Emil Boc: Rectificarea bugetară va merge către investiţii

Rectificarea bugetară va viza, în primul rând, investiţiile pentru a putea să revenim cu salariile la nivelul anului 2010 şi să creştem pensiile din 2011, a declarat marţi primul-ministru Emil Boc.

„Investiţiile ne pot menţine locurile de muncă, ne pot da şansa de a reveni cu salariile la ce am avut în 2010 şi să creştem pensiile din 2011. Dar, cu investiţii dacă ne ducem pe populisme se ratează această şansă a României”, a declarat Emil Boc cu ocazia vizitei la şantierul noului sediu al Bibliotecii Naţionale.

Rectificarea bugetară va avea loc probabil pe parcursul lunii august, după ce misiunea Fondului Monetar Internaţional îşi va încheia vizita în România, anunţa în urmă cu o săptămână prim-vicepreşedintele democrat-liberal Sorin Frunzăverde.

FMI efectuează în aceste zile o misiune de evaluare, a doua din noul acord cu România. Experţii analizează o eventuală revizuire uşoară a proiecţiilor de creştere economică, situaţia fiscală, rectificarea bugetară pentru 2011, parametrii generali ai bugetului pe 2012, arieratele companiilor de stat şi absorbţia fondurilor europene.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.