Eminescu, azi

Nici Ponta, nici Dragnea nu vor să confirme ce a sugerat deja Sebastian Ghiță: faptul că regimul Băsescu a închinat SRI și DNA față de CIA. Dacă ar produce cumva (nespeculativ) o astfel de confirmare, cei doi pesediști ar trebui să spună adio oricărui rol viitor în politica românească.

Să întoarcem însă acest pahar al trădării pe dos. Dacă ceea ce strict tehnic, legal, este o trădare, din punct de vedere strategic este o mare garanție? Garanția supremă că România nu va fi surprinsă de o manevră periculoasă a Rusiei. Astfel de înțelegeri secrete a avut și Carol I, și ele erau făcute pe seama șanselor ca Ardealul să se unească, în viitor, cu România. Se pare că Eminescu a fost o victimă a faptului că secretul a fost scăpat de sub cele șapte lacăte și a ajuns la urechile lui.

Acum, la fel. Secretul a ieșit din seif, dar nu există niciun risc ca Eminescu de azi (dacă există) să fie potrivnic lui. Cu toate acestea, se pare că CIA suflă și în iaurt. Când în 2009 Geoană a făcut o vizită secretă în Rusia, acest fapt a fost fatal pentru șansele sale la prezidențiale. Mai apoi, lui Ponta i-a fost fatală vizita nesecretă la Soci, unde a dat mâna cu Putin. Ponta era sub controlul unui proamerican 100%, George Maior. Dar iată că biltz-kreig-ul său din 2012, când a forțat suspendarea președintelui, a lăsat celor de la CIA impresia că nu are un singur stăpân. Chiar dacă iaurtul era foarte rece, americanii au suflat atât de tare în el, încât Ponta avea să rămână, și el, fără noroc la prezidențiale. Nu te joci cu asemenea riscuri. Personalitatea cu simptome puternice de iresponsabilitate a lui Ponta impunea să se întâmple exact ceea ce s-a și întâmplat.

La alegerile prezidențiale din 2014, CIA n-a mai lucrat prin George Maior (devenit și el un iaurt suspect), ci exclusiv prin generalul Coldea. Maior se visa premier sub președinția lui Ponta. Dacă ar fi candidat Antonescu, liberalul pățea la fel. Făcea și el parte din iaurtul suspectat. Bașca, faptul că făcuse o declarație antiamericană.

Noi, azi, ne aflăm în siajul acelor evenimente. Dragnea nu poate convinge (încă) despre intențiile sale sută la sută proamericane. A ales calea Trump, care nu este simpatizată de establishment-ul proglobalist din SUA. În țară, se mișcă de parcă ar vrea să denunțe secretul SRI-DNA-CIA.

Acum este prea târziu pentru o dezbatere publică: e bună, nu e bună închinarea față de CIA? În urmă sunt fapte, fapte, fapte (unele cu victime colaterale nevinovate, altele cu abuzuri strigătoare la cer). Gândiți-vă însă la sutele de dosare ale DNA care ar trebui revizuite (rejudecate) dacă s-ar confirma că probele au fost adunate prin interceptări ilegale și sunt, așadar, automat lovite de nulitate.

Confirmare posibilă

Dar valoarea strategică a acelei închinări o putem vedea numai întorcând pe dos încă un pahar. Cum ar fi arătat România sub președinția instabilului iresponsabil Victor Ponta?

Rămâne să vedem ce vom face cu probele adunate pe mandate de terorism, dar care au fost folosite în dosare de corupție. Ele sunt nule de drept, ăsta este singurul lor adevăr juridic. CIA are nevoie de acari Păun, și-i va găsi. Coldea a fost deja abandonat…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

12 Comentarii

  1. cum spune si Gabi Stan: „Pase scurte şi pe sus, ai n-ai mingea, tragi la poartă”.

    • Cum adica „cum ar fi aratat Romania sub presedentia instabilului Ponta?”Este cineva care hotaraste cine cum e si il pune presedinte in locul nostru care am votat? asta e foarte grav. Mai ales acceptarea acestei ilegalitati care ne-ar arata ca traim sub un regim antidemocratic profund al UE.
      Iar aceasta justificare cu frica de Rusia ma face sa rad: Romania are actualmente relatii zero cu Rusia. Nemtii iau gaz de la rusi, ungurii la fel au relatii stranse, toti in blocul european fac comert prosper cu piata ruseasca numai noi nu avem nici un contact. Si atunci la noi e frica de „rusi”???
      Apoi ia sa ne uitam in jur cate tari foste socialiste raspund la comenzile CIA si au aparat de represiune DNA-SRI? Nici una. Si atunci de ce sa justificam lasitatea, prostia, obedienta si slugarnicia alor nostri cu necersitatea unor asemenea sisteme represive ca „trebuie sa fim cu americanii?” Ce, nu putem sa fim cu americanii cu fruntea sus nu ca niste sclavi ? De ce se induce necersitatea acestui comportament abject si acestor abuzuri antidemocratice?

  2. pai ma piticanii da aceeasi statura cu mizeru bashescu …mai este o noutate ca imbecilu asta c are relua AXA era in stare sa o vanda si pa masa la bordel ..voi minte aveti daca va mai indoiti de sufletu vandut al acestui monstru.???

  3. .. nu ma intereseaza mizeru personagiu pe care l am cunosccut in anii 1980 nsi apoi memorand unele aspecte din comportamentul lui de atunci mi am ndat seama ca i in stare sa calce pe cadavre…numai un amanunt si am termeinat; calatorind anjul gtrecut dintr un oras moldav catre Sud…m a m nkimfrit cu mai multi cpmpanioni de sorginte moldava ski cum sunt discujtiile in noapte ..toate s in jurul potichiein si npoligticidenilor,.. unul din participanti vine cu „BOMBA” o sateasca „jucausa” din satul lui s a impreunat cju un mesager sin a niesit un monstrulet pe care l au adoptat o familie de basarabeni aciuati in zona. cine stie care i fantezia ori adevarul o pun sin pe socoteala repulsiei pe care o gtrezeste monstruletul…nu aar fi exclus sa fie si nadevarat avand in vedefre ca nu i nici urma de asemenare intre monstru si fratele lui friizer..si cu ata ..gata …ori ??basta .

  4. Poza pe care o asteptam de la Ghita s-ar putea sa apara sau nu.

    Cu un „maestru” precum Cristoiu ,cu gandire-i seaca si secatuita de varsta, mai bine nu era acest interviu.

    Dar trebuie sa vedem de ce totusi l-a dat…. ???

    Pai sa-l scoata pe m-nealui PONTA din rahatul in care este bagat pana-n gat.( ce este se spune „de onoare!!!???” consilier al premierului in tara in care Ghita acum canta la masa lui Ponta, dupa ce a cantat prin portul din Sinaia cu alde kovesi)

    Se lupta Ghita si din trei cuvinte unul este de bine pentru Ponta cum se lupta el cu Coldea si cat de bun era unul Maior…

    Zau nene? Cati prosti mai sunt in tara asta care te asculta si iti cred spusele? Si tu si Cristoiu parca ati fi platiti de „curatatoria” Ponta.

    Daca aveai onoare Ghita aratai direct poza , pentru care madame de dna te facea nu numai inculpat, penal, , dar nici nu aveai cum sa-i fi prin preajma.

    Restul din spusele lui Ghita – cu un Cristoiu care habar n-are sa puna intarebari – sunt stropii de ploaie ce cad pe Ponta spre a-l spala.

    Dar tocmai ce am vazut lista primita de Ponta de la Bruxelles pentru a-i termina pe multi dintre romanii nostri careia i s-a supus imediat si in plus vom auzi curand cum este cu lista intocmita de Ponta si Basescu si citita de coruptul Barroso. Pentru cel ce a distrus tara…Basescu.

    Pana atunci…. sa nu uitam de mizerabilul Ponta!

  5. Cele mai teribile boli sunt cele autoimune în care leucocitele nu-şi recunosc organismul care le produce şi le hrăneşte şi-l atacă mai ceva ca paraziţii interni şi microbii, virusurile duşmane exterioare! Pentru cine are urechi de auzit, ochi de văzut şi creier de judecat sănătos! Un organism fără imunitate este condamnat să fie sfâşiat de propriile celule inteligente, care nu-şi aduc serviciile cui trebuie ci pactizează cu duşmanii!

    • Aţi văzut cumva ca imunitatea unui organism să fie valabilă pentru un oricare altul, chiar frate geamăn?!

  6. Nu e deloc garantat ca tradand obtii ce vrei, poti sa iei si teapa si avem destule exemple in istorie. Cel din 1944 ne-a costat 50 de ani de robie. Si tot in favoarea americanilor si englezilor am tradat si tot ei ne-au dat teapa si i-au lasat tot pe rusi sa ne faca… surpriza. Ar trebui sa invatam din greseli si sa lucram cinstit pentru tara noastra, fara tradari. Am avea mai mult de castigat, inclusiv respectul partenerilor si inamicilor. Pentru ca pe tradatori nu-i respecta nimeni.

  7. Eminescu… azi i s-ar intampla la fel ca in 1883… ceva in genul unui denunt la dna Ploiesti, apoi bagat la spitalul de nebuni… facut praf de niste deontologi neoliberali gen plesu, patapievici, liiceanu, pora…etc… cum adica sa indraznesti sa iti iubesti tara!?

    • Dragos, o dai in bara cu gratie in ce priveste comparatiile din postura de postac securist de „stanga”! Te pomenesti ca
      Eminescu a fost Mafalda DE A INTRAT IN POSESIA UNUI SECRET DE STAT!? Te iei dupa autorul aflat in penurie de idei? Pe
      vremea aia nu exista Securitatea si Lenin nu-si consolidase agentura marxista mondiala, pentru a intra in posesia unui
      asemenea secret!Sau vrei sa-l scoti pe Eminescu de spion marxist de origine rusa?Nu te lua dupa numele Eminovici, caci
      sunt unii care sustin aberant ca era neamt! Pe urma, Rusia ne sufoca, in Bulgaria preluand conducerea dupa razboiul cu
      osmanlaii si teritorii romanesti ERAU DEJA INGLOBATE RUSIEI. Ca esti,ca si autorul, antimonarhist, n-ar fi o problema,
      dar sa faceti astfel de intoxicari grobiene depaseste acceptabilul!!La fel cu asocierea lui Dragnea la facaturile unui
      basist notoriu, Ponta. Confirmarea ingenunchierii fata de sefii succesivi ai CIA( nu a CIA!!!) o sa fie data de actele
      desecretizate. Geoana si Ponta s-au dus la noul Tar(bolsevic) pentru a intelege ce se…zvonea in agentura si a primi
      noi ordine! Ordinul dat lui Geoana a fost sa se lase compromis cu Vantu si sa nu conteste convingator frauda din 2009,
      iar Ponta sa insceneze diversiunea cu Diaspora pentru a-i credibiliza Alogenului noua frauda de la BEC!!! Relatia cu
      Rusia nu e fatala pentru castigatorii stabiliti. In privinta Alogenului a contat relatia cu Engie,intima lui Rasputin!

  8. O CLIPA , AM CREZUT CA ESTE DESPRE EMINESCU …APOI M-AM INTRISTAT …NU ERA DESPRE EMINESCU…

  9. CUM ???, vreti sa-l scoateti „basma curata pe Carol I ???, dupa ce Eminescu a fost „asasinat pentru fericirea lui Carol I si a austro-ungarilor” ? si a tratatului secret inchiat intre ei, pe spatele Romaniei si romanilor ?. Asta a devenit Eminescu, uin paravan pentru „ridicarea in slavi a lui Carol I, sunteti de toata rusinea .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.