

Toate zonele aflate în această bandă – de la populara destinaţie turistică Queenstown, în vest, până la oraşul Dunedin, în est – vor fi cufundate în întuneric deplin, în plină zi, timp de 2 minute şi 51 de secunde, relatează The Guardian.

Dunedin Leisure Lodge este unul dintre hotelurile care primesc deja solicitări de rezervare. Aproape că şi-a epuizat deja locurile rezervate pentru „pachetul dedicat eclipsei”, care include şi o pereche de ochelari speciali pentru observarea fenomenului.

Ultima eclipsă totală vizibilă din Dunedin a avut loc în 1163

Dr. Ian Griffin, astronom şi director al Muzeului Tūhura Otago, spune că ultima eclipsă totală vizibilă din Dunedin a avut loc în anul 1163, înainte ca oamenii să ajungă în Noua Zeelandă.

„Vom fi primii oameni care vor vedea o eclipsă totală de Soare din această parte a lumii, ceea ce este extraordinar de emoţionant”, arată dr. Griffin. „Cele trei minute de întuneric, dacă cerul va fi senin, vor fi absolut memorabile pentru oricine le va trăi”, mai spune el.

Eclipsa, vizibilă din orice loc

Este prima eclipsă totală de Soare vizibilă din orice loc din Noua Zeelandă după cea din 1965.

Dunedin este un oraş cu aproape 130.000 de locuitori, iar autorităţile estimează că vor fi aproape 35.000 de vizitatori. Griffin se pregăteşte pentru acest moment încă din 2013.

De curând, muzeul din Dunedin a dat startul numărătorii inverse de doi ani până la eclipsă, într-un eveniment care se anunţă unul dintre cele mai importante momente turistice din istoria oraşului.

„Mi-am cumpărat casa tocmai pentru că eclipsa va putea fi observată de acolo”, a spus un locuitor.

Eclipsa va avea loc în mijlocul iernii din Noua Zeelandă, la scurt timp după sărbătoarea Matariki, care marchează Anul Nou maor.

Matariki este denumirea maoră pentru grupul de stele cunoscut în alte părţi ale lumii drept Pleiadele. Acest roi stelar este vizibil din Noua Zeelandă timp de 11 luni pe an. Dispare de pe cer pentru aproximativ o lună în timpul iernii şi reapare în jurul solstiţiului de iarnă.

Ceva cu adevărat unic în lume

Oraşul Dunedin intenţionează să organizeze un festival care va începe odată cu Matariki. El va culmina cu eclipsa totală.

„Este ceva cu adevărat unic în lume. Avem această sărbătoare culturală dedicată cerului nopţii,. Iar aproximativ zece zile mai târziu vom avea parte de o eclipsă spectaculoasă”, a spus Griffin.

Sophie Barker, primarul oraşului Dunedin, vorbeşte despre eclipsă ca despre un eveniment remarcabil. Spune că întreaga comunitate este pur şi simplu entuziasmată.

„Acest eveniment remarcabil este acum ferm la orizont”, a conchis el.

Citește și: Ce speră oamenii de ştiinţă să înveţe de la eclipsă?

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.