Emil Boc își justifică prostia prin moștenirea dezastruoasă, liderii PNL îi dau cu bugetul în cap

Premierul Emil Boc i-a acuzat, luni, la dezbaterea bugetului de stat pe 2012, pe fostul premier Călin Popescu Tăriceanu şi pe fostul ministrul de Finanţe Varujan Vosganian de impertinenţă, aroganţă şi iresponsabilitate totală. În replică Tăriceanu îl face pe Boc incompetent, iar Vosganian îi dă papucii.

„Mi-a lăsat un gust amar faptul că liderii opoziţiei, foşti miniştri, miniştri de Finanţe, după trei ani de criză, nu au înţeles nimic din greşelile pe care le-au făcut, iar prezentul este unul pe care nu-l înţeleg. Nu pot să-mi explic altfel cum pot veni foşti prim-miniştri şi miniştri de Finanţe să încerce să dea lecţii de eonomie, să prezinte scenarii de ieşire din criză când au fost groparii crizei economice din România şi când singurele soluţii pe care le au sunt cele populiste – să se mai dea”, a spus Boc la dezbaterile privind bugetul de stat.

În replică senatorul PNL Varujan Vosganian a declarat că premierul Emil Boc îi tratează pe români ca pe nişte ţinte de carton care nu au speranţe sau melancolii, transmite Mediafax. Vosganian l-a acuzat pe premier că a construit un proiect de buget ignorând toate politicile publice care privesc „unicitatea fiinţei umane”. „Aţi construit un buget care îi priveşte pe români ca pe nişte ţinte de carton, anonimi, fără năzuinţe, fără speranţe, fără melancolii, ca pe nişte cifre pe care le vânturi de colo colo, le scazi şi le aduni după cum îţi vine cheful. Este o atitudine de profund dispreţ la adresa spirituală a poporului român”, a afirmat senatorul PNL.El a amintit că, pe 12 decembrie, creştin-ortodocşii îl sărbătoresc pe Sfântul Spiridon.”Iată acatistul Sfântului Spiridon şi, domnule prim-ministru, vă spun, oferindu-vă papucii: «Bucură-te că încălţămintele tale slujesc ca dovadă»”, a încheiat Vosganian.

Nici Tăriceanu nu arămas dator lui Emil Boc. El l-a întrebat pe Boc dacă şi-a scris discursul pentru prezentarea bugetului pe 2012. „Discursul vi l-au făcut cei de la FMI, sau vi l-aţi făcut dv? Dacă îmi spuneţi că l-au făcut cei de la Fond, e regretabil, dacă îmi spuneţi că l-aţi făcut dv atunci nu e decât o dovadă că aţi fost un bun învăţăcel la cursurile pe care le urmaţi când eraţi cadru de bază la Uniunea Asociaţiei Studenţilor Comunişti din România şi cu perspective să deveniţi cadru de bază la Partidul Comunist Român. Atâta demagogie, atâtea panglici, n-am mai ascultat demult. Se vede că dnul Boc aplică orbeşte reţetele FMI, reţeta pe care o cunoaştem cu toţii de 3 ani de zile, ea se numeşte simplu: austeritate (…) A aplicat măsurile preconizate de FMI, cuminţel, ca un cetăţean pe care îl duce Fondul legat la ochi şi îl plimbă pe stradă”, a susţinut fostul premier din perioada 2004-2008.

De asemenea, liderul deputaţilor PNL a ţinut să sublinieze faptul că Emil Boc a enunţat „ajutoare de stat” acordate deja în 2011, care ar fi generat crearea de noi locuri de muncă, însă rezultatul acestora ar fi fost catastrofal. „A vorbit de aproximativ 200 şi ceva de milioane de euro care au fost folosiţi ca ajutoare de stat şi care au dus la crearea, atenţie, a 4400 de locuri de muncă! Faceţi o socoteală la 4 milioane de locuri de muncă în România, dnul Boc a reuşit o creştere substanţială de 1 şi ceva la mie. Câte miliarde de euro ar fi trebuit dânsului ca să creeze un milion de locuri de muncă, pe care a avut grija să le distrugă în trei ani de guvernare, vreo 45 de miliarde”, a mai susţinut Tăriceanu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.