Enervant (33)

În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz Enervant– sau Cum s-a descurcat maestrul doctor Gustav R. Propp în scorbură şi ce s-a întâmplat, până la urmă, cu el adică Vocalize în Si Bemol Minor apărută la Editura Junimea Iași în 2020

48.

Astăzi este într-adevăr o zi extrem de aglomerată. La ce să se gândească în primul rând, când toate sunt în primul rând? Pentru a-și abate neliniștile, vrea să reia discursul lui Lutzi, dar nu-și mai poate ordona gândurile așa cum și-ar do-ri. Și, colac peste pupăză, se simte de parcă ar fi în strâmtoa-rea scorburii din care n-a izbutit să iasă de aproape o săptămână. Când nici nu te gândești, limba se întoarce la din-tele dureros.

La ieșirea pe poarta spitalului, o mașină frânează lângă el. E un medic – un oarecare doctor Morgan – J. P. Morgan – care se oferă să-l ducă… să-l ducă unde vrea Maestrul Doctor Gus-tav R. Propp. Inițial, Gustav îl refuză, orice serviciu trebuie plă-tit cumva, dar, de data asta, fiind într-o acută criză de timp – Gustav se află într-o permanentă criză de timp, de acolo și îi vin desele sale enervări – fiind într-o criză mai mare de timp chiar decât de obicei, acceptă. Pe drum, bineînțeles că și acel doctor Morgan își etalează cu entuziasm admirația față de ce-lebrul său pasager, omul zilei, se arată preocupat de incidentul de la conferința de presă (pe care toată lumea a urmărit-o la televizor) și întreabă cum ar putea și el să ajute. („Cu Doamna, să nu vă faceți griji, e pe mâinile cele mai bune. Va trebui doar să evidențiem de unde a venit incidentul de la medicul stoma-tolog. Dar, încă o dată, să nu vă panicați, că nu aveți de ce!”) Maestrul n-are ce să spună și nici nu intenționează să spună ceva. Maestrul are gândurile lui. Plus că Morgan acesta sigur are și el nevoie de ceva. Acum, când medicii sunt luați în coli-mator… Păi, dacă până și geamgiul are o problemă… Acum e campania împotriva medicilor, pe urmă o să vină campania îm-potriva inginerilor, apoi împotriva dascălilor… Geamgiii sunt puțini, prea puțini, dacă se iau și de ăștia… Și ce șpagă poate lua un geamgiu? Că nu declară o lucrare… Geamgiii sunt puțini și oricine poate avea nevoie de un geamgiu. Chiar și cei de la fisc.

Doctorul Morgan îl lasă în fața casei. Ar mai vrea să-l re-țină pe Maestru pentru că n-a terminat să-și expună teoria privitoare la atât de mediatizatul caz BOSALA sau „Dosarul ADAM”, cum mai este numit în presă. Și doctorul Morgan are o teorie a sa, chiar dacă nu este nici jurist și nici nu a avut ac-ces la toate datele, doar ceea ce a citit prin ziare și ce a văzut la televizor, dar, vă rog să mă credeți, lucrurile sunt atât de evident și este așa de strigător la cer…

Maestrul îl întrerupe, îi mulțumește pentru amabilitate și coboară din mașină fără să afle ce este atât de evident și atât de strigător la cer. „Și pentru Doamna să nu vă faceți nicio grijă că… Domnu’ Doctor, ați uitat servieta pe bancheta din spate!”

Asta e într-adevăr grav: Gustav are grijă – cum se spune „ca de ochii din cap” – de eleganta servietă samsonite – conți-nutul acelei genți dacă ar ajunge în alte mâini… Nici nu vrea să se gândească ce ar fi dacă ar ajunge pe mâini străine hârtii-le sale! E într-adevăr suprasolicitat, să-și uite servieta n-a pă-țit niciodată!

Nici n-a intrat încă pe poartă și Miky își deschide ușa de la antreu și îi sare în față. „Măcar acesta se bucură sincer când mă vede…” Nu, Gustav nu poate bănui câinele că ar avea vreo problemă juridică pentru care dă fericit din coadă și i se gudu-ră la picioare. „Acesta se bucură sincer!” și nepăsându-i că du-lăul l-ar putea murdări, îl lasă să i se frece de pantaloni.

Este patru și cinci minute. Din camera lui Fidelio se aude muzica dată la maximum. Când îl vede, Leonora îi vine în în-tâmpinare și-l roagă să-i spargă capul fratelui ei, care a înne-bunit de tot și nu vrea nicicum să dea combina mai încet. Da, copiii au prânzit, vesela murdară a rămas pe masă. Fiindcă ta-tăl reușește să reducă intensitatea muzicii, Leonora acceptă să spele vasele. Nici ea și nici fratele ei nu se interesează de sta-rea mamei. „Dar măcar știți ce a pățit?” Știu. Gustav își pune o porție în farfurie și pune farfuria în cuptorul cu microunde. În timp ce mâncarea se încălzește, încearcă să afle ce au făcut c o-piii la școală, dar sună soneria de la întrare. Gustav se uită la ceas: e patru și un sfert. „E domnul Portal” spune Leonora din spatele perdelei. „Lasă-l să sune!” Doar că Edi mai sună o dată și încă o dată. De fiecare dată mai prelung. După care deschide poarta. „Lasă-l pe Miky să-l întâmpine!” Asta-l face și pe Fide-lio să vină din camera sa. („Deci, a fost tot timpul atent la ce am vorbit cu sora lui!…”) Fidelio se amuză copios când vede că Edi abia apucă să facă doi pași îndărăt și să tragă poarta după el. Dulăul se ridică în două labe și, sprijinit pe grilajul din fier forjat, latră fioros. „Să-i dau drumul după domnul Portal?”, întreabă Fidelio. Gustav se așază la masă și mănâncă, iar băia-tul se postează lângă sora sa în spatele perdelei și raportează, imitând un glas de crainic sportiv, ce face Edi. (Fidelio a învă-țat să imite cu mult talent o parte dintre cei mai prezenți ana-liști de pe micul ecran. De multe ori, până nici taică-său nu reușește să-și rețină un zâmbet când îl aude. „Cunoscutului comentator Jasper Rolland”, băiatul îi reproduce nu numai vo-cea, dar și gesturile.)

Pus pe silențios, telefonul din buzunarul lui Gustav vi-brează aproape fără încetare. Gustav nici măcar nu catadic-sește să vadă cine îl caută. „Dacă e de la mama?” întreabă Leo-nora. „Etete! În sfârșit, te interesează și pe tine starea mamei tale?”. Fata răspunde ceva, dar „transmisia sportivă” a lui Fi-delio îi acoperă vocea. Plus că sună și telefonul fix. Enervant! „În casa asta n-ai pic de liniște nici măcar la masă!” Gustav mai înghite de câteva ori, dar n-o face decât pentru că știe că trebuie să mănânci ca să poți funcționa. „Nici mașina nu por-nește fără benzină”! Se uită la ceas: e cinci fără douăzeci. „Trebuie să fug la Cabinet” exclamă. „Și de aceea nu-ți termini prânzul? Fără tine tot nu se întâmplă nimic acolo!” spune Le-onora. „V-am tot repetat, cel mai important lucru într-o viață cu șanse de succes este să te ții de cuvânt și să fii exemplu de punctualitate!” După care aleargă în camera sa, ia un calmant, și se pregătește să plece. Din curte îl vede pe Edi stând de gardă pe trotuarul de vizavi. „Nu, nu trebuie să fiu văzut pe stradă la braț cu banditul!” Îl bagă pe Miky în casă, merge la poartă și printre zăbrelele gardului îi face semn lui Edi să in-tre. Acesta ezită de frica dulăului. Până la urmă, asigurându-se că nu e câinele de față, îndrăznește să facă doi pași în curte, dar lasă poarta deschisă în urma sa. („Dar dacă nebunul de Gusti îi dă drumul fiarei? E în stare! Și, pe urmă, se scuză că a fost în legitimă apărare într-un caz de violare de domiciliu.”)

„Ideea să nu fiu văzut pe stradă cu banditul, n-are sens! Un reporter l-a filmat pe domnul Portal intrând în casa Maes-trului. Și, mai mult ca sigur, l-a filmat și pe Maestrul însuși făcându-i semn domnului Portal să intre. Jurnaliștii ăștia sunt mai răi ca strechea!” își spune Gustav, îl ia pe Edi de braț și-l conduce în spate cel mai performant aparat de filmat. „Dacă tot se știe că Edi a venit aici, măcar să aflu care e situația cu el! Și ăștia, chiar dacă au aparate cu care să ne asculte chiar și fără să ne vadă, n-au decât! Păi, în situația asta chiar că n-am cum să mă feresc. În-totdeauna există soluții! Rotițele din creierul Maestrului se în-vârt repede, ca de obicei: Punându-l pe bandit să-mi spună o minciună gogonată, că în asta știu că-i campion…, minciuna as-ta va fi folosită împotriva pledoariei mele, iar eu, desființând-o voi mai avea un atu în plus.” În grădina din spatele casei se gă-sește o filagorie cu mobilier din paie. Gustav îl împinge pe Edi pe o bancă, îi face semn să tacă, scoate din servietă notes-ul nelipsit, din buzunarul de la piept stiloul Parker, se răzgândeș-te și mai scoate un pix. Apoi, după ce îi mai face lui Edi un semn să tacă, îi scrie în carnet: „Edi, toarnă-mi acum minciuna cea mai gogonată pe care ești tu în stare s-o născocești. Pe ur-mă, scrie-mi și adevărul!” Lui Eduard Portal i se luminează fa-ța. Piesa în care e pus să joace îi convine de minune. Ia pixul și vrea să înceapă să scrie. Gustav îi smulge carnețelul și îi scrie: „Minciuna să mi-o spui cu vocea! Numai partea adevărată tre-ce-o pe hârtie!” Edi ia înapoi carnetul, stă și se gândește câteva clipe, apoi, încântat, începe să scrie. De fericire, se îmbujorează brusc: dacă Gustav, cel până mai deunăzi atât de inabordabil, atât de scârbos s-ar putea spune, a schimbat brusc placa, în-seamnă că dialogul s-a refăcut în mod miraculos. Dar abia a scris câteva cuvinte că Maestrul îi face semn să vorbească, să spună cu voce tare minciuna gogonată. Asta la început, abia după aceea să aștearnă în scris adevărul. Gustav privește la cactusul înflorit: toate se rezolvă în viață!