BREAKING NEWS Eliminarea pensiilor speciale intră la vot

Proiectul de eliminare a pensiilor speciale va fi supus votului final al Camerei Deputaților pe 28 ianuarie, a anunțat președintele forului legislativ, Marcel Ciolacu. Acesta a explicat că va fi scos amendamentul prin care sunt eliminate indemnizațiile speciale pentru sportivi și personalități.

„La Camera Deputaților am hotărât ziua de 28 ianuarie plen pentru votarea proiectului de pe ordinea de zi privind pensiile speciale. Nu mai avea rost ca PSD să facă o altă solicitare de sesiune extraordinară, chiar era un joc mai mult politic și dădea o notă de neseriozitate. Proiectul de lege nu mai trebuie dezbătut. Va veni în plen la vot și vom scoate amendamentul Comisiei privind sportivii și personalitățile României care erau prinse în acel amendament. Cu alte cuvinte, pe 28 va fi dezbatere, scoțând acel amendament, plus vot final”, a declarat Marcel Ciolacu, la Parlament, după ședința Birourilor Permanente Reunite.

Dezbaterile din Comisia de specialitate au avut loc pentru ambele inițiative privind eliminarea pensiilor, atât a PNL, cât și a USR, însă raportul favorabil a fost dat pentru propunerea PNL.

Proiectul PNL are în vedere eliminarea pensiilor de serviciu pentru mai multe categorii, printre care: deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitare al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, funcţionari publici cu statul special, funcţionari publici parlamentari, membrilor corpului diplomatic şi consular al României, membrilor Curţii Constituţionale şi a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România. Indemnizațiile speciale nu au fost eliminate în cazul militarilor și polițiștilor.

Președintele Comisiei pentru Muncă, deputatul PSD Adrian Solomon a depus un amendament prin care indemnizațiile de merit pentru sportivi și artiști sunt eliminate.

Însă, în ședința plenului din 18 decembrie, Camera Deputaților nu a supus votului proiectul de lege al PNL privind eliminarea pensiilor speciale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

9 Comentarii

  1. Hai sa va vedem ! Terminati o data cu aceasta batjocura si umilinta nationala a pensiilor speciale ale procurorilor, judecatorilor, curtii de conturi, etc. etc. Sa se multumeasca cu pensia pe contributivitate ca vor avea o pensie destul de mare. Deci, nu va atingeti de pensiile contributive chiar daca omu are o pensie mai mare. Daca a contribuit legal la Bugetul asigurarilor sociale de pensii poate sa aiba si 1 miliard pensie , da!

  2. O mare lovitura electorala pentru PSD si Marcel!Sa vedem …Orban numai se vaita,ca n-are aia,n-are ailalta si o trimite pe Bestia de la Invatamant in controale televizate,ca altadata Pintea pesedoaica de la sanatate
    Atat le duce capul si sa se uite dupa barbati..

  3. Un mare fas si o multa gargara! Nu are nimeni curaj sa se ia de pensiile magistratilor, nici macar sa le limiteze la un maxim rezonabil. Fostul procuror general va intrat in vrie cand va vedea fluturasul lajumate.ro si va mai tortiona cativa amarsteni care muncesc la vila facuta „cinstit” precum Portocala. Ce sa mai zic de Onea zis Lucica! Banditul nici macar 704 lei pensie nu merita, ci ar merita sa stea la racoare la Sighet unde a stat Coposu!

  4. Ce inseamna pensii speciale? Ce e si ce au special de cer pensii speciale? Eu stiu clar: pensia e in baza contributivitatii la casa de pensii, e clar? Nu are nineni dreptul la pensie speciala, deoarece fiecare cetatean si-a ales singur locul de munca, fie si prin numire politic! Au avut salarii destul de mari si beneficii cu duiumul toate categoriile care cer pensii speciale! As putea sa clarific toate avantajele de la locul de munca din toate: armata, aviatie, politie, judecatorii, procuratura, primarii plus restul. Cei care au muncit o viata din greu, avantaje IOC, nici macar procentul care trebuia sa beneficieze privind toxicitatea in confectii(tesaturi vopsite, aburul de la fierul de calcat, in vigonia: vopsitul tesaturilor), tot au anulat dar cei care au lucrat la birouri primesc procentul de toxicitate desi lucrau cu creionul, pixul sau creta pe hartie!

    • Parere,

      Afirmi ca ai putea sa enumei avantajele alora. Enumera-le, ca sa le aflam cu totii.

  5. Dacă se votează eliminarea PENSIILOR NESIMȚITE în Parlament, e o frecție la piciorul de lemn. Orice ce LEGE votată în Parlament nu se aplică RETROACTIV. Cu alte cuvinte cei care au deja pensie specială nu sunt afectați de această lege. În acest caz GUVERNUL lui Și’că Mandolină ar face bine să dea o OUG și să impună impozit pe aceste pensii speciale de 90% cel puțin. Dacă nu o fac înseamnă că sunt părtaș cu ei la furt din bani publici.

  6. „Eliminarea pensiilor speciale intră la vot.” Intra la vot, dar altii o iau in bot/cei care au contribuit !!!
    – Ca astilaltii sunt „speciali” / nu te-atingi de ei/ sunt dumnezei/vai de capu’ lor /micimanii ! Prost si foarte prost a fost inainte de ’89 ; acu’ ne pricopsiram /holearce peste holearce ! … Pensii pe contributivitate, holearcelor !

  7. NIci un cuvant despre cei cca 30.000 de beneficiari de pensii necontributive luate conf. Legi 8/2006 !!!Aceasta lege acorda un plus de 50% din pensie pentru 9 Uniuni de creatie ale cineastilor ,poetilor ,artistilor plastici ,arhitectilor si ZIARISTILOR !!!

  8. Este un proiect de lege care nu afecteaza pe cei care au in plata asemenea pensii NESIMTITE.Corect era proiectul de lege introdus de ORLANDO TEODOROVICI cu impozitarea acestora si aplicarea acestui proiect de acum inainte.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.