Emil Constantinescu – Un om pentru pacea lumii

În 1939, anul când Emil Constantinescu se năştea, dacă cineva ar fi traversat continentul euroasiatic de la Oceanul Pacific la Oceanul Atlantic, de la Tokio până la Lisabona, ar fi străbătut numai state aflate sub regimuri dictatoriale.
Locul naşterii sale, pe malul Nistrului, graniţa dintre Uniunea Sovietică şi România, avea să devină punctul de pornire a invaziei armatelor spre Est şi spre Vest. Mai întâi, printr-o înţelegere între dictatura comunistă şi cea fascistă (pactul Ribbentrop-Molotov) şi apoi, prin războiul dintre Germania hitleristă şi Rusia stalinistă.
Al Doilea Război Mondial a provocat, în numai şase ani, moartea a peste 72 de milioane de oameni, dintre care 25 de milioane de militari şi peste 47 de milioane de civili, uriaşe pierderi economice şi distrugeri ale patrimoniului cultural universal.
Sfârşitul confruntărilor militare în 1945 nu a adus o pace adevărată ci un Război Rece marcat de extinderea dictaturii comuniste în spaţiul Europei Centrale şi de Sud-Est, ceea ce s-a soldat cu alte pierderi de vieţi omeneşti care, numai pentru fosta Uniune Sovietică, sunt apreciate la peste 20 de milioane de oameni, ucişi din motive politice la ordinul propriilor conducători, cărora li se adaugă milioane de destine mutilate prin lipsirea de libertate şi teroare spirituală pe un teritoriu imens de la Vladivostok până la Berlinul de Est.
Emil Constantinescu a trăit în copilărie de două ori drama refugiaţilor şi apoi, în adolescenţă şi maturitate, viaţa sub un regim totalitar şi represiv. Asta l-a făcut să înţeleagă că cel mai important bun al omenirii este Pacea. Şi că aceasta este legată de democraţie şi de respectul drepturilor omului.
După 1989, când marile mişcări populare din Europa de Est au dus la prăbuşirea dictaturilor comuniste, Emil Constantinescu, ales de profesori şi studenţi rector al Universităţii din Bucureşti şi apoi lider al mişcărilor civice, s-a dedicat construcţiei păcii în ţara sa şi în Estul Europei, printr-un proiect bazat pe reconciliere şi armonizarea relaţiilor dintre ţările şi popoarele răsăritene, după secole de confruntări nationale şi etnice violente.
Conflictele interetnice din Europa Centrală şi de Est, îngheţate în perioada dictaturilor comuniste, au ieşit la suprafaţă mai întâi în România în 15 martie 1990, la Târgu-Mureş. Într-o monstruoasă încercare de relegitimare, agenţii poliţiei politice ale fostului regim comunist, au orchestrat o tentativă de război civil care anunţa ceea ce mai târziu avea să se petreacă în fosta Iugoslavie. Etnicii români şi maghiari, asmuţiţi unii împotriva altora, s-au confruntat violent în piaţa centrală a oraşului şi numai reacţia intelectualilor democraţi a împiedicat o tragedie. Şapte ani mai târziu, în aceeaşi piaţă din Târgu Mureş, Emil Constantinescu, preşedintele României, şi Arpad Göncz, preşedintele Ungariei, erau aclamaţi de români şi maghiari deopotrivă. Peste ani, preşedintele Göncz avea să mărturisească că acesta a fost unul dintre cele mai emoţionante momente din viaţa lui pentru că, din atâtea mâini întinse pe care le-a strâns, nu putea deosebi dacă ele sunt ale unor maghiari sau români. Erau doar mâinile unor oameni bucuroşi că au regăsit pacea. Reconcilierea istorică româno-maghiară, după secole de confruntări sângeroase, a fost posibilă doar când cele două ţări au ajuns să fie conduse de doi oameni care împărtăşeau aceleaşi valori culturale şi morale: Emil Constantinescu şi Arpad Göncz.
Ei s-au întâlnit prima dată la Budapesta, în 1994, unde Emil Constantinescu, ales în board-ul Asociaţiei Universităţilor Europene, participa la conferinţa rectorilor europeni. Universitarul român i-a propus o reconciliere culturală, bazată pe asumarea erorilor trecutului şi construcţia unui viitor european comun, plecând de la societatea civilă. Preşedintele Árpád Göncz, condamnat în 1956 la închisoare pe viaţă de regimul comunist, şi apoi ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Ungaria, a îmbrăţişat această idee. Cei doi au rămas prieteni dincolo de mandatele lor prezidenţiale.
La summit-urile desfăşurate sub egida „Parteneriatului pentru Pace”, între ţările membre NATO şi ţările din sud-estul Europei şi Asia centrală, de la Madrid în 1997 şi de la Washington în 1999, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Bill Clinton, avea să declare că România este un model pentru celelalte ţări, iar reconcilierea istorică româno-maghiară, o sursă de inspiraţie pentru întreaga lume.
Ales în 1996 preşedinte al României cu sprijinul Solidarităţii Universitare, al Ligii Studenţilor, al Alianţei Civice şi al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, Emil Constantinescu s-a implicat din primele zile ale mandatului său în construcţia păcii în regiune. La Summit-ul OSCE de la Lisabona din 2 decembrie 1996, Emil Constantinescu s-a angajat că va transforma România într-un pilon de stabilitate pentru Europa Centrală şi de Sud-Est. În mai puţin de un an, preşedintele român a reuşit reconcilierea istorică cu Ungaria, semnarea unui tratat de stat cu Ucraina şi iniţierea acordurilor trilaterale: Polonia-România-Ucraina, România-Ucraina-Moldova, România-Bulgaria-Turcia, România-Bulgaria-Grecia, foruri de consultare şi cooperare între şefii de state, cunoscute peste ocean şi sub denumirea “triunghiurile lui Constantinescu”.
La summit-ul pentru reconstrucţia Balcanilor din iulie 1999 de la Sarajevo, desemnat raportor pentru monitorizarea progresului democraţiei şi drepturilor omului în Balcani, Emil Constantinescu a insistat asupra necesităţii adoptării unei viziuni comune a solidarităţii, responsabilităţii şi emancipării regionale. La scurt timp, în septembrie 1999, o misiune diplomatică condusă de România a avut ca obiectiv rezolvarea problemei refugiaţilor din Kosovo. Apoi, în februarie 2000, Palatul Parlamentului din Bucureşti găzduia „Reuniunea şefilor de stat şi de guvern din ţările din Sud-Estul Europei (SEECP)”, la finalul căreia a fost semnată Carta relaţiilor de bună vecinătate, stabilitate şi cooperare în Europa de Sud-Est.
În momentul în care toate televiziunile din lume transmiteau în direct mişcarea populară din Iugoslavia prin care era înlăturat de la putere ultimul dictator al Europei, Slobodan Milosevic, Emil Constantinescu se afla în vizită de stat la Vatican. Urmărind evenimentele de la Belgrad împreună cu preşedintele Italiei din biroul acestuia, el i-a contactat telefonic pe toţi omologii săi din Balcani pentru a le propune o reuniune colegială care a avut loc în 25 octombrie 2000 la Skopje, în Macedonia, pentru continuarea Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est.
Menţinerea păcii în zona balcanică a rămas o preocupare pentru Emil Constantinescu şi după încetarea mandatului său prezidenţial. S-a alăturat iniţiativei fostului preşedinte bulgar Jelio Jelev de înfiinţare a Clubului Politic Balcanic, ca fondator şi membru permanent în biroul de conducere a acestuia. Clubul Politic Balcanic a reuşit să aducă împreuna la aceeaşi masă liderii aflaţi în trecut în grave conflicte politice în Albania, Serbia, Macedonia şi Bosnia Hertzegovina.
În timpul mandatului prezidenţial, Emil Constantinescu a participat, alături de preşedinţii Georgiei, Turciei, Azerbadjanului şi Kazahstanului la lansarea proiectului de refacere a secularului Drum al Mătăsii, care a legat China şi Asia Centrală de Europa Centrală şi Occidentală prin dezvoltarea cooperării culturale şi a schimburilor economice.
Emil Constantinescu aparţine familiei politice a preşedinţilor de stat proveniţi din rândul elitelor intelectuale, alături de Vaclav Havel, Jelio Jelev, Árpád Göncz, Vytautas Landsbergis, Arnold Ruutel şi distinşii intelectuali din jurul lui Lech Walesa: Tadeusz Mazowiecki, Bronislaw Geremek, Adam Michnik şi Jerzy Buzek. Participarea acestor scriitori, savanţi, filosofi, muzicieni, deveniţi oameni de stat la proiectul unei Europe unite a făcut ca extinderea Uniunii Europene să nu se rezume doar la o lărgire a spaţiului economic şi politic către Est, ci să reprezinte un proces istoric de integrare a vechilor civilizaţii est europene într-un spaţiu cultural comun.
Respectul identităţilor rasiale, etnice, culturale şi religioase, dreptul de a fi diferit, înţelegerea motivaţiilor celuilalt, ecumenismul şi multiculturalismul sunt valori pe care Emil Constantinescu le-a slujit de-a lungul vieţii sale. Ales în Board-ul unor organizaţii internaţionale precum World Justice Project, Habitat for Humanity, World Academy of Art and Science, Institute for Cultural Diplomacy, el a putut acţiona pentru promovarea lor pe plan global.
Lansarea Iniţiativei Levant pentru Pace Globală sprijinită de ICD şi WAAS deschide un drum prin care, învăţând din tragediile istoriei, oamenii secolului XXI pot construi o lume mai sigură şi mai bună pentru toţi.
Activitatea lui Emil Constantinescu în slujba păcii, democraţiei şi drepturile omului ca om de stat, savant şi om de cultură a fost recompensată de numeroase distincţii oferite de prestigioase instituţii internaţionale menite să omagieze realizările sale politice şi academice în domeniul cooperării globale. În 1997 i-a fost decernat, la Paris, Premiul „Aristide Calvani” pentru Pace, Democraţie şi Dezvoltare Umană. Un an mai târziu, în 1998, la New York, East –West Institute îl declara omul de stat european al anului, urmând lui Helmut Kohl, Vaclav Havel, Mihail Gorbaciov sau Ronald Reagan. Tot în 1998, Fundaţia Coudenhove-Kalergi îi acordă Premiul European în considerarea rolului său de actor al construcţiei europene şi a stabilităţii Europei centrale şi orientale. În 1999, primeşte la Atlanta Premiul Asociaţiei Barourilor Americane pentru merite excepţionale în promovarea statului de drept. În 2011, la Madrid îi este conferit premiul Ambroise Vollard pentru formarea elitelor profesionale şi morale. În noiembrie 2013, la Manila, Emil Constantinescu a primit cea mai importantă distincţie decernată în continentul asiatic: „Premiul Gusi pentru Pace”.
Cu câteva săptămâni în urmă, la 1 decembrie 2013, de ziua naţională a României, Emil Constantinescu a primit un omagiu cu o încărcătură simbolică: premiul Artizan al „Păcii pentru Eternitate – Eroii nu au Naţionalitate”, care i-a fost înmânat în numele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război din România de un veteran de peste 90 de ani, invalid rănit de două ori pe fronturile celui de-al II-lea Război Mondial. Un mesaj de pace din partea celor marcaţi de rănile războiului şi terorii politice pe care Emil Constantinescu îl transmite mai departe tinerilor din lumea de azi pentru ca aceste tragedii să nu se mai repete niciodată.