Elisabeta Lipă, despre sport și încredere

Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a afirmat, joi, la sediul COSR, că jucătoarea de tenis Simona Halep, a cărei suspendare pentru doping a fost redusă de TAS de la 4 ani la 9 luni, s-a lăsat pe mâna echipei conduse de antrenorul Patrick Mouratoglou, care a înşelat-o.

„Eu de la început am fost sigură că Simona Halep este nevinovată, pentru că un sportiv de talia Simonei, luptându-se cu cele mai bune jucătoare din tenisul mondial, nu poate înlocui o proteină de câteva sute de euro cu o proteină de un dolar borcanul. Deci este clar că aici a fost ruptura. Un sportiv face ce ştie el mai bine, iar echipa este cea care stă în spate şi ştie de ce are nevoie sportivul ca să performeze. Ea s-a lăsat cu toată încrederea pe mâna acestei echipe şi echipa a înşelat-o”, a afirmat Elisabeta Lipă.

Aceasta a precizat că şi-ar dori ca Halep să se poată califica la Jocurile Olimpice de la Paris, sportiva demonstrând în ultima perioadă că este un caracter puternic.

„Mi-aş dori ca Simona Halep să ajungă la Paris. De un an şi jumătate Simona a dat dovadă de un caracter puternic, pentru că nu este uşor să treci prin ceea ce a trecut ea. Îi doresc din toată inima să ajungă acolo, pentru că are două ediţii la care a dorit să ajungă şi nu a reuşit. Eu sper ca din a treia încercare să ajungă la Jocurile Olimpice, pentru că un sportiv, oricât de bun ar fi el şi de talentat, dacă nu ajunge măcar o dată la Jocurile Olimpice să reprezinte ţara, nu mai zic de cel care urcă pe podiumul olimpic, nu este împlinit. E o satisfacţie care este foarte greu de descris în cuvinte. Un sportiv nu se simte bine dacă nu ajunge să participe la competiţia supremă”, a adăugat Lipă.

Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, joi dimineaţa, la întoarcerea de la Dubai unde se antrenează, că nivelul în circuitul WTA este acum unul destul de ridicat şi că va fi o mare provocare pentru ea să se apropie de primele 10 locuri ale clasamentului mondial. De asemenea, ea a afirmat că va face totul pentru a participa la Jocurile Olimpice de la Paris, din această vară. Halep a participat la JO din 2012, de la Londra, dar a pierdut în primul tur.

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, declara, miercuri, pentru AGERPRES, că ar fi un vis împlinit ca jucătoarea de tenis Simona Halep să participe la Jocurile Olimpice de la Paris şi să câştige o medalie.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a admis apelul depus de jucătoarea română de tenis Simona Halep şi i-a redus, marţi, la nouă luni suspendarea de patru ani dictată de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA).

”Procedura de apel a TAS a cuprins procese intensive şi o audiere de trei zile care a avut între 7 şi 9 februarie, la Lausanne. Comisia TAS a audiat numeroşi experţi şi martori, majoritatea prezenţi fizic la audiere. Comisia a determinat în unanimitate ca perioada de patru ani de ineligibilitate impusă de tribunalul independent al ITF să fie redusă la nouă luni, începând cu 7 octombrie 2022, perioadă care a expirat pe 6 iulie 2023. Întrucât termenul a expirat înainte ca apelul să fie depus la TAS, completul TAS a hotărât că e oportun să emită dispoziţia cât mai curând posibil, împreună cu un comunicat de presă cuprinzător”, se arată în comunicatul TAS.

Simona Halep fusese suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, pe 12 septembrie 2023, de către Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA). ITIA a precizat atunci că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).

Simona Halep a dat în judecată compania canadiană care a produs suplimentele nutriţionale din cauza cărora consideră că a fost testată pozitiv şi a fost suspendată patru ani pentru dopaj.

Halep cere despăgubiri mai mari de 10 milioane de dolari de la Quantum Nutrition, care produce Schinoussa Superfoods, după testul pozitiv la roxadustat (medicament folosit de oamenii cu anemie, n. red.) din 2022, de la US Open.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

3 Comentarii

  1. De unde dracul ați mai ieșit?…mai sunteți mulți s-o pupați în rachetă?…
    Mai trebuie să iasă la interval următorii;
    Ciucă, Ciolacu,Iohannis, Rolex, baba Vinga, jiji,…

  2. Faceti cumva ca marii sportivi, adevarati campioni care merita toata aprecierea sa inteleaga ca e bine sa se rezume la ce stiu ei sa faca, adica sa fie buni si sa castige medalii. O data porniti sa comenteze …e alta poveste in care ne apar ridicoli si agramati. Sincer si cu parere de rau.

  3. Felicitari Simona.Esti aromana,dar pentru mine esti romanca.Te iubim pe tine,Nastase,Tiriac,Nadia,Hagi,si multi altii.Multumim!
    Suntem mandri de voi.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.